Vida Gheza, cel mai mare sculptor maramureşean al tuturor timpurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vida Gheza este unul dintre cei mai cunoscuţi maramureşeni Foto: Arhivă
Vida Gheza este unul dintre cei mai cunoscuţi maramureşeni Foto: Arhivă

Născut în 23 februarie 1913 în Baia Mare, Vida Gheza este unul dintre numele de bază din istoria şi cultura maramureşeană. Recunoscut pe plan naţional, dar şi internaţional pentru viziunea şi talentul său, sculptorul a fost remarcat încă de mic copil pentru talentul său creativ şi pentru inteligenţa sa.

Născut parcă din legendă, marele sculptor Vida Gheza este copilul lui Iosif şi Rozalia Vida, o familie săracă de maramureşeni. Numele inedit a provenit din superstiţia părinţilor, întrucât cei şapte copii avuţi înaintea sculptorului muriseră la vârste fragede au ales să îi dea un prenume care nu mai fusese întâlnit în familia Geza, încercând astfel să păcălească soarta. 


Talentul său este recunoscut încă din copilărie, la vârsta de doar 10 ani reuşind să sculpteze din briceag o nuntă şi o înmormântare ţărănească. Prima sa expoziţie are loc în anul 1937, în Baia Mare moment în care lucrările „Miner şi Ţăran legat de stâlp“ se fac remarcate. După mai mulţi ani petrecuţi colindând prin Europa şi activând în brigada internaţională a Războiului Civil, sculptorul se inspiră din cele văzute şi trăite şi sculptatează busturile eroilor naţionali Horea, Cloşca şi Crişan. 


Revine în ţară în anul 1941, moment în care Maramureşul se afla sub ocupaţie hortystă. Este detaşat la muncă forţată în Ungaria unde urmează cursurile Academiei de Belle-Arte. Reîntors în ţară sculptează numeroase opere expuse atât în România cât şi în străinătate. Praga, Budapesta, Varşovia, Cairo, Londra, Alexandria, Helsinki, Bratislava, Berlin, Praga, Paris, Damasc, Sofia şi Moscova sunt doar câteva dintre oraşele în care Vida Geza şi-a expus operele.De o însemnătate deosebită este Monumentul Ţăranilor Români expuşi la Moisei. Cioplit mai întâi din lemn este transpus în piatră câţiva ani mai târziu. 


Vida Gheza este ales vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici în anul 1968 datorită impresionantelor sale realizări, iar un an mai târziu membru corespondent al Academiei Române. Continuă să creeze şi să expună numeroase lucrări, urmând ca în 1976 să se realizeze primul film despre viaţa şi opera sculptorului. Marele artist a murit în primăvara anului 1980.

Simpozion Naţional: Vida Gheza a fost comemorat în Aula Academiei Române

Vida Gheza a fost omagiat în Baia Mare

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite