Bistriţa

articolul anterior articolul urmator

Cum arată superbele borne montate pe Via Transilvanica. Cele 950 de opere de artă marchează traseul unic între Putna şi Dunăre: „Nu sunt două sculptate la fel“

8
31 Oct 2019 20:47:59
Autor: Cezar Pădurariu
Un voluntar lucrează la sculptarea uneia dintre bornele kilometrice FOTO Facebook/ Via Transilvanica
Un voluntar lucrează la sculptarea uneia dintre bornele kilometrice FOTO Facebook/ Via Transilvanica

Iniţiatorii traseului Via Transilvanica, drumul de pelerinaj proiectat între Putna (Suceava) şi Drobeta Turnu Severin (Mehedinţi), au anunţat că au amenajat deja 398 de kilometri din totalul de 950 ai traseului.

Via Transilvanica, un proiect unic în România iniţiat de fraţii Uşeriu şi realizat prin intermediul Asociaţiei Tăşuleasa Social, va uni nordul de sudul României pe o lungime de 950 de kilometri între localităţile Putna şi Drobeta Turnu Severin.

Sute de oameni s-au unit în jurul proiectului şi ajută la realizarea proiectului, demarat efectiv în 2017. Dacă în octombrie 2018, traseul de pelerinaj avea o lungime amenajată de 140 de kilometri, un an mai târziu realizatorii au anunţat că au ajuns deja la 398 de kilometri.

Drumul este amenajat pe secţiuni. Recent, coordonatorii de la Tăşuleasa Social au mediatizat faptul că au reuşit să amenajeze 98 de kilometri pe teritorului judeţului Mehedinţi, instalând chiar borna terminus, în portul din Drobeta Turnu Severin. Pe de altă parte, alte câteva sute de kilometri sunt pregătiţi pentru pelerini în judeţe precum Bistriţa-Năsăud sau Suceava.

O particularitate a traseului o reprezintă bornele, care marchează traseul din kilometru în kilometru.


Câteva borne de pe traseu FOTO Facebook/ Via Transilvanica

„La fiecare kilometru este o bornă de andezit. Andezitul e o piatră naturală, a doua cea mai solidă de la noi, care este făcută chiar peste deal de noi, la o carieră de piatră. Ea vine la noi brută, după care o sablăm cu sigla Via Transilvanica. Fiecare bornă este sculptată de un grup de sculptori de la Facultatea de Arte din Iaşi. Ei vin aici în tabere şi, până acum, au sculptat în jur de 600 de borne. Nu-s două borne sculptate la fel, fiecare bornă are sculptura ei si este sculptată cu specificul zonei în care e amplasată, căci păstrăm şi zona aceasta tradiţională“, a explicat Tibi Uşeriu într-un interviu acordat pentru redbull.com.

Celebrul maratonist român mai spune în interviu că „la fiecare intersecţie este un indicator, iar din 50 în 50 de kilometri este un semn alb, cu un T roşu, care indică direcţia, să nu te pierzi. În zonele periculoase, unde-s urşi, am pus indicatoare pe care scrie să nu te mai aventurezi afară după ora 20.00. La fiecare 25 kilometri există şi posibilitate de cazare. Aici, printr-un proiect european, la un moment dat, o să încercăm fie să construim spaţii noi, fie să reabilităm case vechi. Cert e că, în momentul acesta, la fiecare 25 de kilometri există în ghidul Via Transilvanica o pensiune sau un hotel unde oamenii se pot caza. De ce la fiecare 25 de kilometri? Pentru că noi am calculat că atât poate face un om de condiţie fizică medie, pe zi“.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Mihai Popescu
31.10.2019, 21:14:40

Bravooo !!!! Felicitari si mult succes !!! Dar statul roman, ministerul turismului cu ce ajuta ? Doar este ceva de importanta nationala.

+2 (2 voturi)
Pano
31.10.2019, 21:19:34

Stati linistiti, urmasii dacilor sunt pregatiti sa le vandalizeze!

0 (4 voturi)
Q Q
31.10.2019, 22:16:44

Frumos!

A4___ A4___
1.11.2019, 01:06:27

stasa puneti drone sa le urmareasca 24/24 ca porma smanglitori vosti romani nu tzigani or folosi pi post di karamida di constructie.........

-2 (4 voturi)
t mihai
1.11.2019, 01:49:10

"... traseul unic între Putna şi Dunăre..." Era chiar asa de greu de scris în titlul ca este vorba de Drobeta ? Ca de la Putna exista o cale mai scurta spre Dunare, pe jumatate pâna la Galati...

+1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările