O căsuţă parcă desprinsă din poveştile cu spiriduşi fascinează străinii. Prima familie de olandezi găzduită: „Casa este uimitoare!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O familie de olandezi a avut deja parte de experienţa românească în căsuţa ecologică FOTO: Popasul Verde Facebook
O familie de olandezi a avut deja parte de experienţa românească în căsuţa ecologică FOTO: Popasul Verde Facebook

O căsuţă ecologică situată în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi şi finalizată de curând este recomandată de un renumit site care promovează vacanţe neconvenţionale în 190 de ţări din lume. Căsuţa din cob, desprinsă parcă din poveştile cu spiriduşi, a avut deja primii oaspeţi străini, care s-au arătat fascinaţi de peisaj, dar şi de faptul că pot achiziţiona lapte şi ouă direct de la „sursă”.

Începând din acest an, o căsuţă ecologică din cob situată în oraşul-staţiune Sângeorz-Băi a intrat în circuitul turistic internaţional. Deja o familie de olandezi a avut parte de experienţa românească, despre care membrii acesteia au doar cuvinte de laudă. 

Căsuţa din cob este recomandată de site-ul www.airbnb.com, care propune vacanţe neconvenţionale în peste 190 de ţări din lume. Primii străini au avut deja parte de experienţa românească, ce i-a cucerit pur şi simplu. 

Primii care au lăsat confortul de acasă pentru viaţa simplă din Sângeorz-Băi au fost olandezii.

„Casa este uimitoare! Chiar mai frumoasă decât se vede în fotografii. Am stat trei nopţi în acest loc. Am putut să cumpărăm lapte, ouă şi brânză proaspete de la vecini. A doua zi, Marcel, un prieten de-al lui Paul care ştie multe despre zonă şi este şi istoric, ne-a explicat mai multe despre locurile pe care le-am vizitat”, spune Johan Stenz din Olanda.

casa sangeorz bai  4

Popasul Verde - interior FOTO: Popasul Verde Facebook

„Popasul Verde”, visul unui român stabilit în Belgia

În spatele acestei case deosebite se află Paul Axinte, un inginer care locuieşte în Belgia de mai bine de 10 ani. Acesta este designer tehnic la aeroportul din Bruxelles, în timp ce soţia sa Ann lucrează la un ONG care sprijină imigranţii din zonele sărace ale capitalei Belgiei. 

Cei doi îşi doreau de mult timp o căsuţă de vacanţă pe plaiurile natale ale lui Paul. Iniţial au luat în calcul una tradiţională din lemn, însă au renunţat la idee când au descoperit casele natural din cob, cu acoperiş din iarbă. Paul a participat chiar şi la un workshop în Belgia pentru a învăţa noţiunile elementare. 

A urmat o perioadă lungă de documentare, iar în anul 2012 a început construcţia „popasului verde”, cum o numeşte. Materialul de construcţii principal utilizat este cobul (un amestec de lut, paie, nisip şi apă), la care se adaugă şi o tencuială specială numită Tadelakt, originală din Maroc, folosită la hammam-uri (n.r. - saună umedă) cu care a fost tratată baia pentru a rezista la apă, iar acoperişul este vegetal, acoperit cu plante.

casa sangeorz bai  5

Până şi chiuveta de la bucătărie este lucrată manual FOTO: Popasul Verde Facebook

„De mult voiam să fac o casă de vacanţă în zona aceasta. Ne-am gândit la o casa pe structură de lemn, dar era mult prea banală. Am început cu un pic de risc, mult experimental,” precizează Paul Axinte. 

Căsuţa este compusă din două dormitoare şi o baie la parter şi un living şi bucătărie la mansardă. A fost construită în mai multe etape, fiind folosit lut şi forţă de muncă din zonă.

Forţa de muncă din zonă, dar şi distribuitorii români de materiale de construcţii au fost cei care i-au dat peste cap planurile bistriţeanului şi l-au determinat să refacă multe elemente ale casei. Asta pentru că nu citeau corect proiectul casei.

casa sangeorz bai  3

La parterul casei se află un şemineu lucrat manual, cu cuptor de pâine incorporat FOTO: Popasul Verde Facebook

Întreaga construcţie, care a fost finalizată în anul 2014, l-a costat în jur de 30.000 de euro. Proiectul, unic în judeţ, şi printre puţinele din ţară, a atras specialiştii ca un magnet, 20 de arhitecţi din toată ţara, printre care s-au numărat şi un japonez sau un Italian, participând la un workshop desfăşurat la „popasul verde” pentru a vedea pe viu o asemenea construcţie. 

Încă de când a finalizat casa, Paul a precizat că ar vrea ca această să fie una turistică, să se autosusţină şi să ofere oricui vrea să aibă parte de această experienţă.

Vă mai recomandăm:

FOTO Un olar şi-a construit cu mâinile lui un castel ca-n basme

Cele mai frumoase locuri din Bistriţa-Năsăud. 5 locuri încărcate cu poveşti fabuloase pe care nu trebuie să le ratezi odată ajuns pe meleaguri bistriţene

 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite