O studentă româncă, despre experienţa la studii în Danemarca: „Poţi să întâlneşti pe stradă un membru al Familiei Regale, atât sunt de deschişi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana va termina anul acesta masteratul şi încă nu ştie dacă se va întoarce în România sau va rămâne acolo FOTO: Arhivă personală
Ioana va termina anul acesta masteratul şi încă nu ştie dacă se va întoarce în România sau va rămâne acolo FOTO: Arhivă personală

Deşi majoritatea studenţilor geniali ai României par să se îndrepte spre universităţi de prestigiu din Marea Britanie sau Germania, destui tineri aleg şi Danemarca. Danezii încearcă să atragă studenţi străini spre domeniile de care ai lor fug prin şcolarizare gratuită şi un program de integrare care te ajută să-ţi găseşti rapid un job bine plătit.

Ioana Moldovan are 24 de ani şi se află de aproape doi ani în Danemarca, unde urmează un masterat în Topografie şi Cartografie la Aalborg University. Tânăra, originară din Bistriţa, s-a specializat şi în România, la Universitatea Tehnică, dar şi printr-un internship la Ministerul Agriculturii. 

Cât despre Danemarca, spune că a ales-o împreună cu alţi trei prieteni foarte buni. S-a bazat pe faptul că şcolarizarea este gratuită, dar şi pe celelalte avantaje oferite de statul danez. 

Aceasta face parte dintr-un program al studenţilor internaţionali, care vine să îi sprijine pe cei care aleg să îşi continue studiile în Danemarca. 

„Înveţi cum să îţi faci CV-ul, cum să aplici la un job, se fac teste de personalitate, tot felul de chestii care să îţi fie utile pe piaţa muncii daneze. Fiecare are câte un mentor, pliat pe domeniul în care se pregăteşte. Mentorul respectiv te duce la companii, îţi face cunoştinţă cu oameni, astfel încât să îţi mărească şansele la angajare”, explică Ioana.

Practic prin acest program care te ajută să te integrezi în societatea daneză, guvernul nu face altceva decât să încerce să sporească numărul străinilor. Asta pentru că are probleme în domeniile care necesită o pregătire mai intensă, cum este informatica, medicina sau arhitectura, aşa că apelează la străini, care sunt dispuşi să petreacă mai mulţi ani la şcoală.

Prinţul Joachim al Danemarcei a încercat să-i convingă pe studenţi să rămână în ţara sa

La începutul acestei luni, 180 de studenţi străini din toată lumea au avut ocazia să se întâlnească cu prinţul Joachim al Danemarcei, care a împărtăşit experienţele sale de student într-o ţară străină. 

Studenţii au avut ocazia să interacţioneze cu reprezantanţii unor companii renumite în Danemarca şi unele chiar şi în lume, cum este Microsoft. 

„A fost o adevărată onoare să-l întâlnesc pe Alteţa Sa Regală Prinţul Joachim, într-un cadru atât de deschis. La fel ca şi mine, dânsul a trăit experienţe internaţionale atât ca şi student, dar şi în calitate de angajat în diferite ţări. Consider că acest lucru spune multe despre Danemarca în ceea ce priveşte ierarhizarea pe orizontală a întregii societăţi, dat fiind faptul că eu aş putea oricând să întâlnesc pe stradă sau într-un cadru informal oricare din membrii Familiei Regale”, precizează Ioana. 

ioana moldovan printul danemarcei

Prinţul Joachim al Danemarcei alături de studenţii străini (Foto: Ioana Moldovan - arhivă personală)

Cu ce avantaje îi atrag danezii pe străini 

Nu doar şcolarizarea gratuită îi atrage pe studenţii străini în Danemarca, ci şi avantajele financiare. La masterat, de exemplu, ţi se permite să îţi faci lucrarea la locul de muncă, acolo unde, nu doar acumulezi experienţă, ci eşti şi plătit. Mai mult, statul te sprijină şi el pentru că lucrezi part time în timpul studiilor şi îţi dă un stimulent financiar.  Ioana lucrează alături de o echipă mică de peisagişti şi urbanişti. Printre clienţi se numără inclusiv primării ale unor oraşe din Danemarca. 

Sistemul medical este gratuit, iar mare parte din activităţile de timp liber sunt şi ele gratuite. Să nu mai vorbim despre faptul că în Danemarca se muncesc doar 36 de ore pe săptămână, adică sub 8 ore zilnic. 

„Eu pot să am acces la manager ca şi cum aş vorbi cu tine sau cu un coleg. Toţi îţi spun pe nume, indiferent de vârsta ta. Îţi sunt încurajate ideile, pe proiecte de exemplu. Asta le place la „internaţionali” că vin cu alte idei, cu altă pregătire, cu altă viziune. La ei nu e: el cel mai înalt om din stat şi trebuie să meargă mereu cu gardă, ei sunt foarte deschişi, sunt om, poţi să mă vezi oriunde”, explică bistriţeanca. 

Vă mai recomandăm:

VIDEO Cum arată studenţia celui mai performant olimpic român: cercetare încă din primul semestru şi practică plătită generos la Facebook

Povestea drumeţiei electorale a studenţilor din Canada sau cum e să dormi în cort la -1 grad şi să străbaţi 80 de kilometri pe jos de dragul României

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite