FOTO Zeci de elevi schimbă faţa celui mai urât pasaj din Bistriţa cu graffiti. O ţeavă s-a spart în pasaj în plin act creativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara
FOTO: Bianca Sara

Miercuri unul dintre cele mai urâte locuri din Bistriţa a găzduit primul concurs de graffiti din municipiu. Zeci de elevi s-au înarmat cu vopsele pentru a schimba faţa pasajului unde-şi fac veacul oamenii străzii. În mijlocul actului creativ tinerii au fost însă întrerupţi de o ţeavă ce s-a spart inundând intrarea în pasaj.

Zilele acestea, în Bistriţa se desfăşoară festivalul de artă urbană „Nosa”, care include concerte, animaţie stradală, dans, ateliere literare, demonstraţii sportive, precum şi un inedit concurs de graffiti.


Concursul de graffiti a fost unul dintre cele mai aşteptate momente ale festivalului şi a adunat în pasajul de trecere pe sub calea ferată din apropierea Gării Bistriţa Nord în jur de 70 de elevi şi tineri.


Tinerii s-au organizat în 15 echipe, iar în jurul orei 16:00 s-au apucat de treabă. Tema competiţiei este „exprimarea în corpuri geometrice”. Competiţia va dura 4 ore, cele mai bune creaţii fiind premiate cu tricouri şi diplome.


Potrivit organizatorilor, scopul acestei competiţii este să promoveze arta urbană şi în special graffiti-ul, dar şi să înfrumuseţeze una dintre cele mai urâte locaţii din municipiu. Dacă experimentul se va demonstra a fi unul reuşit, municipalitatea va organiza astfel de competiţii şi în alte locuri din oraş.


În ciuda faptului că pasajul unde de ani buni se adăpostesc oameni ai străzii a fost propus pentru reabilitare, acesta arată în continuare jalnic, gresia este ciobită, iar gurile de scurgere nu mai fac faţă şi refulează adesea. Tot decorul în care domnesc gunoaiele este „completat” de mirosul puternic de urină.


Mirosul a fost însă eliminat înainte de concurs, Direcţia de Servicii Publice a Primăriei fiind cel mai probabil trimisă să facă curăţenie. Cu toate acestea o ţeavă s-a spart tocmai în mijlocul evenimentului, dând bătăi de cap organizatorilor, care s-au trezit cu o baltă de câţiva metri buni. Problema a fost remediată însă în scurt timp, cu ajutorul unei pompe.

Vă mai recomandăm:

Poezia străzii Franceze din Centrul Vechi, scrisă direct pe macadam

Primul muzeu de artă urbană în aer liber: cine sunt protagoniştii dintre containerele maritime din Centrul Vechi


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite