Povestea fascinantă a cireşarilor din Cireşoaia, satul care trăieşte, de sute de ani, de pe urma gustoaselor fructe
0În Bistriţa-Năsăud, printre nişte dealuri, desprte de civilizaţie găsim un sat care trăieşte pentru cireşe. Numele, Cireşoaia, l-a luat de la aromatele fructe, care de mai bine de 250 de ani pun pâinea pe masa locuitorilor săi şi mai mult sunt parte din tradiţii.
La nici 10 kilometri de Beclean şi la 50 de Bistriţa, printre nişte dealuri, departe de oraşele aglomerate se ascunde un sat a cărui existenţă se învârte în jurul cireşelor. Cum a ajuns o localitate să existe datorită cireşelor? Ei bine, micuţa localitate cu 500 de familii şi vreo 2000 de locuitori este numită „patria cireşelor”.
Asta pentru că încă de prin 1800 locuitorii săi sunt cireşari, din tată în fiu, din generaţie în generaţie. Nu există locuitor al acestui sat care să nu ştie cum se îngrijesc livezile de cireşi.
Aici s-au dezvoltat aproape 50 de soiuri de cireşe, fiind singura localitate din România care adună atâtea soiuri din aceste fructe. Au început timid, cu 15 soiuri şi au ajuns să dezvolte aproape 50. În momentul de faţă, în Cireşoaia, livezile se întind pe mai bine de 300 de hectare de teren. Este singura localitate din ţară unde livezile de cireşe se întind pe o suprafaţă atât de mare de teren.
Un hectar produce, într-un an bun, cam 7-8 tone de cireşe. Într-un an prost, ploaia şi gheaţa pot face ca să nu se poată valorifica nici măcar o cireaşă de pe sutele de hectare de livezi. În jur de 90% din locuitorii acestui sat se bazează strict pe cireşe. O parte din ei mai au şi job-uri cu care suplimentează veniturile obţinute din cireşe.
Tot de la începutul anilor 1800, când deja în zonă erau livezi extinse de cireşi, locuitorii ajungând la concluzia că acestea sunt singurele fructe cărora le prieşte solul, comunitatea de cireşari organizează un festival dedicat acestora.
Povestea acestui loc minunat, îngrijit şi dezvoltat de comunitatea maghiară din Bistriţa-Năsăud ne-o spune Nemet Janoş, un agricultor de 75 de ani, care spune că a crescut printre cireşi, iar continuarea tradiţiei a venit în mod natural.
„În 1893 s-a făcut prima dată serbarea cireşelor, însă a fost mult mai restrâns. Boierul care era atunci la Beclean şi de care ţinea satul acesta a venit aici şi a căutat cea mai frumoasă livadă de cireşe, după ce a găsit-o a rămas atât de impresionat, că a decis să se facă în fiecare an un festival al cireşelor. Festivalul a fost întrerupt, din cauza comuniştilor, în anii `80 şi a fost reluat în 1993. Până în 1901, tot pe câmp s-a făcut festivalul. Participau doar boierii şi câţiva oameni mai bogaţi. În 1901 s-a luat hotărârea să se facă în sat, căutau o grădină mai frumoasă şi acolo era chemat tot satul”, povesteşte Nemet Janoş.
Festivalul se ţine şi astăzi, în ultima săptămână din luna iunie, tot în Cireşoaia, în curtea căminului cultural. Acolo, asociaţia cireşarilor donează în jur de o tonă şi jumătate sau două de cireşe din peste 10 soiuri, care sunt oferite în această zi de sărbătoare vizitatorilor şi localnicilor.
Tot membri asociaţiei pun la dispoziţie ţuică şi pregătesc celebrul gulaş pentru oaspeţi. Sărbătoarea este presărată cu dansuri şi cântece tradiţionale ungureşti.
Printre cei care trăiesc din livezile de cireşe se numără până şi primarul comunei Braniştea, de care ţine localitatea Cireşoaia. Martonos Tamas spune că a crescut printre cireşi, iar continuarea tradiţiei a venit firesc.
„Pentru mine e o adevărată relaxare să stau între pomi. Când văd ce frumos rodesc uit de toate problemele”, mărturiseşte primarul.
Acesta are livezi de cireşi din peste 20 de soiuri, care se întind pe 6 hectare. Mai mult, de curând acesta a adus un soi nou din Ungaria, cireşele fiind de trei ori mai mari decât cele clasice.
„Acest festival este o mulţumire adusă cireşelor. Asociaţia formată din cei care au livezi de cireşe se străduie în fiecare an ca totul să iasă bine: donează cireşe pentru ca vizitatorii să aibă ce să guste şi dau şi ţuică şi se ocupă de mâncarea oferită oaspeţilor”, precizează Martonos Tamas, care participă la organizarea acestui festival de 20 de ani.
Cum au ajuns cireşe din America şi din Rusia pe pământ bistriţean
Localnicii satului Cireşoaia nu doar că au în buzunar toate secretele cireşelor, ci au şi improvizat şi au dezvoltat noi metode de a-şi creşte productivitatea şi chiar speranţa de viaţă a cireşilor. Astfel, oamenii au observat că cireşii sălbatici sunt mai rezistenţi la condiţiile meteo şi trăiesc mai mult. Au reuşit să prelungească viaţa pomilor de la 30 la 60 de ani, cu ajutorul altoirii cu cireşi sălbatici.
În Cireşoaia se găsesc inclusiv cireşe albe. Acestea au fost aduse tocmai din Rusia, de la un rus, după Primul Război Mondial. Soiul care s-a acomodat cel mai bine în Cireşoaia este însă „buzgo”, care provine tocmai din Statele Unite ale Americii.
Cireşe albe, de Rusia (Foto: Bianca Sara)
Un preot, care a şi dat numele acestor cireşe a plecat în America, iar în 1924-1925 s-a întors cu acest soi. A altoit 5 pomi, iar după trei ani a dat roade. Oamenii au văzut cât sunt de bune şi rezistente şi le-au înmulţit. Cireşele „americane” sunt mari, cărnoase şi dulci. Sunt mai tari, au coaja mai groasă şi rezistă foarte bine, inclusiv la transport.
Care este secretul cireşelor „de Cireşoaia”, localitate care a devenit deja un brand de care profită din plin pieţarii? Unul dintre secrete este pământul, care este prielnic pentru aceste fructe.
Un alt secret este investiţia permanentă în cireşi şi în livezi. Doar anul trecut au fost plantaţi 40.000 de puieţi de cireş. Cireşii trebuie şi ei foarte bine îngrijiţi, după cum ne dezvăluie Nemet Janoş:
„Pomul îţi da, dacă şi tu îi dai. Trebuie să îl stropeşti şi să îi dai îngrăşământ, dar nu orice, ci de grajd”, dezvăluie agricultorul unul dintre secretele unei producţii bogate.
Preotul nu-i căsătorea pe tineri dacă nu plantau un cireş
În urmă cu 50-100 de ani, preotul din sat nici nu lua în calcul să-i căsătorească pe tineri dacă nu aduceau un tribut cireşelor şi nu plantau câte un pom.
„Asta era „pretenţia” preotului, ca fiecare pereche să planteze un cireş. Acum preoţii nu mai cer asta, dar tinerii tot plantează şi nu unul, ci hectare”, dezvăluie Palla Alpar.
Potrivit acestuia, în Cireşoaia, ca dar de nuntă, tinerii primesc de la părinţi fie câteva hectare de teren unde pot cultiva cireşe, fie livezi gata plantate.
Se încarcă comentariile...
