„Investiţia” controversată de la Bistriţa devine realitate. Veveriţele şi căsuţa lor, care costă cât un autoturism, ajung în parc în 1 mai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căsuţa pentru veveriţe va fi amplasată în parc până în 1 mai FOTO: Bianca Sara/Arhivă
Căsuţa pentru veveriţe va fi amplasată în parc până în 1 mai FOTO: Bianca Sara/Arhivă

Investiţia pentru care municipalitatea bistriţeană a ajuns în atenţia presei naţionale devine realitate. Până în 1 mai, veveriţele şi căsuţa lor, care costă cât un autoturism second-hand, ajung în parcul din Bistriţa.

În luna februarie, primarul Bistriţei Ovidiu Creţu anunţa că va cheltui pentru o casă de veveriţe nu mai puţin de 4500 de euro. Această investiţie a şi fost aprobată de către consilierii locali. 

„În urmă cu 30-40 de ani erau veveriţe în parc, iar copiii le puteau oferi nuci. Dorim să aduce câteva perechi două sau trei într-o volieră, pentru deliciul copiilor şi să repopulăm parcul. Eu cred că şi această volieră cu veveriţe va fi un alt punct de atracţie pentru că veveriţele sunt nişte animale jucăuşe”, declara în februarie primarul Ovidiu Creţu. 

Casa pentru veveriţe va costa 3500 de euro, în timp ce de 1000 de euro, municipalitatea va achiziţiona veveriţe. O pereche de veveriţe costă în jur de 200 de euro. 

Întrebat dacă aceasta este o investiţie stringentă pentru comunitate, edilul a completat: 

„Toate investiţiile sunt stringente, putem să le facem sau putem să nu le facem. Faptul că în parc mai aducem un punct de atracţie, eu cred că este important pentu miile de cetăţeni care vin în fiecare weekend în parc, iar acest lucru este stringent dacă discutăm de mii de cetăţeni”. 

Adăpostul pentru veveriţe care costă cât o maşină second-hand este, de fapt, o cuşcă din sârmă compartimentată.

În cadrul unei conferinţe de presă, primarul Ovidiu Creţu a anunţat că nu va renunţa la această investiţie. Mai mult, casa pentru veveriţe va fi amplasată în parcul municipal până în 1 mai. 

„1 mai este termenul în care va fi amplasată în parc acea căsuţă cu veveriţe. Veveriţele funcţionează pe acelaşi principiu ca porumbeii, când vor avea pui se vor întoarce în cuib. Când vor avea pui, vom deschide partea de deasupra să poată urca în copaci”, a explicat primarul Ovidiu Creţu, în cadrul conferinţei de presă. 

Edilul a mai spus că nu ştie exact cât costă această investiţie, dar că preţul este mai scăzut decât cel anunţat iniţial. 

Vă mai recomandăm:

Veveriţele din parc au parte de casă de lux. Primăria Bistriţa dă cât pe o maşină second-hand pentru o căsuţă din lemn

Cum arată de fapt căsuţele pentru veveriţe pentru care primarul Bistriţei dă cât pe o maşină şi cât costă în realitate un animal

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite