Povestea bistriţeanului care şi-a pierdut virginitatea la bordel: „Atunci era becul roşu aprins, acuma în fiecare casă e cuplăraie, da numa' nu-i pus“
0
Un bătrân simpatic din Bistriţa ne povestea, în urmă cu câţiva ani, că maistrul său l-a dus la un bordel ca să-l iniţieze în tainele amorului. Împlinise 18 ani şi nu ştia ce e sexul. Bătrânul descrie cum arăta bordelul oficial al Bistriţei, păzit de un portar pe nume Solomon, dar şi cum arătau femeile de moravuri uşoare şi ce riscai să păţeşti dacă nu achitai partida de sex.
Bistriţa interbelică avea o populaţie de 15.000 de locuitori. Era un mic oraş de meseriaşi, cu o economie înfloritoare şi un nivel de trai care nu lăsa deloc de dorit - venitul mediu din acea vreme se ridica la 700-800 de lei, potrivit mărturiilor unor bătrâni care încă mai trăiesc în municipiu.
Tot de la ei am aflat că atunci funcţiona legal o singură casa de toleranţă care se numea "La şapte hornoi", după numărul de hornuri pe care le avea clădirea.
Prostituţia se practica şi în alte bordeluri din Bistriţa, însă nu funcţionau legal, adică nu aveau "becul roşu".
Bordelul de lângă piaţa de vite, cu un paznic numit Solomon
"La şapte hornoi" era situat lângă piaţa de vite, care se ţinea pe acea vreme în actuala zonă Decebal şi avea un program de funcţionare neîngrădit de acul vreunui ceasornic, după amintirile vârstnicilor intervievaţi.
Bordelul avea şi un portar, un bătrân evreu cu ochelari pe care-l chema Solomon (la fel ca pe regele biblic al iudeilor care clădise templul lui Dumnezeu).
El se ocupa de eventualele neplăceri care apăreau - pedepsea clienţii care "uitau" să plătească pentru serviciile primite sau îi potolea pe cei zgomotoşi. Patronul casei de prostituţie era un orădean, Nyéki, care, împreună cu soţia lui, făcuseră o mică afacere pe seama fetelor de condiţie uşoară, cei doi având un local similar şi în Oradea, iar, după cum ne-a mărturisit unul dintre bătrâni, patronul schimba fetele din localuri după o anumită perioadă.
Un alt detaliu important care reiese din discuţiile cu vârstnicii este că societatea bistriţeană privea prostituţia, în aparenţă, ca "un lucru normal", mai ales că fusese şi legalizată, deşi mentalul blama, fără doar şi poate, această practică veche de când lumea, după cum veţi afla din povestea unui locuitor de 87 de ani al Bistriţei, cât avea când l-am intervievat în 2009. Bătrânul care l-am numit M. G., după iniţialele numelui său, după cum am convenit cu acesta.
Povestea unui bătrân care şi-a pierdut virginitatea la bordel
M. G. este un bătrânel simpatic de etnie maghiară care trăieşte la Bistriţa. A văzut lumina zilei pe 14 mai 1922 într-o casă de pe strada Gheoghe Şincai, într-o familie modestă cu mai mulţi copii.
Pentru orăşeanul de astăzi, M.G. s-a născut chiar în inima Bistriţei, dar pe-atunci, strada mai sus-amintită era situată în partea de jos a municipiului sau în "mahalaua de jos", după cum ne-a mărturisit vârstnicul. În centrul interbelic al Bistriţei îşi aveau atelierele meseriaşii, croitorii, pantofarii, cizmarii, măcelarii, zarzavagii etc.
Comunicativ într-o oarecare măsură şi glumeţ în timpul interviului, M.G. ne-a spus că locuieşte de peste 60 de ani într-o casă de pe strada Nicolae Titulescu şi că era trist fiindcă îşi pierduse sora.
L-a întâlnit pe Regele Mihai. El ne-a mărturisit că, în copilărie, a lucrat ca un ucenic la un atelier de reparaţii şi că, în ciuda vârstei înaintate, are o imagine clară a zilei în care l-a întâlnit pe Regele Mihai.
"Pe-atunci aveam 15 ani şi l-am văzut intrând cu maşina în atelierul maistrului meu. I-am servit benzină, i-am şters parbrizul şi mi-o dat un pol. Un pol era pe atunci 20 de lei", a zis bătrânul.
Pentru el, viaţa a curs în linişte până la 11 ani. Până atunci s-a jucat împreună cu copiii saşilor, maghiarilor şi ai românilor, cu toţii învăţând unul de la altul limba celuilalt, lucrurile schimbându-se odată cu venirea la putere a lui Hitler în 1933, când în vechiul burg al Bistriţei a apărut Organizaţia Tinerii lui Hitler. De atunci, nimic nu a mai fost la fel.
A urmat cursurile Şcolii Reformate din Bistriţa între anii 1929-1936, după care a fost calfă la atelierul de tâmplărie al maistrului Lang Erwin, ale cărui produse aveau desfacere pe ruta Sărăţel-Deda.
"Era ca şi acum, dacă ai muncit, ai avut, n-ai muncit, n-ai avut. Dacă făceai un lucru de calitate, ai avut de lucru, dacă nu ai făcut de calitate, nu ai avut de lucru", a apreciat bătrânul pentru care amintirea oamenilor din acele timpuri nu s-a şters - "oamenii era buni, nu ca acum" şi lumea "făcea copiii şi nu făcea politică ca acuma", a completat zâmbind M.G.
Pentru el, imaginea fetelor de condiţie uşoară are o semnificaţie aparte. Îşi aduce aminte că, în actuala piaţă Decebal, era târgul de vite şi că acolo se afla singura casă de toleranţă care funcţiona legal în Bistriţa, "La şapte hornoi" i se spunea.
Cum împlinise 18 ani şi era încă novice în "ale amorului", maistrul său a venit cu ideea de a-l duce acolo ca să-şi piardă virginitatea.
"La şapte hornoi m-o dus maistrul meu şi prostituata mi-o luat frumos asta, haina, şi m-am dus acasă fără haină", mărturiseşte zâmbind M.G..
Acel stabiliment, ne-a spus bătrânul, s-ar fi mutat mai târziu "mai încolo, înspre Tărpiu".
Cum arăta bordelul oficial al Bistriţei
Îşi aminteşte că bordelul, unde zice că nu s-a mai întors, avea 20 de camere şi tot atâtea prostituate.
Clădirea nu avea etaj şi imediat cum intrai era un bar şi cofetărie cu mâncare şi băutură, unde clienţii făceau consumaţie, conversau cu fetele, petreceau, după care alegeau prostituata care le plăcea şi se retrăgeau în cameră.
Fetele erau frumoase, aveau un aspect îngrijit şi erau curate (bătrânul s-a sfiit să ofere detalii legate de vestimentaţia lor - culori, haine etc - menţionând doar că în cameră "erau îmbrăcate mai... lejer, no").
Cât priveşte vârsta, fetele aveau între 20 şi 30 de ani. M.G. ne-a spus că o partidă de amor se ridica la 1 pol şi, dacă cumva vreun client comitea imprudenţa de a nu plăti, portarul casei de prostituţie "îi turna pe gât apa cu care s-a spălat prostituata". În rest, se purtau frumos cu clienţii, nu însă şi cu feciorii fără bani care "mai luau câte-un picior în fund".
"La şapte hornoi" era singurul bordel cu "bec roşu" (cum obişnuiau să zică oamenii de atunci), adică singurul recunoscut oficial, dar acesta nu însemna că nu mai funcţionau alte localuri de acest gen în oraş.
"O, da, mai erau. Unul era chiar lângă locul unde e gara azi. Apoi, mai era unul lânga Turnul Dogarilor", îşi aminteşte M.G. Deşi nimeni nu le autorizase, aceste case îşi duceau veacul fără ca poliţiştii să le deranjeze, care preferau să închidă ochii şi pentru că unii dintre ei le erau clienţi.
Şi poliţiştii mergeau la bordel
"Mergeau dară şi poliţiştii, mergea cine apuca şi... poliţiştii de pe atunci erau proşti ca s-acuma", a zis râzând bătrânul.
Singurii care le dădeau dureri de cap prostituatelor erau doctorii pentru că le controlau periodic ("le duceau acolo şi le făceau în fiecare zi un examen") ca să evite îmbolnăvirea clienţilor.
Cât priveşte grija de a lua vreo boală venerică, M.G. a răspuns scurt că "apoi, io ştiu că n-am fost des, eu am fost aşa, modest, am avut ce-am avut cu fetele mai cinstite, nu am mai mers de-atunci".
Cine erau aceste prostituate?
Bătrânul credea că sunt fie tinere alungate de părinţi ("care o fost ţîpate de-acas' din diferite motive, care ştiu eu, că nu le-am întrebat că n-am avut pentru ce"), fie femei divorşate. Interlocutorul nostru considera că nivelul de trai nu era neapărat motivul care le determina pe femei să se prostitueze pentru a-şi câştiga pâinea deoarece "sărăcie nu era la Bistriţa pe atunci".
Când ieşeau la diverse evenimente ori la promenadă, nu puteai să-ţi dai seama care era sau nu prostituată decât dacă le cunoşteai, iar dacă lumea le recunoştea, nu le hulea şi nici nu se uita urât. Prostituatele se îmbrăcau bine, erau frumoase ("da' sigur"). În tinereţe, bătrânul susţine că a fost chiar martor la o bătaie pe stradă între două femei de condiţie uşoară - "era de circ, şi-au tras hainele de ele, şi... au rămas dezbrăcate".
"Lumea nu zicea nimic despre această meserie", mai mărturiseşte M. G. Preţul nu constituia un impediment - "No, şi 20 de lei!". Dintre apropiaţii lui, îşi aduce aminte că un cunoscut, brutar de profesie, ar fi apelat mai des la serviciile fetelor de condiţie uşoară. Cât priveşte fenomenul prostituţiei clandestine, intervievatul ne-a declarat că nu ştie nimic şi că nu i s-a întâmplat să fie luat "în primire" de vreo prostituată pe stradă.
La sfârşit, M.G. ne-a spus dezamăgit că "nu era ca acuma... atunci era becul roşu aprins, acuma în fiecare casă e cuplăraie, da numa' nu-i pus... (n.n. becu roşu)".
Textul a fost publicat în cotidianul bistriţean Mesagerul.
Mai puteţi citi:
Historia: Scurtă istorie a bordelurilor Bucureştiului de altădată
Harta prostituţiei, aceeaşi ca în anii 30
Poveştile tragice ale fetelor din Bistriţa obligate să se prostitueze
Se încarcă comentariile...
