Pământul din Bistriţa, mai scump decât la Monte Carlo. Cum au încasat doi oameni 80 de milioane de lei pentru opt hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA au deschis un dosar penal care vizează despăgubirile pe care le-a acordat ANRP proprietarilor mai multor terenuri din Bistriţa-Năsăud.

Procurorii DNA sunt din nou pe urmele celor care au făcut averi din despăgubiri ilegale. Aceştia au deschis un nou dosar, în care, se pare ar fi vizată comisia de la ANRP, care aproba aceste despăgubiri. Instituţia în cauză a fost condusă ani buni de bistriţeanca Crinuţa Dumitrean, care a mai fost trimisă în judecată şi în alte dosare pentru fapte de corupţie. 

Terenurile la care se referă procurorii DNA sunt situate în Bistriţa-Năsăud. Beneficiarii acestor despăgubiri ar fi omul de afaceri Mihai Rotaru şi sora acestuia Diana Le Bomin.  

Potrivit unei liste publicate în anul 2015 de ziarul local Bistriţeanul.ro, Mihai Rotaru împreună cu sora sa au încasat pentru doar 8 hectare de teren situat în Bistriţa-Năsăud nu mai puţin de 80 de milioane de lei.

„Dosarul 18279/FF a fost soluţionat la data de 29.09.2009, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 29.508.700 de lei, pe numele doamnei Le Bomin Diana. Despăgubirile s-au acordat pentru un teren în suprafaţă de 3,48 hectare. 

Dosarul 16440/FF a fost soluţionat la data de 03.09.2009, prin emiterea unui titlu de despăgubire în cuantum de 47.370.400 de lei, pe numele domnului Rotaru Mihai. Despăgubirile s-au acordat pentru un teren în surpafaţă de 4,93 de hectare”, dezvăluia Bistriţeanul.ro, în 2015. 

Mihai Rotaru, acuzat că i-ar fi dat o mită de 600.000 de lei fostului deputat Ioan Oltean

Legătura dintre Mihai Rotaru şi Bistriţa-Năsăud nu este nouă. Se pare că acesta o cunoştea nu doar pe Crinuţa Dumitrean, şefa ANRP, ci şi pe fostul deputat de Bistriţa-Năsăud Ioan Oltean.

Mai mult, cei doi sunt cercetaţi într-un alt dosar instrumentat de DNA, procurorii susţinând că Ioan Oltean ar fi luat o mită de 600.000 de lei, în curtea unei biserici, de la omul de afaceri Mihai Rotaru. Fostul deputat Ioan Oltean, ar fi intervenit pentru omul de afaceri pentru aprobarea unei despăgubiri în schimbul acestei sume de bani. 

Vă mai recomandăm:

Deputatul Ioan Oltean, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu

  

Vărul Crinuţei Dumitrean, „răsfăţat” cu 3 milioane de lei de ANRP, dădea şpagă cozonaci şi ştrudel. Încrengăturile unor afaceri de familie „de succes”

„Problemele” cu legea ale celui mai longeviv parlamentar din România. PNL-istul Ioan Oltean este cercetat în două dosare

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite