Antrenor bistriţean cercetat pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Antrenorul Petru Avădanei s-a ales cu dosar penal în urma flagrantului
Antrenorul Petru Avădanei s-a ales cu dosar penal în urma flagrantului

Petru Avădanei, antrenor şi preşedinte al Asociaţiei Sportive Arsenal Bistriţa, a fost suprins primind 500 de euro. Banii ar fi fost ceruţi de antrenor pentru a încheia nişte acte care să permită transferul în Craiova a anui copil de 12 ani, înscris la clubul său sportiv.

Flagrantul de meircuri seara a fost instrumentat de  poliţişti şi procurori bistriţeni, în urma unui denuţ făcut de părinţii copilului.

Filmat în timp ce primea 500 de euro

Potrivit unui comunicat la Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, antrenorul Petru Avădanei de 49 de ani, preşedintele Asociaţiei Sportive de fotbal Arsenal Bistriţa, „este suspectat că ar fi cerut bani de la un părinte, pentru a nu suspenda activitatea sportivă a unui copil de 12 ani", Alin Burdeţ.  Din primele cercetări ale poliţiştilor, Avădanei ar fi primit 500 de euro cu titlu de mită de la tatăl lui Alin Burdeţ (Radu Burdeţ), pentru a elibera o notă de transfer în alb, fişa de jucător şi legitimaţia sportivului, necesare pentru un transfer al copilului la un alt club de fotbal din Craiova. Mama copilul recunoaşte că antrenorul a pretins bani familiei. „Nu a vrut să ne acorde transferul decât dacă îi dăm 500 de euro. De la începutul anului încercăm să obţinem actele. Ne-a zis că el ne-a format băiatul şi că e normal să câştige şi el ceva din asta. Nu mi s-a părut corect, mai ales că noi îl plăteam pentru antrenamentele copilului, cu 50 de lei pe lună", povesteşte Maria Burdeţ, mama băiatului. Aceasta mai spune că fiul ei era înscris în asociaţie de un an de zile, dar a vrut să se antreneze la un club din Craiova.  

Antrenorul a fost avertizat

Directorul Direcţiei Judeţene de Sport, Raoul Zanca, spune că ştia de  problema băiatului, pentru că părintele copilului i s-a plâns şi lui. „Tatăl băiatului a venit acum trei săptămâni la noi, să ceară informaţii despre cum poate obţine hârtiile şi l-am avertizat atunci pe antrenor că nu procedează corect. Pot să vă spun că băiatul va primi cât mai curând drepturile de transfer", a spus Zanca. Acesta a lansat ipoteza ca banii primiţi de antrenor să fi fost justificabili. „Dacă a existat un contract semnat, în cazul unor transferuri dintr-un judeţ în altul, există câteva proceduri. Prima dată se plăteşte o sumă de bani, apoi se completează actele şi se emite o chitanţă", a mai explicat Zanca. Până la închiderea ediţiei, Petru Avădanei nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere în acest caz. Până la rezolvarea acestei situaţii, antrenorul este cercetat în libertate pentru luare de mită. „Bărbatului i s-a întocmit dosar penal. Nu s-a cerut măsura arestării preventive, iar dosarul este în lucru", a precizat Angela Sângeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite