Traficanţi de droguri capturaţi în Maramureş. Tocmai aduseseră în ţară peste un kilogram de stupefiante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte din drogurile confiscate FOTO DIICOT Maramureş
O parte din drogurile confiscate FOTO DIICOT Maramureş

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii DIICOT Maramureş, au descoperit cannabis, cocaină şi zeci de mii de euro, în două colete. O persoană a fost arestată preventiv, pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, la data de 24 august, în judeţul Maramureş, două persoane ar fi ridicat două colete, de la o societate de transport, care efectuează curse regulate externe.

În urma controlului, în unul dintre colete, poliţiştii au descoperit un kilogram de substanţă vegetală de culoare verzuie, cu miros înţepător, susceptibilă a fi canabis, iar, în celălalt pachet, 59,2 grame de substanţă pulverulentă, de culoare albă, susceptibilă a fi cocaină, precum şi 40.200 de euro.

Bunurile descoperite au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.

În urma probatoriului administrat, faţă de o persoană, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore. Ulterior, instanţa a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a acesteia.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş şi al poliţiştilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei.

Vă mai recomandăm şi: 

Cum au fost păcăliţi mai mulţi turişti români din Grecia chiar de o chelneriţă din România. „Credeam că putem comanda liniştiţi, că e de-a noastră”

Cerşetorii români care au speriat Spania. „Le-au dat bani să plece, dar după ce i-au luat tot s-au întors”

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite