Un primar din Belgia s-a oferit să-l asiste în instanţă pe un român condamnat la 4 ani de închisoare, deşi nu luase parte la proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Sorin Hognogi (stânga) i-a cerut ajutorul primarului din Zemst, Bart Coopman (dreapta) FOTO: Arhivă Personală Sorin Hognogi
Primarul Sorin Hognogi (stânga) i-a cerut ajutorul primarului din Zemst, Bart Coopman (dreapta) FOTO: Arhivă Personală Sorin Hognogi

Un primar care este şi un important avocat în Belgia s-a oferit să îl reprezinte pe românul care s-a trezit condamnat la închisoare cu executare de o instanţă belgiană, în ciuda faptului că nu luase parte la proces. Primarul localităţii bistriţene Spermezeu a fost cel care a luat legătura cu edilul din Belgia şi i-a cerut ajutorul.

În data de 22 ianuarie, Grigore Căienar, un bistriţean de 45 de ani, tată a 5 copii, era luat pe sus de către poliţişti, din locuinţa sa din comuna Spermezeu. Omul a rămas surprins când i s-a adus la cunoştinţă faptul că a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare de o instanţă belgiană. 

Surpriza bărbatului a fost cu atât mai mare, cu cât acesta nu ştiuse de condamnare şi nici nu luase parte la proces. 

„În 22 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au depistat un bărbat, de 45 de ani, din Spermezeu, care era urmărit internaţional. Pe numele celui în cauză, autorităţile din Belgia au emis un mandat european de arestare, fiind condamnat la 4 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor”, explica Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Totul a pornit de la o încăierare de acum doi ani, ignorată de bistriţean

Până de curând, bărbatul a muncit ca şofer de TIR pentru o companie internaţională. Acesta avea rute în întreaga Europa şi locuia cu întreaga familie în Spania de aproape 15 ani. 

În urmă cu doi ani, bărbatul s-ar fi oprit cu TIR-ul într-o parcare din Belgia, pentru a-şi face pauza obligatorie. Acolo, acesta ar fi intrat în conflict cu doi moldoveni, care l-ar fi atacat. Bărbatul s-ar fi apărat cu un cuţit pe care îl avea asupra sa, rănindu-l pe unul dintre moldoveni.

La acea vreme a intervenit şi poliţia, iar moldoveanul rănit a fost dus la spital, pentru îngrijiri medicale. Bistriţeanul a fost reţinut pentru câteva zile, după care ar fi fost lăsat să plece. 

„A fost un conflict petrecut acum doi ani. Bărbatul s-a apărat cu un cuţit, iar eu cred că a privit totul ca pe o simplă bătaie şi nu s-a gândit că se ajunge la un proces. A privit totul cu indiferenţă...şi uite ce s-a întâmplat”, a declarat primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi. 

Autorităţile belgiene au început un proces împotriva bărbatului, care era acuzat de tentativă de omor. La proces, bistriţeanul nu s-a prezentat, pentru că nu a ştiut de el. Citaţiile au venit pe adresa mamei sale, care a ignorat hârtiile din poştă.

„Era şofer de camion şi făcea Europa. El dacă ştia că e condamnat sau că urmează să fie condamnat se ascundea nu ? Ori el, după incidentul de acum doi ani, a continuat să muncească pe TIR şi să bată Europa. Nu era o fire violentă şi nici nu ştiu să fi avut până acum probleme cu legea”, mai spus primarul Sorin Hognogi.

Edilul a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta pe bărbat. A luat inclusiv legătura cu primarul unei comune din Belgia, cu care este înfrăţită localitatea pe care o conduce. 

Primarul belgian Bart Coopman era şi un avocat respectat în Belgia, motiv pentru care şi-a oferit ajutorul fără să ezite. Acesta a făcut recurs la Curtea de Apel din Bruxelles şi a cerut ca românul să fie rejudecat, pentru a avea posibilitatea să se apere cum trebuie. 

„Mă ocup îndeaproape de acest caz, fiind din comuna noastră. Mi-am amintit că primarul comunei Zemst din Belgia, comună înfrăţită cu Spermezeu, este avocat şi nu orice fel de avocat. Este preşedintele unei case de avocatură, un nume mare acolo. Aşa că am luat legătura cu el, i-am explicat cum stau lucrurile şi şi-a oferit ajutorul. Vă daţi seama că e vorba de 5 copii. Nu poţi sta nepăsător. Biserica din care fac parte a început să se mobilizeze şi să îi ajute. Sperăm că în cel mai scurt timp Grigore va fi acasă şi apoi o să aibă dreptul să se apere în instanţă, aşa cum trebuie. Toţi avem greşeli, dar e vorba de 5 copii, la aşa ceva nu poţi sta indiferent”, mai spune primarul Sorin Hognogi.

Vă mai recomandăm:

Prim-procuroarea Veturia Moldovan de la Năsăud, condamnată la 2 ani de închisoare după ce a primit mită un pod

Cum a fentat legea interlopul român care a „mutat“ sute de kilograme de droguri din America de Sud în Marea Britanie

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite