Fostul viceprimar al Bistriţei, vizat de percheziţiile la revoluţionari. Un bistriţean, printre denunţători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului General, sprijiniţi de poliţie, au desfăşurat miercuri, 16 noiembrie, 22 de percheziţii în întreaga ţară. O parte din ele s-au desfăşurat şi în Bistriţa, unde vizat ar fi fostul viceprimar şi actualul administrator al municipiului, George Avram. Unul dintre denunţuri ar fi fost făcut tot de un bistriţean.

Mai mulţi revoluţionari din Bistriţa-Năsăud au fost luaţi pe sus miercuri dimineaţa de către procurorii Parchetului General. Potrivit unui comunicat de presă în întreaga ţară au loc 21 de percheziţii, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

„Din analiza probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că mai multe persoane interesate să obţină calitatea de „luptător cu rol determinant în Revoluţie” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alţii, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR şi CPRD, care aveau influenţă sau au lăsat să se creadă că au influenţă asupra unor funcţionari din cadrul acestor instituţii cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceştia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri. Persoanele din categoria „Luptător cu rol determinant în Revoluţie, beneficiază de drepturi băneşti majorate faţă de ceilalţi revoluţionari, în sensul că au primit, începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe lângă drepturile acordate celorlalte categorii de revoluţionari, o indemnizaţie de gratitudine în valoare de 2020 de lei/lunar”, se arată în comunicatul remis de Parchetul General.

Potrivit aceluiaşi comunicat, o mare parte din totalul de 3505 persoane care au obţinut acest titlu nu îndeplineau condiţiile cerute de lege, „cumpărându-şi” certificatele. 

Printre cei vizaţi, se pare, s-ar număra şi administratorul municipiului şi fostul viceprimar George Avram, care şi conduce Asociaţia Revoluţionarilor 22 Decembrie Bistriţa. Acesta s-ar afla în acest moment în drum spre Parchetul General. 

Un bistriţean, printre denunţători

Se pare că printre denunţători se numără şi bistriţeanul Ioan Benţa, fostul preşedinte al asociaţiei, care a şi refuzat certificatul de revoluţionar şi idemnizaţia aferentă. 

„Am refuzat certificatul în sine şi clar că nu iau nici indemnizaţia. Eu nu mă consider egal în Revoluţie cu deputatul Nicolicea, cu actorul Arşinel şi cu alţi revoluţionari din aceştia falşi. Sunt o groază care în 22 Decembrie nu erau la Revoluţie erau prin baruri, la femei sau în altă parte şi acum au certificate de revoluţionar. Nu pot să fiu egalul lor. Atunci eu mi-am sărutat copiii şi am plecat, ştiind că poate s-ar putea să nu mă mai întorc acasă. Pe când ei au văzut Revoluţia la televizor şi au parte de toate foloasele. Am avut colegi cu care am început în Bistriţa şi ordonanţa aceasta de urgenţă îi excludea din start”, a precizat Ioan Benţa.

image

Ioan Benţa spune că a făcut denunţul anul trecut, când la nivel naţional s-au făcut peste 100 astfel de sesizări. Miercuri, Ioan Benţa nu a fost căutat de procurori. 

„Da, am făcut denunţuri la CPRD şi SSPR (n.r. Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în Perioada 1945-1989). Au luat la cunoştinţă şi au început investigaţii. Nu am fost numai eu, au fost 100 şi ceva de poziţii la nivel naţional. Sunt foarte mulţi oameni implicaţi, începând de la Comisia Parlamentară, până la Secretariatul Guvernului, la Secretariatul de Stat al Guvernului care se ocupă de revoluţionari”, mai spune Benţa.

Vă mai recomandăm:

Certificate de revoluţionar contra cost. Secretar de stat dus la audieri. Din cei peste 3000 de „Luptători la Revoluţie”, mare parte sunt falşi

Poliţiştii le-au pus gând rău vânătorilor: percheziţii la persoane bănuite de deţinere ilegală de arme şi muniţii

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite