Ţăranul român şi economia. Cum îşi asigurau traiul oamenii satelor în urmă cu câteva secole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţăranii obişnuiau să trăiască din vânzarea produselor din gospodărie
Ţăranii obişnuiau să trăiască din vânzarea produselor din gospodărie

Ţăranii de acum 300 de ani îşi asigurau veniturile prelucrând piei şi blănurile animalelor, cultivând pământul, pescuind şi mergând la vânătoare ori la cules fructe de pădure.

Începând de la mijlocul secolului al XVIII-lea, ţăranul a putut să fie proprietar de bunuri mobile şi imobile, inclusiv pământ. Tot de atunci, aceştia puteau să facă tranzacţii cu pământuri şi chiar case.

Acest lucru se făcea verbal, neapărat în faţa martorilor, fără vreun act semnat. Era suficientă mărturia celor prezenţi, în caz de probleme. Potrivit istoricului Florin Murean, care dedică un articol din Revista Bistriţei vieţii locuitorilor satelor, ţăranii din Transilvania îşi asigurau traiul cu ajutorul produselor obţinute în gospodărie, în special prelucrarea lânii sau a laptelui. Vânzările se făceau în târguri, forţând astfel ţăranii să îşi părăsească zona de confort. 

Unii dintre ţărani au devenit atât de pricepuţi în prelucrarea pieilor şi blănurilor, încât simpla lor prezenţă în târg şi numele lor era o garanţie a calităţii. Era şi cazul pănurilor făcute de femeile de pe Valea Someşului.

Produsele lactate rareori erau transportate la distanţă, comercializându-se mai mult local, la cei care nu aveau animale. Valoarea acestor produse lactate vândute nu reprezintă însă venituri prea mari deoarece brânza realizată de abia satisface nevoile casnice. 

Adeseori, doar proprietarii cu multe oi îşi permit să facă comerţ cu brânză, ceilalţi, având un număr mic de animale, deci şi cantitate mică de brânză, nu o vând, ci o ţin pentru consumul familiei.

În rest, prea puţini erau ţăranii care călătoreau. Pentru a putea călători şi a-şi vinde produsele, ţăranii trebuiau să obţină un „salvaconduct”, un permis special, de la magistratul oraşului. 

Confiscarea animalelor, practică comună în 1700

Confiscarea animalelor era o practică destul de comună pe la mijlocul anilor 1700. De exemplu, locuitorii comunei bistriţene Rebrişoara şi-au scăpat vitele pe teritoriul celor de la Dumitra, care le-au confiscat şi au cerut despăgubiri. 

„Practica sechestrării de animale este un lucru foarte întâlnit şi care nu de puţine ori a declanşat conflicte”, precizează Florin Murean. 

Spiritul economic şi antreprenorial al ţăranilor nu părea să lipsească, deşi acesta se manifesta la nivel micro. Aceştia obişnuiau, de exemplu, să se asocieze pentru a-şi creşte nivelul de trai. Astfel, morile, cazanele de ţuică sau pivelele de pănură s-au dezvoltat pe baza asocierii ţăranilor. Este vorba, ce-i drept, despre ţărani înstăriţi. 

De asemenea, ţăranii se fereau de activităţile care nu erau rentabile, cum este viţa de vie sau pomii fructiferi. Aceştia preferau oieritul, agricultura, dar şi pescuitul, vânătoarea sau culesul fructelor de pădure, ce aduceau venituri sigure şi fără efort susţinut pe perioade lungi de timp. 

Vă mai recomandăm:

Efectele dezastrelor naturale acum câteva secole. Ardelenii erau nevoiţi să mănânce ciori şi pisici pentru a supravieţui

Cum a ajuns să organizeze Curtea de la Viena viaţa ţăranilor din Transilvania

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite