Un tânăr de 22 de ani a fost arestat sâmbătă pentru înfiinţarea unei culturi de canabis şi trafic de droguri de risc şi mare risc pe raza judeţului Maramureş.
„La data de 16.10.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc. În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul a înfiinţat o cultură de canabis şi a desfăşurat activităţi de trafic de droguri de risc şi mare risc, pe raza judeţului Maramureş", se arată într-un comunicat emis de DIICOT.
Conform sursei citate, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Maramureş şi poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Sighet au efectuat vineri trei percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 26 plante de canabis, 72 gr canabis, 120 comprimate MDMA, seminţe canabis, mai multe pachete cu ţigări de contrabandă, suma de 20.000 lei, trei staţii de emisie-recepţie, precum şi alte materiale probatorii.
Tribunalul Maramureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Vă recomandăm şi:
Stomatolog condamnat pentru vânzare de droguri luate de pe Darknet. Unde se află traficantul
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate