Baia Mare

articolul anterior articolul urmator

Priorităţile anului 2015 pentru Maramureş. Drumuri, investiţii noi şi locuri de muncă. Scandalurile care ar zgudui lumea politică

0
1 Jan 2015 13:12:21
Autor: Dragos Hojda
Anul 2015 pentru Maramures FOTO:Dragos Hojda/Adevarul
Anul 2015 pentru Maramures FOTO:Dragos Hojda/Adevarul

Anul 2015 se anunţă a fi un an interesant pentru Maramureş. Şi asta din mai multe puncte de vedere. Anul 2015 ar putea aduce noutăţi în dosarul DNA în care apare numele primarului de Baia Mare, Cătălin Cherecheş. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au început urmărirea penală faţă de Cătălin Cherecheş pe data de 18 iunie 2013.

Atunci procurorii îl acuzau pe Cherecheş că ar fi intervenit pentru modificarea acţionariatului a două firme, astfel încât apropiaţii săi să devină acţionari şi/sau administratori ai acestora, pentru a cumpăra o licenţă pentru un post tv local. De atunci a trecut mai bine de un an de zile şi nu s-a auzit încă nimic de acest dosar. Poate 2015 va aduce o soluţionare a acestui dosar în vreun fel sau altul.

Anul 2015 se anunţă a fi un an dificil şi pentru primarul de Sighet, Ovidiu Nemeş. Acesta are pe rolul Tribunalului Maramureş nu mai puţin de două dosare pentru abuz în serviciu, Avocaţii şi Parcometrele. Anul 2015 va aduce termene de judecată în cele două dosare. 

În dosarul privind parcometrele, termenul de judecată a fost fixat de instanţa de judecată pentru 8 ianuarie 2015. În acest dosar (2357/100/2014) au fost déjà dictate de instanţa de judecată patru termene de judecată. În al doilea dosar (3828/100/2014), Avocaţii, procesul se află la al treilea termen de judecată. Primul a fost cel din 29 octombrie 2014, al doilea în data de 2 decembrie 2014, următorul termen fiind fixat pentru data de 6 ianuarie 2015.

Anul 2015 se anunţă a fi unul hotărâtor în privinţa finalizării mai multor proiecte finanţate din bani europeni. Proiectele legate de finalizarea lucrărilor pe bani europeni la Spitalul Judeţean Baia Mare, respectiv cele de la depozitul ecologic de la Fărcaşa – sunt cele două proiecte în care autorităţile judeţene sunt presate de timp. Dacă la Spitalul Judeţean lucrurile nu se mai pot întinde foarte mult, déjà penalizările pentru firma constructoare curgând începând cu data de 19 decembrie 2014, proiectul de la Fărcaşa trebuie finalizat până la finele anului 2015.

Anul care tocmai ce a început ar trebui să aducă lucrări importante în infrastructura rutieră din Maramureş. Poate cel mai aşteptat proiect care se aşteaptă a fi finalizat într-un final este cel al drumului Baia Sprie-Bârsana, proiect început în anul 2009 şi care încă nu este finalizat nici la această oră. Apoi urmează cele două tronsoane de DN 18, Baia Sprie-Sighet şi Moisei-Iacobeni, acesta din urmă fiind şi cel mai problematic.  

Dacă grecii de la Aktor au contractat un împrumut de la o bancă pentru a realiza lucrările pe tronsonul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei, lucrările fiind demarcate déjà şi cel mai probabil şi finalizate în anul în curs, contractual cu israelienii de la Shapir (Moisei-Iacobeni) a fost reziliat în luna mai a anului trecut, astfel că acest tronson care face legătura între Maramureş şi Suceava va fi împărţit în patru tronsoane mai mici. Licitaţia ar urma să aibă loc în cursul anului 2015, din primăvară borşenii sperând că vor demara lucrările de modernizare la acest bdrum pentru care anul trecut au ieşit în stradă şi au protestat.

Tronsonul Moisei – Iacobeni măsoară 89 de kilometri, lucrările trebuind să fie finalizate în august 2013. Nu a fost să fie până acum, poate în 2015.  Contractul cu Shapir Structures avea o valoare de 81 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin BEI. Concluzia – nu există acum un constructor pentru DN 18 Moisei-Iacobeni.

Anul care vine ar trebui să aducă şi noutăţi la Aeroportul Internaţional Baia Mare, dar şi la proiectul privind construcţia unui nou pod peste Tisa. Cât priveşte redeschiderea mineritului, totul rămâne la stadiul de discuţii, anul 2015 cu siguranţă neaducând nimic nou în acest sens. Noul an ar urma să aducă şi finalizarea unor investiţii începute în municipiul Baia Mare, poate cel mai aşteptat proiect fiind cel am reabilitării Pieţeie Cetăţii. Tot în 2015 o prioritate vor rămâne în continuare şi rromii de la Ponorâta, pentru care autorităţile vor încerca să găsească soluţii pentru un trai mai bun. 

Citeste si: INFOGRAFIE PREVIZIUNI 2015. Statele Unite îşi pierd greutatea geopolitică, China vine tare din urmă

Horoscop 2015. Astrologul Gabriel Mihailovici dezvăluie ce ne rezervă anul Oii de Lemn VIDEO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările