Românii din Malta strâng bani pentru familia bistriţeanului strivit de un copac în timpul unei furtuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care trăiesc în Malta s-au mobilizat şi încearcă să strângă bani pentru familia bistriţeanului strivit de un copac în timpul furtunii de sâmbătă dimineaţa. De asemenea, un alt prieten de-a cuplului a făcut un apel pe un site dedicat donaţiilor, pentru sprijinul financiar al românilor.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, la ora locală 6:30. Potrivit presei malteze, o furtună violentă a acaparat insula în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cei doi români, de 38 şi respectiv 32 de ani, se îndreptau spre locul de muncă sâmbătă dimineaţa, când au fost surprinşi de furtună, chiar pe şoseaua ce ducea spre oraşul Rabat. 

La un moment dat, peste autoturismul aflat în mişcare s-a prăbuşit un copac doborât de vânt. Arborele a căzut chiar pe partea şoferului, care a murit pe loc. Autoturismul s-a trasformat într-un morman de fiare în urma impactului.

Echipajul medical ajuns la faţa locului a scos-o din autoturism pe soţia românului, o bistriţeancă de 32 de ani, care a fost transportată la spital, în stare destul de gravă. Şoseaua a fost închisă mai multe ore, până când pompierii au reuşit să o cureţe şi să o facă practicabilă.

Românii mergeau la muncă, când un copac a căzut peste maşina lor

Şoferul decedat este Dan Udrea, un bistriţean de 38 de ani, care trăia şi muncea în Malta de mai bine de 7 ani. Dacă în Bistriţa lucra la o firmă de IT, în Malta, acesta muncea la un restaurant. Spre locul de muncă se îndrepta în momentul în care a căzut arborele pe maşina în care se afla.

Acesta locuia în Malta alături de soţia sa, de cei doi copilaşi Edi de trei ani şi Oliver de doar şase luni, dar şi de mama sa. Mama bistriţeanului avea grijă de cei doi copilaşi, cât timp Dan şi Irina erau la muncă. 

De curând Irina, soţia bărbatului îşi găsise şi ea un loc de muncă în Malta. Mai mult, cei doi plănuiau să se mute definitiv acolo şi voiau să cumpere o locuinţă pe insulă. 

Potrivit apropiaţilor, Irina, care a ajuns şi ea la spital a fost lovită la cap, în zona coloanei vertebrale şi la o mână. Aceasta este supravegheată de către medici, care sunt îngrijoraţi cu privire la rana acesteia de la cap.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că a acordat sprijinul necesar familiei de români din Malta, dând şi date despre starea de sănătate a femeii de 32 de ani. 

image

Bistriţeanul a decedat pe loc (Foto: Times of Malta)

„Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura, în regim de urgenţă, cu cetăţeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă şi că membrii de familie au fost informaţi cu privire la acest incident. Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situaţia, este în contact atât cu autorităţile locale, cât şi cu cetăţeanul român şi va oferi întreaga asistenţă consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităţilor legate de repatrierea trupului neînsufleţit al persoanei decedate”, precizează, într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe.

Irina a confirmat şi ea incidentul, pe pagina sa de Facebook, unde şi-a luat şi rămas bun de la soţul său: „Atât mi-a rămas...nişte amintiri frumoase şi copilaşii noştri minunaţi. Te vom păstra în inimile noastre pentru totdeauna. Te iubesc mult, te voi iubi mereu”. 

Comunitatea de români din Malta s-a mobilizat 

Românii stabiliţi în Malta s-au mobilizat pentru a ajuta familia greu încercată şi încearcă să adune bani pentru repatrierea trupului bistriţeanului, pentru a putea fi înmormântat acasă, la Bistriţa. Doar pentru a aduce trupul bărbatului acasă, la Bistriţa, e nevoie de câteva mii de euro. 

„La fel cum anul trecut ne-am mobilizat pentru a strânge fonduri pentru familia unui băiat de 20 şi un pic de ani care a decedat în Malta şi anul acesta ne mobilizăm pentru a strânge fonduri pentru repatrierea lui Dan în România. Am organizat un mic „comandament de urgenţă”, care se va ocupa cu strângerea de fonduri de la românii de pe insulă”, a precizat Alexandru, unul dintre românii care trăiesc şi muncesc în Malta. 

Prietenii cuplului încearcă să strângă bani şi prin intermediul unui site dedicat donaţiilor pentru diferite cauze. În doar câteva ore s-au strâns prin intermediul acestui site 550 de euro. 

„Toate speranţele şi visurile lor s-au spulberat în această dimineaţă de 10 februarie, la ora 6:30. Vă rugăm cu respect să sprijiniţi financiar familia pentru a putea plăti pentru repatrierea trupului, transportul acestuia, înmormântare şi cheltuielile medicale. Vă rugăm de asemenea să o sprijiniţi pe Irina, pe bebeluşul său şi pe celălalt copilaş, care au rămas fără tată”, este mesajul postat pe gofoundme.com de către Sergiy Zarubin, un apropiat al cuplului. 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite