VIDEO Tânărul bănuit că ar fi omorât un bătrân s-a lăudat cu fapta sa şi ar fi făcut cinste localnicilor din „pradă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Toderaşc a dispărut la câteva ore după ce se presupune că ar fi comis crima FOTO: Facebook
Paul Toderaşc a dispărut la câteva ore după ce se presupune că ar fi comis crima FOTO: Facebook

Un tânăr de 23 de ani din Bacău, care muncea la o stână din comuna Bistriţa-Bârgăului, a dispărut fără urmă sâmbătă dimineaţa. În cursul nopţii a dispărut şi un bătrân de 82 de ani, căruia i-a luat foc casa. Tânărul este bănuit că l-ar fi omorât pe bătrân şi l-ar fi jefuit. Acesta s-ar fi lăudat cu fapta sa şi ar fi făcut cinste localnicilor, imediat după crimă.

Vineri, aproape de miezul nopţii, o casă situată pe unul din dealurile comunei Bistriţa-Bârgăului, într-o zonă greu accesibilă a fost mistuită de flăcări. Aceasta aparţinea unui bătrân de 82 de ani, care locuia acolo singur, doar cu cele 5 capre ale sale.

În urma anchetei poliţiştilor au fost găsite rămăşiţele celor 5 capre şi cam atât. Bătrânul este de negăsit de atunci. Culmea, la câteva ore distanţă a dispărut şi Paul, un tânăr de 23 de ani care muncea la o stână situată la doi paşi de bătrân. 

Ipoteza luată în calcul de anchetatori este cea potrivit căreia tânărul de 23 de ani l-ar fi jefuit pe bătrân, acesta s-ar fi împotrivit, iar tânărul l-a omorât. Pentru a-şi şterge urmele, tânărul ar fi dat foc la casă. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu cadavrul bătrânului, poliţişti, jandarmi şi localnici periind întreaga zonă, fără niciun rezultat.

Imediat ce ar fi comis odioasa crimă, tânărul ar fi mers acasă la cel care îl angajase, unde s-a schimbat de haine. Surse judiciare spun că pe hainele respective s-au găsit urme de sânge, despre care se crede că este uman.

După ce şi-ar fi schimbat hainele, tânărul s-a dus la un bar din centrul comunei, unde a început să cheltuie suma pe care ar fi furat-o de la bătrân. Imaginile de pe camerele de supraveghere din local îl surprind pe tânăr în timp ce numără bani şi socializează cu cei prezenţi.

„Am văzut că are o grămadă de bani. Mi-o spus şi vânzătoarea că o avut 20 de milioane şi o cheltuit din ei. A numărat în faţa mea peste 10 milioane, banii erau cu sânge. Şi pe mână avea sânge, era lovit la pumn”, a povestit un adolescent alături de care a băut în primele ore după presupusa crimă.

   

S-ar fi confesat unui adolescent

Mare parte din noapte, tânărul şi-a petrecut-o alături de un adolescent, căruia i-ar fi mărturisit ce a făcut. Acesta nu i-a spus adolescentului că l-ar fi omorât pe bătrân, ci doar că l-ar fi jefuit şi bătut.

Ameţit bine de aburii alcoolului, tânărul i-ar fi spus adolescentului şi de alte grozăvii pe care le-ar fi făcut în trecut, povestindu-i de trafic de carne vie, violuri şi tâlhării.

„Mi-a povestit tot ce o făcut el, trafic de carne vie, babe violate şi mi-o mai povestit de o bătaie cu un bătrân, dar nu am ştiut că este vorba despre ăsta dispărut. După mi-am dat seama că vorbea despre ăsta dispărut după incendiu”, povesteşte adolescentul.

Tânărul a luat un taxi în jurul orei 06:30 şi de atunci nimeni nu mai ştie nimic. Paul Toderaşc are 23 de ani şi este din localitatea Plopana, judeţul Bacău. Acesta are antecedente penale, fiind condamnat anul acesta la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, pentru furt calificat şi profanare de morminte, de Judecătoria Bacău. 

Vă mai recomandăm:

Cine este femeia de 41 de ani suspectată că a lăsat să moară trei copii după ce i-a născut. Bebeluşii mumificaţi au fost găsiţi întâmplător în podul unui bloc

Un recidivist a omorât cu sânge rece un bătrân, după care i-a incendiat casa pentru a-şi şterge urmele

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite