Elevi din Bistriţa Năsăud prinşi făcând sex oral unor colegi, pentru ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci adolescenţi de clasa a IX-a din Năsăud au intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar, dar şi a Poliţiei, după ce pedagogul internatului unde locuiau a aflat că aceştia făceau sex oral pentru un pumn de ţigări. Cei cinci au fost mutaţi disciplinar la alte şcoli, iar Poliţia bistriţeană a deschis un dosar penal în acest caz.

Incidentele s-au produs la finalul lunii noiembrie, în internatul Liceului Silvic Transilvania din Năsăud. Se pare că cinci elevi de clasa a IX-a obişnuiau să facă sex oral chiar în camera de internat unde locuiau, seara, după ce pedagogii dădeau stingerea.

Pedagogii au aflat după ce unul dintre elevi s-a dat de gol şi a recunoscut. Liceul a făcut o comisie specială care a anchetat acest caz, fiind anunţate şi Inspectoratul Şcolar, Poliţia precum şi Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Prima măsură luată de conducerea unităţii de învăţământ a fost mutarea disciplinară a celor cinci în alte licee din apropierea localităţii de domiciliu. Exmatricularea a ieşit din discuţie, asta din cauza faptului că învăţământul este obligatoriu 10 clase.

„În jurul datelor de 23-24 noiembrie, în internatul colegiului câţiva elevi au avut un comportament deviant cu conotaţii sexuale să le zicem. Am constituit o comisie care a făcut o anchetă şi a luat măsuri împotriva celor implicaţi. La un moment dat s-a vorbit chiar de o agresiune sexuală, dar nu a fost vorba despre aşa ceva”, a declarant Gabriel Onul, directorul liceului.

Acesta mai spune că toţi cei 5 elevi provin din familii dezbinate sau cu părinţi plecaţi în străinătate. Cel care a dat tonul acestor acte sexuale este un elev de clasa a IX-a din Năsăud. Mama acestuia a decedat în urmă cu câţiva ani, iar tatăl este şofer de TIR în Franţa. Băiatul a locuit o perioadă la mătuşa sa, însă din toamnă aceasta a refuzat să mai aibă grijă de el, astfel că tatăl l-a lăsat la internat, în grija pedagogilor.

Se pare că acesta primea în jur de 1000 de lei lunar de la tatăl său ce muncea în străinătate, însă niciodată nu îi ajungeau banii. Fixaţia adolescentului erau ţigările, iar pentru câteva ţigări acesta era dispus să facă sex oral colegilor săi din internat. La această „activitate” se referea folosind expresia „bibiloacă”.

Colegii săi de şcoală spun că acesta obişnuia chiar să se drogheze, sume importante mergând în această direcţie. Şi pedagogii care l-au supravegheat susţin că l-au văzut de câteva ori comportându-se ciudat şi cu pupilele dilatate.

Actele sexuale erau filmate cu telefoanele mobile, filmuleţele fiind ulterior luate de către Poliţia care a intrat pe fir şi a deschis o anchetă, infracţiunea luată în calcul fiind act sexual cu un minor.

Se pare că băiatul de la care a pornit totul conştientiza faptul că comportamentul este unul deviant şi chiar a încercat să discute cu psihologul şcolii despre acesta, fără însă a-i spune mare lucru despre cele întâmplate.

„Doamna lui dirigintă mi-a spus că băiatul vrea să discute cu mine. El şi-a manifestat dorinta asta, pentru că se simţea vinovat, cred eu. Întotdeauna mi-a spus că nu trebuie să mai facă prostii, dar nu mi-a spus niciodată la ce prostii se referea. Era foarte bine închis în el. Se simţea vinovat şi-mi spunea că nu mai trebuie să facă prostii. Îl întrebam ce prostii şi-mi răspundea că să nu mai fugă de la ore şi să nu mai fumeze, mai mult nu”, a declarat Toderic Ana Maria, psihologul şcolii. 

Pedagogul şcolii spune că toate acestea s-au întâmplat în timpul nopţii, când controalele în camera nu erau foarte riguroase. Cei doi pedagogi au aflat despre toate acestea după ce unul dintre copii s-a dat de gol.

„Şi-a dat seama colegul meu văzând un zâmbet ciudat la unul dintre copii. Cu câteva presiuni unul dintre copii a recunoscut. Copilul acesta ne-a spus că a practicat şi înainte chestii de genul, înainte să vină la liceu, poate a fost abuzat sau… nu ştiu unde a văzut asta” spune Sorin Găzdac, unul dintre pedagogi.


Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite