Studentul din Bistriţa îndrăgostit de sate, care a înviat cele mai mai frumoase obiceiuri de la ţară. „Claca popii” va ajunge subiect de documentar
0Deşi este la vârsta la care majoritatea tinerilor preferă să piardă nopţile prin cluburi şi să-şi ocupe ziua cu micile plăceri ale vieţii, Iosif Ciunterei, un student de 20 de ani dintr-un sat din Bistriţa-Năsăud, îşi canalizează întreaga energie pentru a reconstitui obiceiurile de la sat care au dispărut şi de secole. Acestea se transformă în documentare, menite să le arate şi orăşenilor bucăţele din viaţa grea de la sat.
Are doar 20 de ani şi îi lucesc ochii atunci când vorbeşte despre tradiţiile româneşti. Dragostea pentru portul popular, muzica tradiţională şi obiceiurile vechi de secole l-a şi impins pe Iosif spre Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai, secţia Etnologie.
De câţiva ani buni, tânărul din Feldru caută ţărani autentici, pe care îi promovează în cadrul unor emisiuni la un post local de radio. Tânărul nu s-a oprit însă aici, chinuindu-se cu ajutorul comunităţilor care încă mai ţin cu dinţii de tradiţii să reconstituie obiceiuri pierdute în negura timpului.
A început timid, anul trecut cu un obicei, pe cale de dispariţie în România. Este vorba despre cultivatul cânepii, care i-a şi adus tânărului o grămadă de probleme, fiind monitorizat de DIICOT şi aproape sufocat de avizele şi hârtiile necesare pentru a putea cultiva planta de bază a ţăranilor români pe o bucată de pământ.
Cânepa a fost cultivată chiar în curtea unui muzeu, intenţia tânărului fiind de a le arăta oamenilor cum se transforma această cânepa din plantă în fir şi mai apoi în costum tradiţional.
Întreg demersul, începând de la cultivare, terminând cu cules şi mai apoi prelucrare va fi transformat într-un documentar, numit „Drumul Cânepii”.
Iosif Ciunterei la plantatul cânepii (Foto: Arhivă Personală)
Tot în 2014, Iosif Ciunterei a reconstituit un alt obicei agrar, care rar mai poate fi întâlnit în Transilvania. Este vorba despre seceratul grâului sau „cununa grâului”, rit agrar care a fost recreat în comuna Dumitra.
Deşi Iosif poate nici nu se născuse atunci când au dispărut aceste obiceiuri, „ritualurile” sunt respectate cu stricteţe, iar costumele populare nu lipsesc din peisaj.
„Vremurile pe care le trăim astăzi sunt vremuri grele pentru tradiţiile româneşti. Evoluăm, ne modernizăm, dar nu putem să lăsăm aceste tradiţii să moară. De aici a pornit şi demersul meu, din dorinţa de a nu lăsa aceste tradiţii să moară, chiar dacă în acest caz vor lua forma unor documentare”, explică Iosif Ciunterei.
„Claca Popii”, un obicei agrar dispărut de un secol, recreat de Iosif
Ultima „ispravă” a tânărului este reconstituirea unui obicei agrar care a dispărut în urmă cu un secol. Este vorba despre „claca popii”, un obicei prin care comunităţile din Ardeal îşi ajutau preoţii, care până prin 1900 nu au avut parte de salariu de la stat.
După 1900, când statul a început să le ofere salarii şi preoţilor, acest obicei a început să se stingă, momentan locurile din Ardeal unde se mai practică putând fi numărate pe degete.
Locul unde Iosif a decis să reconstituie acest obicei nu este ales întâmplător, fiind vorba chiar de comuna unde s-a născut George Coşbuc, poetul amintind şi el în poeziile sale despre „claca popii”.
„Puţine sunt comunităţile unde găsesc atâta deschidere când vine vorba despre reconstituirea tradiţiilor româneşti. Tărâmul lui Coşbuc a fost unul dintre aceste locuri. Această reconstiuire s-a făcut prin participare benevolă şi s-a autofinanţat, nu am cerut ajutor de al nicio instituţie de cultură pentru acest demers”, precizează Iosif Ciunterei.
Practic este vorba despre un ajutor oferit de către comunitate preotului la muncile câmpului. De câteva ori pe an, fiecare casă din sat îşi trimitea „cel mai în putere” om pentru a-l ajuta pe preotul din comunitate să-şi plateze cerealele sau să le recolteze toamna.
Weekendul acesta, dis de dimineaţă, zeci de locuitori ai comunei Coşbuc şi-au scos straiele tradiţionale de la naftalină, le-au îmbrăcat şi s-au adunat în faţa casei preotului. De acolo s-au urcat într-o căruţă care i-a purtat la locul unde preotul avea plantat porumb.
Au adunat porumbul, s-au întors la casa preotului unde l-au despănuşat şi l-au împletit în cunune. Obiceiul s-a încheiat cu o horă ca în Ardeal, muzica fiind asigurată de un violonist şi el îmbrăcat în costum popular.
Urmaşii lui Coşbuc şi prima mireasă din Festivalul Nunta Zamfirei, printre „clăcaşi”
Nici personajele care au participat la acest acest obicei vechi de secole nu au fost alese întâmplător. Printre ele s-au numărat urmaşii lui George Coşbuc, care poartă atât numele poetului, cât şi prenumele acestuia.
De asemenea, printre „clăcaşi” s-a numărat şi Ana, prima mireasă din Festivalul Nunta Zamfirei, dedicat poetului George Coşbuc. Festivalul, în cadrul căruia se reconstituia o nuntă tradiţională, care a avut loc prima dată în 1966 a adunat zeci de mii de oameni, inclusiv străini.
Se încarcă comentariile...
