Doliu în familia Sighiartău: O soție și șapte copii își înmormântează capul familiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga familie Sighiartău, la cununia uneia dintre fiice
Întreaga familie Sighiartău, la cununia uneia dintre fiice

Consilierul județean Ioan Sighiartău, care a murit pe neașteptate săptămâna trecută în timpul unei vacanțe în Egipt,  este înmormântat astăzi de la ora 13.00, la Biserica Penticostală „Sfânta Treime" din Bistriţa. Conform pastorului Viorel Deac, la funeralii sunt aşteptaţi peste 1000 de participanţi. După ceremonie, trupul consilierului va fi dus la Şintereag unde va fi înhumat, după cum și-a exprimat dorința în t

Funeraliile lui Ioan Sighiartău vor fi transmise în direct pe site-ul Bisericii „Sfânta Treime". Pastorul bisericii spune că s-a hotărât acest lucru pentru ca înmormântarea să poată fi urmărită şi de rudele decedatului care se află în Statele Unite.

„Înmormântarea se va putea auzi şi se vor vedea secvenţe importante din ea pe site-ul bisericii. Faptul că el are rude în Statele Unite ne-a făcut să pregătim acest lucru", a anunţat pastorul Viorel Deac. Acesta a mai menţionat că Ioan Sighiartău şi familia sa, care numără încă opt membri, au fost nişte oameni apreciaţi în cadrul comunităţii religioase din care făceau parte. „A fost un simplu membru, dar un om apreciat în comunitate. L-am cunoscut foarte bine, suntem cam de aceeaşi vârstă. A fost un om deosebit, un om care a ajutat", a spus Deac Viorel, pastorul Bisericii Penticostale „Sfânta Treime" din Bistriţa. 

Ioan Sighiartău a făcut infarct sâmbătă dimineaţa în timpul unui tratament în staţiunea Hurghada, o zonă turistică din Egipt, situată de pe malul Mării Roşii. Consilier judeţean, membru al Partidului Democrat-Liberal şi om de afaceri, bistriţeanul a murit din cauza unei afecţiuni cardiace de care suferea de multă vreme. Apropiaţii lui cred că schimbarea bruscă de temperatură, în momentul sosirii în Egipt, i-a fost fatală. Trupul consilierului, însoţit în vacanţă de soţia sa, a fost trimis în România în patru zile, după mai multe formalităţi îndeplinite de oficialii din Egipt.    

De transmisiunea în direct a funeraliilor se ocupă Cornel Buhai, un membru al bisericii penticostale din Bistriţa. „Am făcut mai multe transmisii de acest gen. Cu ajutorul unui server ustream.tv reuşim să intrăm în direct cu o acmeră video. Facem această tranmisie la cererea rudelor şi prietenilor lui din diasporă. Sperăm să nu intre prea mulţi, ca să nu se blocheze ", spune Buhai. Transmisiunea poate fi urmărită pe www.sfantatreime.ro, unde va apărea un link cu trimitere la acea filmare.

Sicriul lui Ioan Sighiartău a fost depus la capela din Bistrița

Funeraliile lui Sighiartău, transmise pe internet

Trupul consilierului mort în Egipt va fi repatriat marţi

Un consilier judeţean a murit în vacanţă în Egipt

Ioan Sighiartău crede ca stabilitatae este cheie a succesului în afaceri

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite