Scandalul trist al crucilor vesele de la Săpânţa. „Am vrut să protejez crucile de kitsch. Pe unii îi interesează numai banii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea modelului de cruce din Cimitirul Vesel din Săpânţa. Modelul a fost înregistrat la OSIM de către Dumitru Pop, continuatorul operei lui Stan Ioan Pătraş, cel care a întemeiat Cimitirul Vesel din Săpânţa. Miza întergului scandal sunt miniaturile care reprezintă crucile tip Săpânţa, suvenire care se vând turiştilor.

Soluţia dată de instanţa de judecată arată că „Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Pop Dumitru împotriva deciziei nr. 440 A din data de 8 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor Turda Toader şi Stan Gheorghe”.

Soluţia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi presupune că acum modelul crucilor de tip Săpânţa ar putea fi folosit de către oricine. Dumitru Pop, cel care a înregistrat la OSIM modelul crucilor, a spus că nu se va opri aici.

„Este dată anulare. Aşa am înţeles. Acum oricine poate să facă ce vrea. Eu o să merg mai departe. E un joc care se joacă cu aceste cruci de la Săpânţa. Voi merge pe drepturi de autor, o să brevetez şi modelele şi culoarea. Bătaia e pe suvenirurile acestea. Eu am vrut să protejez aceste cruci de kitschul care există aici. Pe unii îi interesează numai banii. Aduc fel de fel de chinezării şi pun cimitirul vesel pe ele. Nimeni nu îi controlează. O să dau OSIM-ul în judecată, pentru că trebuia să mă protejeze”, a spus Dumitru Pop pentru infomm.ro.

Carmen Neacşu, consilier pe pobleme de proprietate la OSIM, a arătat, însă, că nici chiar în această situaţie, vestitele cruci de la Săpânţa nu pot fi multiplicate, deoarece aceste beneficiază de mai multe tipuri de protecţie.

„În afară de design, există mai multe protecţii asupra crucilor de Săpânţa: prin drept de autor, în primul rând, prin câteva mărci înregistrate pe care domnul Pop le are şi care sunt valide în continuare, prin nişte înregistrări făcute al Oficiul Român pentru Drepturi de Autor. Deci există mai multe forme de protecţie asupra crucilor de Săpânţa, iar drepturile nu s-au stins, numai cu această sentinţă a Curţii Supreme”, a explicat ea.

„Pentru că orice design are în spate şi drept de autor, chiar dacă designele au fost anulate acum, el rămâne autorul de dret şi singurul care are voie să facă cruci tip Săpânţa. Asta este esenţa”, a continuat Carmen Neacşu.

De altfel, ea a mai precizat că, din punct de vedere al designului există doar nişte modele care acum pot fi reproduse. „Există nişte modele care au fost înregistrate iniţial la OSIM, iar Curtea Supremă a cosiderat că nu mai sunt valabile, modelele respective. Atât. Adică oricine are voie să facă, din acest punct de vedere, al designului, dar rămâne în continuare dreptul de autor, care nu s-a stins”, a mai precizat ea.

Ca şi Dumitru Pop, ea a menţionat că mai există foşti discipoli ai iniţiatorului Cimitirului Vesel, care acum îşi arogă dreptul de a realiza vestitele cruci. „Stan Ioan Pătraş a avut zeci de ucenici. Ei au învăţat să cioplească, să deseneze, să picteze, dar nu au voie să copieze aceste modele. În continuare, Dumitru Pop este singurul care are dreptul să facă cruci în Cimitirul Vesel. Acolo sunt multe elemente pe o cruce, acelea pot fi combinate într-o infinitate de feluri. Domnii aceştia iau exact ce s-a făcut o dată şi le copiază întru totul”, a mai menţionat ea, arătând că designul este folosit pentru realizarea suvenirurilor.

„Fac miniaturi de cruci la abricht (utilaj pentru realizarea în serie a miniaturilor din lemn), scot în serie acelaşi model de obiect şi le pictează rudimentar cu elemente de pe cruci. Ele seamănă, evident. Sunt albastre şi folosesc elemente de pe cruci, ca să le vândă, pentru că astea se vând. Stan Ioan Pătraş a creat acolo o lume, iar ei se folosesc acum de asta. Nu înseamnă acum că ei vor putea folosi aceste modele, pentru că ei sunt acuzaţi nu numai de încălcarea acestui design, ci şi drepturile care au fost conferite de nişte mărci, drepturile de autor. Prin urmare a dispărut una, dar au rămas celelalte. Ei nu înţeleg că doar pentru că au fost ucenicii lui Stan Ioan Pătraş nu au voie să copieze tot ce a făcut ”, a mai menţionat ea. 

Mai puteţi citi:

Colecţie impresionantă de ceasuri: cel mai vechi este din perioada Revoluţiei Franceze

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite