Potrivit Pressalert, la această oră sediile Universităţii de Vest Vasile Goldiş din 8 judeţe sunt luate cu asalt de către mascaţi şi procurori DNA. Printre locaţiile care sunt la această oră percheziţionate se numără şi sediul unităţii de învăţământ din Bistriţa.
Percheziţiile au loc în 8 judeţe, printre locaţiile vizate aflându-se şi sediul unui cabinet al unui executor judecătoresc. Procurorii de la Parchetul General au sprijinul informativ al SRI în acest caz.
Anchetatorii au monitorizat modul în care, prin trafic de influenţă sau şpagă, se puteau obţine licenţe la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest Vasile Goldiş.
Ancheta vizează 40 de persoane care au legătură cu Universitatea. Din primele informaţii se pare că preţul unui examen de licenţă era de 500 de euro.
"Acţiunea se înscrie în cadrul cercetărilor care se desfăşoară cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, fiind vizate mai multe persoane, faţă de 4 dintre acestea fiind dispusă începerea urmăririi penale", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Da domnilor, santem tara cu cele mai multe diplome universitare pe cap de locuitor din Europa ,toti santem licentiati,toti avem doctoratul,dar de realitate ne ferim cu toti.Auzim foarte des ,am terminat facultatea si nu am de lucru,pentru ca stim cu toti cum s-a facut scoala, Romania are cei mai multi olimpici,dar asta se stie numai in Romania,in tarile din occident nu,unul care este olimpic este foarte bun,geniu,la noi toti sant olimpici pe hartie.Avem un invatamant de slaba calitate,corupt si cu foarte putiniprofesori de calitate,Se practica nepotismul. INCERCATI SA SCHIMBATI ASTA