Un şofer care tocmai făcuse o comoţie cerebrală, ţinut la Poliţie pentru etilotest şi declaraţii. Poliţiştii au crezut că era beat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Muza a petrecut câteva săptămâni în spital FOTO: Bianca Sara
Pavel Muza a petrecut câteva săptămâni în spital FOTO: Bianca Sara

În urmă cu mai bine de o lună şi jumătate, un bărbat de 72 de ani a fost ţinut la o secţie de poliţie mai bine de jumătate de oră pentru declaraţii şi etilotest, în ciuda faptului că tocmai suferise o comoţie cerebrală. Poliţiştii nu numai că nu au chemat salvarea, ci a crezut că bărbatul este beat şi că joacă teatru.


UPDATE :

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, accidentul a fost produs de către bărbatul de 72 de ani, iar cel care a refuzat soluţionarea evenimentului pe cale amiabilă a fost tocmai poliţistul care conducea autoturismul de serviciu. 

„Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. După producerea accidentului, bărbatul de 72 de ani a fost întrebat în mod repetat dacă are probleme de sănătate sau alte afecţiuni medicale, însă acesta a negat de fiecare dată existenţa acestora. În timpul întocmirii documentelor necesare soluţionării accidentului, respectiv consemnarea declaraţiei, bărbatul de 72 de ani a început să se simtă rău, motiv pentru care agentul constatator a informat-o telefonic pe soţia acestuia, concomitent cu solicitarea unei ambulanţe”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în punctul de vedere remis. 


În luna februarie a acestui ani, Pavel Muza, un bărbat de 72 de ani din Năsăud poducea un accident de circulaţie, chiar când ieşea din parcarea blocului în care locuia. Practic, bărbatul a luat curba mai larg când a ieşit din parcare şi a intrat într-o maşină de poliţie. 

Deşi era vorba despre un accident minor, singurele avarii fiind câteva zgârieturi şi un far spart, poliţiştii l-au luat pe sus pe bărbat şi l-au dus la secţie, unde l-au pus să sufle în fiolă şi l-au pus să dea declaraţii. Imediat după accident, bărbatul a suferit o comoţie cerebrală, care l-a împiedicat să se exprime cum trebuie şi a dus la pierderi ale echilibrului. 

În ciuda faptului că era evident că bărbatul se simte rău, poliţiştii nu au ţinut cont de ce spunea acesta şi au continuat cu demersurile legale. Mai mult, au crezut că acesta era beat, din cauza faptului că nu se putea exprima şi abia se ţinea pe picioare. 

Le-am spus că mi-e rău, dar nu ai avut cu cine să povesteşti. Au crezut că e teatru.

„M-au luat de după cap şi au spus: haideţi la Poliţie, să daţi declaraţie. M-au dus acolo, mi-au dat fiola să suflu. Cum să fiu beat, că eu luam pastile şi nu am pus alcool în gură de luni de zile. Le-am spus că mi-e rău, dar nu ai avut cu cine să povesteşti. Au crezut că e teatru”, a declarat Pavel Muza. 

Abia după ce soţia bărbatului a ajuns la secţie şi le-a cerut poliţiştilor să îl ducă la spital, aceştia au reacţionat şi au chemat o ambulanţă. Bărbatul a petrecut în secţia de poliţie aproape o oră, fără a primi ajutor medical. Bărbatul a ajuns la Spitalul Orăşenesc din Năsăud, de unde ulterior a fost transferat la o clinică de specialitate din Cluj-Napoca. Acolo, a doua zi a fost operat pe creier. 

În total, bărbatul a petrecut câteva săptămâni bune în spitalele din Năsăud, Bistriţa şi Cluj-Napoca. Acum este acasă, însă are nevoie de ajutor pentru a se deplasa. 

Medicii clujeni care l-au operat pe bărbat susţin că stresul a cauzat această comoţie cerebrală. Întrebat dacă starea de sănătate era mai bună în condiţiile în care nu ar fi fost ţinut atât timp la poliţie şi ar fi ajuns mai repede la medici, bărbatul spune: „Bineînţeles, nu ajungeam aşa, chiar în halul ăsta”. 

Cu toate acestea, bărbatul nu a făcut nicio plângere împotriva poliţiştilor care nu l-au dus la spital. 

I-au trimis amenda acasă 

În perioada în care bărbatul se afla în spital, poliţiştii şi-au făcut treaba şi i-au trimis acasă o amendă în valoare de 630 de lei şi i-au reţinut permisul pentru două luni. Fapta a fost încadrată la „circulaţie pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăţire”. 

Pavel Muza este în pensie şi lua medicamente pentru reglarea tensiunii. Acesta spune că medicul nu i-a spus niciodată că aceste probleme l-ar împiedica să conducă. Mai mult, bărbatul a fost şofer de meserie, petrecând la volan mai bine de 35 de ani. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a fost contactat pentru un punct de vedere, însă până la publicarea articolului nu a fost oferit. 

Vă mai recomandăm:

Unul dintre şefii Poliţiei bistriţene, aflat în arest pentru abuz în serviciu, urma să fie avansat pentru „merite deosebite“ chiar de Ziua României

Şefii Poliţiei bistriţene vorbeau ca la meteo. Ca să afle dacă agenţii au „aranjat“ măsluirea unui accident îi întrebau: „Cum îi vremea pe acolo?“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite