Poliţistul care îşi amendează superiorii: „DNA a confirmat că şeful IPJ a mers cu inculpatul, la braţ, în concediu. Eu nu pot să am un astfel de şef“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţistul Florian Râpaş, lider local al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, îi cere demisia şefului Poliţiei Bistriţa-Năsăud, Mihai Lupşa, după ce DNA a confirmat că acesta a mers în concediu cu un inculpat cercetat de subalternii săi. 15 plângeri disciplinare şi un dosar penal i-au fost făcute lui Râpaş de şefii lui pentru „îndrăzneală”.

Agentul de poliţie rutieră Florian Râpaş, liderul Biroului Teritorial Bistriţa-Năsăud – Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), a început de circa doi ani o „cruciadă” împotriva, spune el, ilegalităţilor care se comit în IPJ Bistriţa-Năsăud. El nu a ezitat să-şi amendeze şeful de la Municipiu, deoarece nu purta centura de siguranţă, dar nici să facă sesizări la DNA şi plângeri la Ministerul de Interne atunci când legea a fost încălcată. 


Râpaş cere, acum, demisia şefului Poliţiei Bistriţa-Năsăud, Mihai Ovidiu Lupşa, deoarece acesta a mers în vacanţă, „la braţ”, cu un inculpat cercetat de subordonaţii săi. Procurorii DNA Cluj au clasat dosarul în care Lupşa era acuzat de primirea de foloase necuvenite – costul biletelor de avion şi a unui sejur în Barcelona, dar mărturiile din dosar îl pun pe şeful IJP Bistriţa-Năsăud într-o postură delicată.


„DNA confirmă că au mers împreună, la braţ, în concediu. Acesta e un lucru grav. Eu ca poliţist nu concep să am un şef din acesta şi sunt convins că ministrul Vela va reacţiona”, a spus Râpaş pentru „Adevărul”.  

Şeful Poliţiei, acuzat de două fapte distincte


Florian  Râpaş a explicat că, în aprilie 2018, a făcut sesizare la DNA „deoarece colegi din Poliţia Bistriţa-Năsăud mi-au adus la cunoştinţă presupuse fapte penale comise nu numai de inspectorul-şef (Mihai Ovidiu Lupşa-nr), dar şi de alte persoane. Eu în calitate de preşedinte al Biroului Teritorial Bistriţa-Năsăud al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie am respectat legea, mi-am asumat răspunderea ieşind şi public parţial, şi făcând plângere la DNA”. 


Sindicalistul susţine că şeful Poliţiei Bistriţa-Năsăud este acuzat de două fapte distincte: presupusa faptă penală – primirea de foloase necuvenite, şi încălcarea gravă a imaginii Poliţiei bistriţene şi a Legii de organizare şi funcţionare a Poliţiei române respectiv a Statutului poliţistului. „Acestea sunt două legi care reglementează şi comportamentul în societate al poliţiştilor, care nu trebuie să aducă atingere imaginii poliţiei. Ceea ce a făcut Lupşa afectează grav imaginea Poliţiei bistriţene cel puţin, iar acest lucru este confirmat de DNA”, subliniază Râpaş. El este părere că Lupşa ar trebui să plătească cu funcţia pentru o astfel de atingere adusă imaginii Poliţiei. 

Dosar „tras pe linie moartă” după sejurul la Barcelona

În plângerea făcută la DNA, Râpaş a precizat că Şeful Poliţiei Bistriţa-Năsăud, Mihai-Ovidiu Lupşa  (foto mic dreapta) s-a deplasat în cursul lunii iunie 2017, în concediu în Spania, împreună cu Doru Crişan, primarul comunei Prundu Bârgăului şi cu finul acestuia din urmă, Cristian Hoalbă, inculpat într-un dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale (SIC) de la IPJ Bistriţa-Năsăud. 

Mai mult, Râpaş a susţinut că „biletele de avion au fost ridicate de către Hoalbă Cristian, existând suspiciunea că preţul biletelor şi sejurul pentru ofiţerul de poliţie ar fi fost achitat de către acesta”. Denunţătorul a mai arătat în plângere

ovidiu lupsa stiri din bistrita. foto ipj bn

că „din acel moment, dosarul privindul-l pe Hoalbă Cristian, cercetat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare, aflat în instrumentare la SIC-IPJ Bistriţa Năsăud, a fost „tras pe linie moartă”, nefiind soluţionat până în prezent”. 

Râpaş a explicat pentru „Adevărul” că Hoalbă era cercetat într-un dosar pentru mărturie mincinoasă care a fost transferat în Spania: „Din informaţiile pe care le am, Hoalbă a declarat faptul că, acum nu mai ştiu, i s-a stricat un motor sau un cap tractor i s-a furat, ceva în genul acesta. A fost acuzat de mărturie mincinoasă, întrucât ar fi vrut să încaseze o asigurare. Dosarul ar fi ajuns în „raftul cu dosare prăfuite” până când au venit date din Spania, unde este acuzat de fapte similare, însă cu un prejudiciu mult mai mare. Astfel, dosarul a fost transferat în Spania”.

Cristian Hoalbă şi soţia au fost în concediu cu şeful Poliţiei Bistriţa-Năsăud FOTO: Ştiri de Bistriţa

Imagine indisponibilă

DNA: un inculpat i-a cumpărat bilet de avion şefului Poliţiei

Conform Ordonanţei de clasare din 8 octombrie 2020, din dosarul penal 37/P/2018 al DNA Cluj se arată: „referitor la presupusa primire de către şeful IPJ Bistriţa-Năsăud cu titlul de foloase necuvenite, a unor bilete avion şi a unui sejur la Barcelona, din probele administrate în cauză a rezultat că, într-adevăr, pentru perioada 15 mai- 19 mai 2017 au fost achiziţionate de la compania Wizz Air pe numele susnumitului şi al soţiei acestuia, două bilete de avion dus-întors pe ruta Cluj-Napoca-  Barcelona, plata fiind făcut de către Hoalbă Ioan-Cristian cu un card bancar”. 


Chiar Ioan-Cristian Hoalbă le-a declarat procurorilor DNA că „în perioada în cauză împreună cu soţia sa a plecat în Spania, fiind însoţiţi de Crişan Doru (foto mic dreapta), soţia acestuia, Lupşa Mihai-Ovidiu şi soţia acestuia, însă la Barcelona a stat o zi, după care a plecat la Madrid”. 

Imagine indisponibilă


„Nu numai că i-a plătit biletele de avion, dar s-au deplasat împreună, la braţ, în concediu. Acesta e un lucru grav. Eu ca poliţist nu concep să am un şef din acesta şi sunt convins că ministrul Vela va reacţiona”, completează Râpaş pentru „Adevărul”.  


În ordonanţa de clasare se mai arat că Hoalbă a susţinut că „fiecare familie şi-a achitat biletele de avion şi cazare. Rezervarea biletelor şi-a făcut-o fiecare familie individual”. Acesta a mai explicat procurorilor că deşi el a făcut plata biletelor, banii i-au fost returnaţi de fiecare familie.  

De ce a fost clasat dosarul

Procurorii au clasat dosarul motivând că „nu au fost identificate probe certe care să confirme că Mihai-Ovidiu Lupşa nu a achitat costul biletelor de avion şi al excursiei”. De asemenea, DNA mai arată că nu au existat probe certe care să confirme că Lupşa „ar fi intervenit în vreun fel pe lângă ofiţerul de poliţie din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, Serviciul de Investigaţii Criminale, care instrumenta dosarul lui Cristian Hoalbă”. 

Liderul de sindicat Florian Râpaş critică decizia procurorilor: „Nu apare în Ordonanţă mărturia poliţistului care a instrumentat dosarul lui Hoalbă. Acesta nu a fost întreabă dacă s-au făcut sau nu presiuni asupra lui. Nu apare audierea lui în Ordonanţă”. 

Râpaş a contestat zilele trecute Ordonanţa de clasare: „Plângerea urmează să fie consultată de şeful DNA Cluj, care poate hotărî să se facă din nou cercetări. Dacă el refuză, voi merge la Curtea de Apel.” 

„Adevărul” a luat legătură cu purtătoarea de cuvânt a IPJ Bistriţa-Năsăud, Crina Sârb, pentru o reacţie din partea inspectorului-şef Mihai Lupaş. Până la publicarea articolului, nu am primit niciun răspuns din partea acestuia.  

Imagine indisponibilă

Facsimil din Odonanţa de clasare a DNA Cluj

Lupta unui lider sindical cu şefii Poliţiei 

Florian Râpaş susţine că şi înainte, dar mai ales după ce a depus această plângere la DNA, a avut o relaţie tensionată cu conducerea IPJ Bistriţa-Năsăud. „Înainte de a depune această plângere, eu am sesizat Ministerul şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) cu privire la mai multe nereguli la IPJ Bistriţa-Năsăud. Au venit în control doi comisari de la IGPR. Unul dintre aceştia, domnul Nania mi-a spus   după patru zile că atâtea nereguli sunt aici că trebuie să vină cu autocarul în control”, explică sindicalistul. El susţine că verificările au fost superficiale şi problemele au fost „muşamalizate” la Bucureşti de un coleg de Academie al şefului IPJ Bistriţa-Năsăud, Mihai Lupşa. 

„În 2018, am ieşit public şi am susţinut că e periculos ca în patrulă să meargă un agent de poliţie şi un elev care nu e pregătit şi nu poate să intervină. Eu am colaborat cu nişte ziarişti din presa locală şi s-a publicat la ziar. După două săptămâni s-a revenit la normal, dar din acel moment mi-au făcut 15 dosare de cercetare disciplinară. Pe lângă asta, m-au reclamat penal, Lupşa şi şeful de la Poliţia municipiului Bistriţa, Ioan Nicolae Moldovan, că aş fi dezvăluit secrete profesionale. Dosarul a fost clasat”, spune Râpaş. 

Sindicalistul mai spune că şeful Poliţiei Bistriţa, Ioan Nicolae Moldovan, a vrut să se răzbune pe el pentru că l-a amendat: „Eu mi-am permis să-l sancţionez în trafic. Am oprit maşina pentru control, nu conducea el, el era în dreapta şi l-am sancţionat pentru că nu purta centura de siguranţă şi pe doamna care era la volan am amendat-o pentru că nu avea actele maşinii. Bineînţeles că am fost bombardat cu cercetări disciplinare”.  

Râpaş susţine că şefii Poliţiei au încercat să-l dea afară, dar nu au reuşit deoarece toate cele 15 plângeri disciplinare s-au dovedit a fi nefondate. De asemenea, dosarul penal a fost clasat. 

Vă mai recomandăm: 

 

Un şef din Poliţia Română a mers în vacanţă la Barcelona pe banii unui inculpat. DNA a clasat cazul

 

Fostul şef al Poliţiei Rutiere Bistriţa, judecat pentru corupţie, a primit despăgubiri de 10.000 de lei pentru condiţiile proaste de arest

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite