Bistriţa : Lucian Zăpârţan a ajuns colecţionar de la o monedă oxidată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa : Lucian Zăpârţan  a ajuns colecţionar de la o monedă oxidată
Bistriţa : Lucian Zăpârţan a ajuns colecţionar de la o monedă oxidată

Ştie să aprecieze calitatea monedelor şi a reuşit în tot acest timp să adune exemplare dintre cele mai rare chiar dacă acest lucru a presupus eforturi majore.

Lucian Zăpârţan s-a îndrăgostit prima dată de o monedă pe când avea vreo şase ani. Prima monedă care a ajuns în colecţia sa a fost una de origine  austro-ungară. „Când aveam şase ani, tatăl meu a găsit în casa bunicilor o monedă austro-ungară. Eu mi-a dat seama că trebuie să fie valoaroasă pentru că era foarte oxidată. Aşa că am curăţat-o şi am constatat că era o monedă străină de prin 1800 şi ceva, mi se părea cea mai veche monedă din lume. Am luat-o cu mine la şcoală pentru a mă lăuda colegilor şi aşa am aflat că unii din colegii mei aveau şi ei mici colecţii de monede“, povesteşte Lucian despre începuturile colecţiei sale de monede.

Cu trecerea anilor colecţia lui Lucian a  prins contur şi valoare şi a început să numere din ce în ce mai multe monede. Acesta a fost dispus mereu să facă orice  şi să plătească orice preţ pentru a obţine  moneda pe care şi-a dorit-o „ După ce am aflat că unii din colegii mei au mici colecţii de monede, am încercat să fac tot posibilul ca acele monede să ajungă în colecţia mea. Aveam maşinuţe metalice pe care le puneam la bătaie în schimbul monedelor, pentru că ştiam că asta vor ei să aibă maşinuţe. Mereu am încercat să obţin moneda pe care mi-a dorit-o. Îmi amintesc că îmi adunasem nişte bani şi am făcut tot posibilul să ajung la Cluj unde era o întâlnire a numismaţilor, pentru a mai procura câteva monede“,împărtăşeşte Lucian din eforturile făcute pentru pasiunea sa.

Numismat cu acte în regulă

Lucian Zăpârţan nu colecţionează doar monede simple, care au fost sau sunt în uz. Acesta este un numismat cu acte în regulă, are zeci de monede bătute de Banca Naţională cu diferite ocazii şi este chiar înregistrat aici ca şi colecţionar. Lucian ştie povestea fiecăreia dintre mondele pe care le deţine, toate fiind clasificate.Pentru toate a creat un soi de suport de păstrare că să nu se distrugă „Am monede speciale. Am una care a fost bătută în anul 150 înainte de Christos. Am monede din vremea lui Traian. Cred că cea mai mare este monedă este moneda pieile roşii care valora un cal. Indienii băteau monede însă imaginea bătută pe acea monedă reprezenta valoarea a ceea ce vroiau să cumpere. Eu am o monedă pe care este desenat un cal, înseamnă că această monedă o foloseau pentru a-şi cumpăra un cal“, povesteşte numismatul. Deşi colecţia lui Lucian a ajuns la aproape 1000 de monede şi bancnote cele mai importante pentru el sunt cele bătute de Banca Naţională. „Am o monedă cu Papa Ioan Paul al doilea şi patriarhul Teoctist, care a fost bătută  cu ocazia venirii papei în România. Aceasta este importantă pentru mine şi pentru faptul că eu am mers atunci la Bucureşti pentru a-l vedea“, mai spune Lucian.

Ce-i place: Lucian Zăpârţan este pasionat de fotografie şi de multe ori îşi petrece timpul liber făcând filmuleţe prin oraş. Îi mai plac drumeţiile pe munte.

Ce nu-i place: „În general am făcut lucrurile care mi-au plăcut şi nu prea m-am gândit la ceea ce nu-mi place. Totuşi nu îi plac situaţiile tensionate şi agresiunea“ , spune numismatul.

Întrebari şi răspunsuri

Aveţi o monedă preferată?

L.Z.Toate îmi sunt dragi, nu am una preferată, nu mi-am făcut o fixaţie pentru o monedă anume pentru că toate sunt interesante.

V-aţi fixat un obiectiv în ceea ce priveşte numărul de monede din colecţie?

L.Z. Sunt un colecţionar. Niciun colecţionar nu vrea cantitate ci calitate. Caut monede bune şi de fiecare dată când văd o monedă bună mă gândesc dacă îmi permit să o cumpăr.

PROFIL:

NĂSCUT: 20 decembrie, 1974, Bistriţa
STUDII: Facultatea de Management Turistic şi Comercial
FAMILIE: Necăstorit

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite