VIDEO Un băimărean va încerca să cucerească un vârf virgin din Himalaya

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Andron va încerca să escaladeze un vârf din munţii Himalaya
Cosmin Andron va încerca să escaladeze un vârf din munţii Himalaya

Unul dintre cei mai cunoscuţi alpinişti din România, Cosmin Andron, va pleca în luna apriliei într-o expediţie inedită. Acesta va încerca să escaladeze vârful GC6248 situat in Himalaya, neatins de piciorul uman. Expediţia va fi cu una dificilă, având în vedere că singurul mod de informare este o poză a vârfului.

Alături de Cristina Pogăcean, băimăreanul Cosmin Andron poate face istorie pentru România şi implicit pentru Baia Mare. Cei doi alpinişti sunt decişi să urce un vârf din munţii Himalaya chiar dacă niciun om n-a mai reuşit până acum. „Biletele de avion sunt luate, ar trebui să plecăm de aici în 13 aprilie, în mai puţin de o lună. Este un vârf de peste 6.000 de metri, în Hymalaya în Nepal. N-am mai fost urcat de nimeni. Nu de niciun român, ci de nimeni, niciun om n-a încercat încă să-l urce, prin urmare pachetul de surprize s-ar putea sa fie foarte bogat. Noi am discutat la ministerul de resort Nepalez si unul dintre motivele pentru care permisul este mai scump decât ar fi în această clasa de altitudine este pentru că nimeni nu a solicitat vreodată un permis în mod oficial şi nu se ştie undeva va fi tabăra de bază. Totul este o mare necunoscută în ceea ce priveşte accesul la munte, darămite ascensiunea propriuzisă“, a explicat alipinistul. 

Având la dispoziţie doar o singură poză cu vârful GC6248, Cosmin Andron ştie că escaladarea va fi una dificilă, însă este convins că experienţa sa îl va face să ducă la bun sfârşit expediţia. Mai mult, acesta este convins că dacă vremea va fi frumoasă, nu va avea nicio problemă în ascensiunea sa. „Noi ce avem este doar o poză a acestui munte, ştim unde este pe hartă, ne-am orientat, nu ştim exact cât de dificil va fi să ajungem la el. Cu experienţa pe care o am pot să apreciez doar un grad aproximativ de dificultate. Acuma uitându-mă la 1.000 de metri de perete, îmi dau seama pe unde ar fi linia preferată. Vremea, condiţiile meteo, faptul că vom avea sau nu vom avea condiţii favorabile este o altă surpriză“, a adăugat Cosmin Andron. Dacă totul va decurge conform planului, expediţia celor doi va dura aproximativ o lună, iar ascensiunea propriuzisă va ţine patru zile. 

Va reprezenta România şi Baia Mare

La fel ca şi în expediţiile anterioare, Cosmin spune că va duce cu mândrie steagul municipiului pe care-l reprezintă. Faptul ca este băimărean şi că reprezintă o comunitate întreagă pe cele mai înalte culmi este una din mândriile alpinistului. „Până acum în toate expediţiile în care am fost, întotdeauna m-am intors şi am povestit unde am fost. To timpul am fost aşa să spun legat şi de faptul că sunt de aici, că sunt băimărean. Aş fi şi mai încântat să merg cu mândria locală, dacă şi mândria locală puţin ar veni în sprijinul acestor expediţii, care nu sunt concedii în locuri exotice sunt chiar evenimente cel puţin sportive dacă nu mai mult“, a conchis Cosmin. 

Carte de vizită

Născut în 1976, Cosmin Andron începe practicarea alpinismului în 1989. Începând cu 2006 şi respectiv 2012 devine membru al CS Alternative (Timişoara) şi al Clubului Alpin Român. Între 2000 şi 2005 este membru al Alpine Club (UK). Este ghid montan şi instructor de alpinism şi schi. Începând cu anul 2000 se caţără cu precădere în Marea Britanie, Italia şi Franţa. Începând cu anul 2004, în cursul unor vizite regulate în Tibetul de Est escaladează în premieră mondială un număr de cascade de gheaţă şi deschide trasee alpine în masivul Qionglai. Cele mai notabile rămân în 2006:Transilvania AvenueTD+, pilierul vestic alBanji Feng Bei (5400m) cu R. Keaty (USA) şi Suffering First Class ED pe peretele sud‐vestic al Siguniang shan (6250m) cu W. Yip (UK). Între 2004 şi 2008 deschide mai multe trasee de escaladă şi aventură în diverse zone ale Chinei cu precădere în zona Jiu Long (Guangdong) iar după 2008 parcurge sau deschide câteva trasee de mixt în manieră solo în Carpati. În 2010 parcurge solo traseul Cassin Ridge (AK V, 5.8, AI 4) de pe Denali (6194m) în Alaska. În toamna anului 2011 încearcă, împreună cu C. Pogăcean (RO) şi W. Yip (UK) deschiderea unui traseu în premieră mondială, în stil alpin, pe peretele sud-vestic al Shishapangma (8013m) echipa ajungând până la 7200 de metri de unde sunt nevoiţi să se retragă. Este doctor în filosofie

al Universităţii din Londra unde a şi fost profesor între 2000 şi 2004. Din 2010 lucrează exclusiv ca şi ghid montan.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite