Un francez face Turul Europei pe bicicletă pentru copiii din Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Mourey se antrenează în împrejurimile oraşului Besançon
Daniel Mourey se antrenează în împrejurimile oraşului Besançon

Daniel Mourey va parcurge circa 2000 de km pe bicicletă pentru a ajuta copiii cu nevoi speciale din Bistriţa. Daniel Mourey, un francez de 60 de ani, vrea să parcurgă în jur de 2000 de kilometri pe bicicletă, de la Besançon la Bistriţa, pentru a strânge bani pe care să-i doneze ulterior copiilor cu dizabilităţi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima" din Bistriţa. 

Ideea i-a venit francezului acum doi ani, când se afla în vizită la Bistriţa. El spune că iubeşte foarte mult copiii şi că atunci când a văzut băieţii şi fetele de la Asociaţia „Lacrima" şi-a zis că trebuie să-i ajute cumva. „România mi-a oferit atât de multe, trebuie să-i răspund pe măsură", declară Daniel Mourey. Francezul nu a stat mult pe gânduri şi, pentru a-şi atinge scopul, a întocmit un proiect numit „Pentru zâmbetul unui copil". Deşi el vine la Bistriţa de-abia în luna iunie, până atunci organizează în Franţa numerose acţiuni umanitare de pe urma cărora adună fonduri. În scrisoarea pe care a trimis-o Bibliotecii Franceze din Bistriţa, Daniel Mourey notează că a reuşit să organizeze deja concerte cu corul Les Chenestrels din Besançon, în cadrul căruia el este membru, şi cu grupul Sparkr, dar şi că a adunat donaţii de la locuitorii oraşului Besançon. „Daniel a programat luna viitoare un meci de handbal cu campionii olimpici din Franţa la acest sport, i-a mobilizat pe elevii de la Liceul de Arte Pasteur să realizeze o frescă pe care o va aduce la Bistriţa în iunie. Toate sunt incluse în proiectul său care are parteneri serioşi precum Consulatul României la Strasbourg şi Clubul Rotary International, pe lângă primăriile celor două oraşe, Bistriţa şi Besançon ", afirmă Florin Bob, responsabilul Bibliotecii Franceze din Bistriţa.

Directoarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima", Eniko Cupşa, afirmă că o uimeşte gestul lui Daniel Mourey. Ea mai spune că este foarte greu să găseşti în Romania persoane care să sprijine copiii cu nevoi speciale. „Ceea ce mă surprinde de-a dreptul este modalitatea în care Daniel i-a mobilizat pe francezi, dar şi că el face toţi aceşti kilometri pe bicicletă", adaugă direactoarea.

Îşi va sărbători cei 60 de ani în Bistriţa, oraşul lui de suflet

Daniel Mourey mărturiseşte că este îndrăgostit de Bistriţa, pe care-l vede drept oraşul lui de suflet. Francezul şi-a mai propus ca în iunie, când vine încoace, să-şi sărbătorească ziua de naştere. „Am împlinit  60 de ani  în februarie, o cifră rotundă. Şi, ca de fiecare dată când împlinesc astfel de vârste sărbătoresc alături de cei dragi. Anul acesta este rândul prietenilor mei din Bistriţa, care nu sunt deloc puţini", spune Daniel.

Drumul dintre Besançon şi Bistriţa va fi parcurs pe un traseu special pentru biciclişti. Va trece prin oraşe europene ca Balle (Elveţia), Ulm (Germania), Passau (Austria), Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria), oradea, Cluj, respectiv Bistriţa.

Bistriţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite