De ce se îndrăgostesc femeile de „băieţii răi“? Explicaţia specialiştilor: ce rol au hormonii şi care este influenţa propriului trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De ce de multe ori „băieţii răi” sunt preferaţi în detrimentul celor serioşi, care nu sunt amatori de sezanţii tari şi excese? Psihologii spun că sunt mai mulţi factori care influenţează aceste decizii, de la background-ul familial şi până la nevoia de a deveni „popular”. Oamenii de ştiinţă spun şi că hormonii au un cuvânt important de spus.

Tipul „băiatului rău” este extrem de promovat în industria cinematografică şi cea muzicală, devenind în timp o reţetă a succesului. Băiatul rău este dur, sexy şi reuşeşte să te atragă ca un magnet în doar câteva secunde.

De ce sunt atrase femeile de „băieţii răi”? La această întrebare ne ajută să răspundem psihologul Daniela Macarie. Potrivit acesteia, în primul rând motivele pentru care femeile sunt atrase de acest tip de bărbaţi diferă de vârsta lor.

„Adolescentele caută „nebunia” din interiorul lor (n.r. a băieţilor răi), pe care ele fiind „cuminţi” şi-o interzic. Prin partener, ele îşi proiectează spiritul rebel. Pe lângă asta, este vorba şi despre imagine, „băieţii răi” fiind populari”, explică Daniela Macarie.

Psihologul mai spune că atunci când „băieţii răi” intră în sfera de pericol social şi au probleme fie cu drogurile, fie au antecedente penale, nu se mai poate vorbi despre preferinţe, ci de un coping dezadaptativ. Cu alte cuvinte, adolescentele repetă o poveste de viaţă pe care au văzut-o în familie, cel mai probabil la mamele lor.

Povestea se schimbă şi în cazul femeilor mature la care le fug ochii după „băieţii răi”.

„Se poate să fi fost educate într-un mediu al tatălui dominator şi astfel continuă ce cunoaşte, fără a ieşi din zona lor de confort. Aici nu mai este vorba despre preferinţe, ci de o alegere inconştientă. Deşi iluzia femeilor este mereu aceeaşi: eu îl voi schimba, dacă va fi cu mine se va schimba”, mai spune psihologul.

Se poate, de asemenea, ca femeile care aleg acest tip să proiecteze imaginea tatălui asupra partenerului şi să aibă impresia că în acest mod îşi salvează „tatăl”, pe care nu au reuşit să-l salveze cât erau mici.

Hormonii sunt de vină, spun oamenii de ştiinţă

Oamenii de ştiinţă susţin însă că responsabili pentru aceste alegeri sunt hormonii. Kristina Durante, de la Universitatea din Texas, care a desfăşurat un studiu în acest sens, spune că băieţii răi sunt consideraţi mai sexy, iar la ovulaţie, femeile sunt influeţate de hormoni în alegerea potenţialilor parteneri care ar putea deveni taţi ai eventualilor copii.

„Cercetările anterioare au arătat că, în săptămâna dinaintea ovulaţiei, femeile devin atrase de băbaţii sexy, rebeli şi chipeşi precum George Clooney sau personajul James Bond. Cu toate acestea, motivul pentru care femeile consideră că o astfel de alegere ar fi înţeleaptă este încă neclar.(...)Sub influenţa hormonală a ovulaţiei, femeile se conving singure că este bine să creacă că bărbaţii răi şi deci sexy vor fi devotaţi şi taţi mai buni. Aşa se face că, în această perioară, băieţii răi vor părea cea mai bună alegere”, a explicat Kristina Durante, citată de livescience.com.



Vă mai recomandăm:

Pe ce criterii pun preţ româncele când îşi aleg sufletul-pereche

Aroma care înfierbântă bărbaţii, dar le lasă rece pe femei

VIDEO De ce sunt bărbaţii atraşi irezistibil de posterioarele femeilor



 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite