FOTO Cultele protestante şi gustul amar al comunismului
0
Faptul că viaţa religioasă nu era tolerată de comunism, care prefera ateismul nu este un lucru necunoscut. Intoleranţa statului comunist vis-à-vis de cultele religioase pe care nu putea să le controleze s-a putut observa şi în teroarea simţită de protestanţi în perioada 1975-1989.
La scurt timp după preluarea puterii de către comunişti, mai exact în 1948, a fost emisă „Legea pentru regimul general al cultelor religioase”, care stipula reducerea numărului de culte recunoscute de stat de la 60 la doar 14.
Printre acestea se aflau şi patru confesiuni neoprotestante: baptistă, penticostală, adventistă de ziua a şaptea şi creştină după Evanghelie. Regimul se aştepta ca prin această „îngăduire” garantată prin lege să controleze cultele şi să le determine să îmbrăţişeze comunismul.
Aşteptările au fost însă înşelate, întrucât reprezentanţii cultelor neoprotestante şi-au continuat activitatea de atragere a unui număr cât mai mare de adepţi şi mai mult, au menţinut legătura cu forurile conducătoare din străinătate.
Organul central cu ajutorul căruia statul controla cultele era ”Departamentul Cultelor”, care avea atribuţii largi care-i permiteau chiar şi intervenţii brutale în activitatea acestora. Printre drepturi se numărau: supravegherea şi controlarea tuturor cultelor religioase, aprobarea înfiinţării şi desfiinţării de unităţi şi organizaţii sau aprobarea bugetelor cultelor şi supravegherea executării lor.
Teroarea la care au fost supuşi protestanţii din Bistriţa-Năsăud este consemnată în numeroase note înregistrate de Securitate. Astfel, o notă a Inspectoratului Judeţean de Securitate Bistriţa-Năsăud din 1978 menţiona că asupra unui credincios adventist au fost găsite mai multe materiale „cu conţinut mistic”, care erau de fapt broşuri şi texte adventiste, care au fost confiscate.
Securiştii bistriţeni au început cu măsurile drastice în 1970, odată cu înmulţirea protestanţilor. În Bistriţa-Năsăud, în anul 1975, se înregistrau deja 862 de protestanţi, număr care îngrijora autorităţile locale.
„Multă vreme a existat o oarecare reţinere din partea noastră. Până la începutul anului 1968, s-au folosit anumite metode simpliste, care nici nu puteau duce practice la sistarea activităţii de reorganizare a elementelor iehoviste, deoarece ne-am rezumat la unele percheziţii şi avertizări, acestea din urmă dovedindu-se pe parcurs neeficiente.
La elementele conducătoare, avertizările nu numai că nu au avut şi nu pot avea efectul dorit, dar, din felul cum s-au făcut, până la începutul anului 1968, afirm că ele au constituit, în unele situaţii, o greşeală. Noi eram deci cei care lăsam să se înţeleagă posibilitatea continuării activităţii desfăşurate până atunci,” constata un ofiţer din cadrul Inspectoratului de Securitate al judeţului Bistriţa-Năsăud.
Îngrădirile exprimării credinţei au determinat o înmulţire a numărului de memorii adresate de către credincioşi organelor de partid şi de stat, dar şi Departamentului Cultelor. În 1986, pastorul Mihai Huşanu, preşedintele Uniunii Comunităţilor Creştine Baptiste înainta un memoriu către Departamentul Cultelor, prin care cerea anularea interzicerii ţinerii de servicii religioase în biserica baptistă din oraşul Beclean, biserică neautorizată de către autorităţile locale.
În 1989, un grup de credincioşi din oraşul Bistriţa, transmitea prin intermediul unei emisiuni difuzate de ”Europa Liberă” un apel adresat lui Nicolae Ceauşescu, prin care solicita construirea unei noi case de rugăciuni, în locul uneia demolate „cu mobilizări de forţe din partea autorităţilor locale”.
În apel se preciza: ”Încă şi în zilele de astăzi, creştinii din România sunt supuşi unor mari persecuţii, prigoanei şi ameninţărilor din partea autorităţilor locale”.
Conducerea bisericii din Bistriţa a făcut numeroase apeluri şi adrese pentru a opri demolarea, însă răspunsul nu a venit. 600 de credincioşi au contribuit pentru strângerea sumei necesare construirii unui nou lăcaş, însă autorităţile locale refuzau să autorizeze această construcţie.
În 1989 primarul municipiului Bistriţa de atunci, însoţit de echipe de muncitori a încercat să demoleze biserica, însă s-au lovit de împotrivirea fermă a credincioşilor. Eşecul a determinat autorităţile locale să treacă la acţiuni în forţă.
„La 1 septembrie, la orele 9:30, plutoane de ofiţeri şi subofiţeri de Miliţie şi Securitate au invadat strada Cloşca, nr. 7, unde se afla lăcaşul, iar străziile din jur au fost blocate. S-a format un cordon din trupe antiteroriste cu câini.Miliţienii au început să-I lovească cu bastoane pe toţi cei aflaţi în biserică, unora rupându-le chiar coaste, cum a fost cazul lui Roman Dragoş şi Marin Pătru.
În aceste condiţii, au dărâmat locaşul care avea menirea să fie un loc unde să se citească Evanghelia. Mulţi creştini au fost duşi la Securitate, anchetaţi şi loviţi, pe motiv că ar fi iniţiatorii acestei construcţii.Primul secretar Buşui a dat dispoziţie la toate întreprinderile ca toţi pocăiţii ce deţin funcţii de conducere sau au studii superioare să fie mutaţi la un alt loc de muncă”, povesteau protestanţii bistriţeni în apelul făcut lui Nicolae Ceauşescu.
Credincioşii bistriţeni îi cereau lui Nicolae Ceauşescu să dea ordin ca organele de partid din Bistriţa să înceteze persecutarea creştinilor, iar Departamentului Cultelor să îi repună în funcţie pe cei trei pastori pe care i-a înlocuit cu alţii.
Înrăutăţirea situaţiei i-a determinat pe protestanţi să îşi depună cereri pentru emigrare în Occident. Fenomenul a fost prezent în judeţele Suceava, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara şi în proporţii mai mici în Ialomiţa. Comuniştii considerau că aceste cereri au fost depuse „sub influenţa propagandei duşmănoase externe”, în timp ce credincioşii ameninţau cu apeluri la postul de radio ”România liberă” sau la diferite organisme internaţionale dacă autorităţile locale respingeau cererile lor de părăsire a ţării.
Nici în cazul ortodocşilor situaţia nu era mai roz, celebrarea impresionantă a Paştelui din închisorile comuniste confirmând acest lucru. În Noaptea Învierii, în ciuda interdicţiilor gardienilor, ”Cristos a înviat din morţi” răsuna din toate celulile închisorilor din Aiud, Sighet sau Gherla.
Un preot închis în beciurile securităţii bistriţene a reuşit să celebreze liturghia, după ce un gardian i-a oferit pe ascuns câteva boabe de struguri, din care a stors sucul şi a obţinut vinul necesar pentru cuminecătură. Pâinea utilizată fusese păstrată din raţia sa de deţinut.
Informaţii preluate din „Partidul, securitatea şi cultele”, de Adrian Nicolae Petcu şi din caietele CNSAS 2008
Se încarcă comentariile...
