Fascinaţia pentru comete şi meteoriţi în urmă cu câteva secole. Cum l-a speriat „ploaia cu pulberi“ pe Ştefan cel Mare
0
Fenomenele astronomice au fascinat lumea din cele mai vechi timpuri. Dacă acum fiecare fenomen are o explicaţie ştiinţifică acceptată, acum câteva sute de ani apariţia unei comete sau căderea unui meteorit erau asociate cu nenoriciri. Mai mult, bucăţile de meteoriţi erau folosite pentru vrăji.
Orice anomalie a fenomenelor astronomice, dar şi a celor natural-climatice era asociată cu divinitatea. În urmă cu câteva secole, acestea erau considerate semne pe care divinitatea le transmitea oamenilor de rând, pentru a-i avertiza cu privire la anumite evenimente, de cele mai multe ori tragice, ce aveau să se întâmple.
Cometele şi meteoriţii, de exemplu, prevesteau nenorocirile. Deşi la mijlocul secolului XVII-lea au apărut oamenii de ştiinţă, care încercau să explice toate aceste fenomene, luând în derâdere temerile poporului, superstiţiile erau îmbrăţişate inclusiv de cei mai şcoliţi.
Aceste superstiţii erau transmise cu ajutorul „cărţilor de prevestire”, care au început să fie populare, în toate clasele sociale româneşti, încă din Evul Mediu. În ciuda faptului că erau condamnate puternic de Biserică, aceste tipărituri au continuat să apară, fiind foarte solicitante.
„Unul dintre aceste texte era Gramovnicul sau Fulgerarnicul, care oferea interpretări despre soarta oamenilor şi zodiilor în funcţie de felul în care cădea fulgerul sau de momentul în care tuna. Piosul voievod Constantin Brâncoveanu ţinea la curtea sa un astrolog, care se ocupa cu „tălmăcirea alamahelor”, prelucrate de pe izvoare italiene. Prin caracterul ei fatidic, literatura de prevestire inducea oamenilor o stare de angoasă, potenţată în momentul producerii unor fenomene astronomice nefireşti”, explică Mihai Georgiţă, în lucrarea Fenomene cereşti insolite şi sensibilitate barocă în arealul carpatic.
Fenomenele „nefireşti”, urmărite inclusiv de domnitori
Aceste fenomene care înspăimântau populaţia tocmai prin nefirescul lor erau atent observate inclusiv de către capetele încoronate. De exemplu, o „ploaie cu pulberi” din Roman, rezultată în urma căderii unor meteoriţi, l-ar fi determinat pe Ştefan cel Mare, în august 1484, să sisteze imediat lucrările începute la cetatea din acest târg, considerând că este un semn nefast al mâniei divine, faţă de răutatea şi necredinţa oamenilor de acolo.
Cronicarii acelor vremuri descriau fenomenul, iar la final adăugau „înterpretarea”: „În 27 septembrie 1647, spre seară, s-au auzit bubuituri puternice în văzduh, spre apus, ca şi când s-ar fi tras cu tunurile. Acesta a fost un semn prevestitor, nu lipsit de însemnătate, al jalei viitoare şi al pustiirii groaznice”.
Oamenii recuperau resturile de meteoriţi şi le trimiteau astrologilor, pentru a face diferite preziceri pe baza lor.
Marcel Olinescu consemnează o credinţă populară despre stelele călătoare, care erau considerate de către populaţie zmei sau balauri pedepsiţi de Dumnezeu să călătorească prin Univers, departe, prin locuri pustii.
Când treceau pe lângă Pământ, vărsau foc din nări, lăsând dâre luminoase pe cer. Uneori se loveau între ei sau crăpau de ciudă că nu le-a ieşit vraja.
Bucăţile de meteoriţi nu erau folosite numai la vrăji, ci şi pe post de medicament pentru diferite afecţiuni. Acestea fereau copiii de sperietură şi casele de duhurile rele.
Se încarcă comentariile...
