Poetul bistriţean Dan Coman, nominalizat la premiile „Observatorul Cultural“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Coman, alături de fiica sa, Mara
Dan Coman, alături de fiica sa, Mara

Poetul bistriţean Dan Coman a fost nominalizat la premiile celei mai importante publicaţii de cultură din România, „Observatorul Cultural". Acesta se regăseşte la secţiunea poezie, alături de Angela Marinescu şi alţi poeţi

Lista nominalizărilor a fost publicată în ultimul număr electronic al săptămânalului bucureştean de informaţie şi analiză culturală. Premii „Observatorul Cultural" se află la cea de-a IV-a ediţie şi se vor decerna în 22 martie, la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Bistriţeanul Dan Coman a fost nominalizat la secţiunea poezie, cu volumul „Dicţionarul Mara".

Dan Coman a scris până acum „anul cârtiţei galbene", „ghinga", „d great coman" şi „Dicţionarul Mara (ghidul tatălui: 0-2 ani)". Pentru primul volum, poetul a primit Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu" Opera Prima şi Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Primele poezii le-a scris în copilărie, şi toate erau dedicate mamei sau... „tovarăşului". Pe atunci, încă mai visa să ajungă un şofer de basculantă, un dur cu maiou. S-a redresat rapid. În liceu era un rebel, purta plete şi blugi, ceea ce nu era tocmai în regulă pe vremea aceea. Motiv pentru care a fost şi tuns. De către şcoală. După ce vremurile s-au mai destins, a intrat sub influenţa unui om special: Viorel Paraschivoiu, care lucra la Casa de Cultură din Năsăud. De el îşi amintesc şi Florin Partene, Marin Mălaicu-Hondrari şi Ioana Nicolae, soţia lui Mircea Cărtărescu, pentru că au avut acces la biblioteca sa spectaculoasă, la albumele sale cu Revival şi Pink Floyd şi la cafeau savuroasă pe care le-o servea, deşi erau doar nişte puşti. Aceştia au format, în 1992, cenaclul şi gruparea „Camera", care se menţine şi astăzi la Sângeorz-Băi.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite