Ţăranul din nordul României care ţine o avere în poiată. Cele mai ieftine găini pe care le creşte costă minimum 100 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Benone Şuleapă în coteţul găinilor sale FOTO Cosmin Zamfirache
Benone Şuleapă în coteţul găinilor sale FOTO Cosmin Zamfirache

Un botoşănean dintr-un sat de la marginea României reuşeşte să facă performanţă într-un domeniu inedit în România. Benone Şuleapă are 45 de ani şi de câţiva ani s-a dedicat total pasiunii pentru găini de rasă. Creşte păsări de pe toate continentele şi câştigă, pe bandă rulantă, concursuri naţionale, de profil.

Benone Şuleapă are 45 de ani şi locuieşte în satul Talpa, judeţul Botoşani, aproape de graniţa României cu Ucraina. Ca mulţi oameni din partea locului, trăieşte de o viaţă din agricultură şi din creşterea animalelor. Acum aproape şapte ani, viaţa lui Benone Şuleapă a fost schimbată radical de o pasiune inedită în acest colţ de ţară: găinile de rasă. 

„Am fost cu nişte prieteni la un târg agro-zoo în ţară şi am văzut o găină de rasă. A fost dragoste la prima vedere, dacă se poate spune. M-am trezit că puneam întrebări peste întrebări şi mă tot învârteam pe acolo. La noi aici, găinile sunt din astea obişnuite, contează să facă ouă, să aibă lumea ce mânca. Dar eu de atunci numai asta am visat, găini şi cocoşi de rasă“, spune Benone Şuleapă. Din momentul acela, botoşăneanul de la Talpa a cheltuit o avere pe găini de rasă. Le creşte, le înmulţeşte, învaţă în permanenţă despre ele. Mai mult decât atât, între timp, a devenit şi un „găinar campion“.

O artă învăţată în timp 

Încă din ziua în care a văzut prima găină de rasă, Benone Şuleapă a făcut şi prima achiziţie. Apoi, pe unde mergea, pe la târgurile agro-zoo din ţară cumpăra găini de rasă. La început, nu cunoştea mare lucru despre aceste păsări. Le cumpăra doar fiindcă erau frumoase şi-i plăceau. „Îmi încântau ochiul. Cumpăram fără să ştiu ce rasă cumpăr. Pur şi simplu, dacă era frumoasă o luam – şi dacă-mi permiteam, evident. Sunt foarte scumpe găinile de rasă. Dar nu cunoşteam prea multe despre ele. Luam şi ouă, ieşeau mai mulţi cocoşi decât puicuţe. Era aşa, alandala, la început“, spune botoşăneanul. Apoi, Benone Şuleapă a început să înveţe din greşeli şi, mai mult, decât atât a început să studieze lucrări de specialitate.

rtyrytr

   Cocoş Conchichina FOTO Benone Şuleapă

„Îmi doream aşa de mult încât, aşa, după o anumită vârstă, când oamenii se liniştesc, eu m-am apucat de învăţat. Am cerut sfaturi, am citit cărţi, am învăţat rasele, ce hrană au nevoie. Tot ce trebuie. Abia atunci pot spune că am început să cresc găini de rasă. Până atunci, a fost risipă“, spune Benone Şuleapă.

gdgghd

Dulap cu premii FOTO Cosmin Zamfirache

Pentru botoşănean, creşterea găinilor e o artă. „Creşterea lor trebuie făcută cu multă ştiinţă, nu la întâmplare, fiindcă nu se obţin rezultate. Nu mănâncă orice, nu trăiesc oriunde şi, mai ales, au nevoie de multă afecţiune. Când am spus asta, unii m-au luat în râs poate, dar este adevărat.“

Averea din poiată

Din 2013, Benone Şuleapă a investit constant în găini de rasă. Nu s-a uitat la bani. Economiile strânse le-a dat pe găini, cocoşi şi ouă. „După ce am învăţat suficient cât să recunosc rasele şi mai ales modul în care se cresc, abia atunci am început să investesc serios. Am dat foarte mulţi bani. Nu ştiu să spun cât am investit până acum, fiindcă sunt investiţii în multe direcţii când vine vorba de găini de rasă. Păsările costă mult, mai costă hrana, medicamentele şi vitaminele. Este o investiţie complexă“, spune botoşăneanul. Un singur exemplar de găină de rasă poate ajunge la câteva sute de euro. Cele mai ieftine se vând cu 100-150 de euro.

ssfstrtetrrte

Găină brahma FOTO Benone Şuleapă 

Găinilor de rasă le trebuie hrană specială, pe care se duc sute de lei. Este vorba despre un nutreţ combinat, care conţine peste 15% proteină, dar şi cu aminoacizi, precum lizină, metionină şi cistină. La toate acestea se adaugă raţii de porumb, orz, ovăz, făină de lucernă, şrot de floarea-soarelui şi soia. În general, pentru o găină de rasă grea, aşa cum creşte Benone Şuleapă, trebuie asigurat zilnic un necesar de 450 de calorii. Ceea ce înseamnă o cheltuială substanţială. 

De asemenea, se cheltuie pe tratamente pentru imunizarea găinilor sau combaterea paraziţilor. Găinile lui Benone Şuleapă trăiesc în cuşti special amenajate, dar există şi o curte interioară mică, închisă pentru a le proteja de frig şi intemperii. În fiecare zi este schimbat talaşul găinilor. „Ele au nevoie de o hrană vitaminizată, administrată la anumite intervale, după anumite principii. Trebuie să aibă curat, apă proaspătă, ca pentru nişte prinţi şi prinţese. Altfel, nu se obţin rezultate, nu cresc să-ţi bucure ochiul cu penajul şi forma trupului adecvată rasei“, spune Benone Şuleapă. Poiata botoşăneanului din Talpa este o adevărată avere: „Numai un singur exemplar poate să ajungă la sute de euro. Depinde de rasă, de exemplar, de premiile obţinute“, spune Benone Şuleapă.

Bijuterii cu pene

În momentul de faţă, după şase ani de studii şi experienţe, Benone Şuleapă a ajuns să aibă 100 de găini de rasă. Majoritatea sunt din rase grele, adică găini de talie mare destinate producţiei de carne. Însă bărbatul nu le va sacrifica niciodată. Toate aceste găini au, de asemenea, un penaj şi o formă aparte. Sunt adevărate bijuterii penate din rase de pe toate cele patru continente. Cele mai numeroase sunt din rasele Cochinchina, Brahma şi Plymouth. 

fadsvf

  Un combatant indian FOTO Benone Suleapă 

„Mie îmi plac foarte mult toate. Cele mai spectaculoase sunt din rasele Cochinchina şi Brahma“, spune botoşăneanul. Impresionează cele din rasa Cochinchina frezată, care au un penaj uluitor. Sunt găini de talie mare, ce cântăresc între 3,5 şi 5 kilograme. Cei mai spectaculoşi sunt cocoşii, cu picioare „încălţate“, penaj abundent şi o greutate de peste 5 kilograme. Penele găinilor de rasă parcă sunt pictate cu diferite modele. 

Benone Şuleapă are şi o rasă aparte, numită Combatant Indian, o găină gracilă cu un penaj lucios, folosită în trecut, în zona asiatică, la lupte între cocoşi. Rasele crescute de Benone Şuleapă au origini diverse: chinezeşti, indiene, britanice, mexicane şi franţuzeşti. Sunt crescute cu o precizie matematică. „Sunt atent la toate calităţile, mai ales la penaj şi trup“, spune bărbatul. Găinile sunt cumpărate din România, dar mai ales din centrul Europei. 

„Maternitatea“ lui Benone

Poate cel mai important, dar şi cel mai costisitor lucru când vine vorba de crescut găini este înmulţirea acestora. Benone Şuleapă a studiat şi în domeniul acesta. A reuşit să pună pe picioare, de câţiva ani, o adevărată „maternitate“. Este vorba de un spaţiu special amenajat unde găinile sale de rasă devin cloşti şi stau până când puii eclozează. Aparent, pare un proces simplu practicat la ţară de când lumea. Specialiştii spun însă că lucrurile sunt mai complicate când vine vorba de găini de rasă. „Ca să iasă un embrion sănătos, cum trebuie, găina trebuie hrănită în mod special. Punem calciu, proteină. Apoi, la cocoşi, facem schimb de sânge. Luăm legătura cu colegi din ţară, sunt site-uri autorizate unde ne cunoaştem şi stabilim aceste lucruri. Este important acest schimb de sânge pentru a evita consangvinitatea. Ar însemna un dezastru genetic“, spune Benone Şuleapă.

Campioanele înaripate de la Botoşani

Încă de la început, Benone Şuleapă a vrut să participe cu găinile lui la diferite concursuri de profil – la început zonale, apoi naţionale. A participat mai mult pentru a descoperi noi rase, noi frumuseţi, cum le spune el. „Este mai mult plăcerea de a vedea acea mare de splendoare. Care de care mai frumoasă, mai penată. Este o încântare. Este plăcut să o admiri şi pe a ta, dar faci schimb de experinţă. Cunoştinţele câştigate şi contactele făcute cu alţi crescători sunt esenţiale pentru găini cât mai frumoase“, spune Benone Şuleapă. 

ccvvb

   Benone Şuleapă FOTO Cosmin Zamfirache

Găinile şi cocoşii botoşăneanului s-au dovedit a avea stofă de campioni. De cinci ani, nu există concurs naţional de la care Benone Şuleapă să nu vină măcar cu un premiu. „Am câştigat şi câte două-trei cupe, la concursuri regionale şi naţionale. Am fost la Piatra Neamţ, la Bucureşti, Suceava. Sunt zeci de concursuri“, declară botoşăneanul. Acesta spune că dă atenţie la cele mai mici detalii în concurs, iar găinile sale trebuie să aibă calităţile cerute de juriu: „Trebuie să arate mai bine la penaj, la trup. Să aibă triunghi în aripă, creastă mică, herminantul bine aşezat, călcătură, piept bine dezvoltat“.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

VIDEO Boris Johnson provoacă râsete la ONU cu un discurs despre un viitor cu „găini fără picioare“

Păsări ţinute în cuşti, în staţiile de metrou din Bucureşti: campanie privind provenienţa ouălor marcate cu cifra 3

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite