Bistriţa

articolul anterior articolul urmator

Cine era românul care a murit în Malta, după ce maşina lui a fost zdrobită de un copac. Soţia a scăpat cu viaţă

2
10 Feb 2018 22:12:36
Autor: Bianca Sara Gavrilă
Irina şi Dan Udrea erau căsătoriţi din anul 2014 şi aveau doi copilaşi FOTO: Facebook Irina Udrea
Irina şi Dan Udrea erau căsătoriţi din anul 2014 şi aveau doi copilaşi FOTO: Facebook Irina Udrea

Sâmbătă dimineaţa, un copac doborât de vântul puternic ce însoţea o furtună violentă s-a prăbuşit, în Malta, pe furgoneta în care se aflau doi români. Şoferul, un bărbat de 38 de ani din Bistriţa, a murit pe loc, iar soţia sa de 32 de ani a ajuns la spital cu răni destul de grave.

Neobişnuitul incident s-a petrecut, potrivit Timesofmalta.com, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei locale 6:30. Cei doi soţi mergeau cu furgoneta spre locul de muncă, pe unul dintre cele mai aglomerate şosele din Malta, când i-a surprins o furtună violentă.
 
Vântul care însoţea furtuna a doborât un copac pe maşina în care se aflau, transformând-o într-un morman de fiare. Şoferul, un român de 38 de ani, a murit pe loc, mare parte din copac căzând pe partea sa. Soţia sa, care era pe locul din dreapta, a fost grav rănită. 
 
„Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura, în regim de urgenţă, cu cetăţeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă şi că membrii de familie au fost informaţi cu privire la acest incident. Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situaţia, este în contact atât cu autorităţile locale, cât şi cu cetăţeanul român şi va oferi întreaga asistenţă consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităţilor legate de repatrierea trupului neînsufleţit al persoanei decedate”, precizează, într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe.
 
Şoseaua care duce spre oraşul Rabat, unde a avut loc incidentul, a fost închisă mai multe ore. 
 

Foto: Times of Malta

Aveau doi copii şi munceau de ceva vreme pe insulă

Cei doi români sunt Irina şi Dan Udrea, din Bistriţa. Cei doi s-au căsătorit în anul 2014 şi aveau doi băieţi, unul de 3 ani şi altul de doar 6 luni. Aceştia se aflau în Malta alături de mama lui Dan, care avea grijă de cei mici cât timp cei doi erau la muncă
 
Din primele informaţii rezultă că Dan muncea în Malta de 7 ani, iar de curând a reuşit să îi găsească un loc de muncă şi Irinei. Până să plece în Malta, Dan şi Irina au muncit la o firmă de IT din Bistriţa. 
 
Potrivit apropiaţior, Irina a fost rănită la spate, la un braţ şi în zona capului. În urmă cu puţin timp, aceasta a postat pe Facebook un mesaj, prin care îşi ia rămas bun de la soţul său, care a decedat la faţa locului: „Atât mi-a rămas...nişte amintiri frumoase şi copilaşii noştri minunaţi. Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubesc mult, te voi iubi mereu”. 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Romulus Fanica Tiron
10.02.2018, 22:42:05

2 taranusi se plimbau prin Malta!

-1 (3 voturi)
cloudvick
11.02.2018, 09:05:41

Romulus, taranasii is astia care gandesc ca tine. Ia si parcheaza masini in continuare!

+2 (2 voturi)
Modifică Setările