Acţiune inedită de Ziua Copilului. Pompierii botoşăneni le-au pregătit celor mici un traseu, echipamente şi o experienţă de neuitat
0Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din Botoşani a pregătit o supriză inedită pentru cei mici de Ziua Copilului. Pompierii au organizat un traseu ce imită o intervenţie de salvare a unei persoane din incendiu. Cei mici au putut chiar folosi furtunul pentru a stinge.
De 1 iunie, pompierii botoşăneni au pegătit o acţiune inedită pentru cei mici. Mai precis, le-au oferit ocazia de a intrat în pielea unui pompier adevărat. Le-au adus costume, căşti, pe măsura lor, şi i-au pus să se joace de-a salvat victime şi de-a stins incendiile.
Achi şi Daisy au fost salvaţi de pe un tobogan
Acţiunea a avut pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, în apropierea Muzeului Judeţean de Istorie. Aici pompierii au amenajat un traseu special de antrenament care imită o intervenţie pentru salvarea vieţii victimelor prinse într-un incendiu dar şi pentru stingerea focului. Mai precis, a fost instalat un cadru cu o uşă pe care cei mici trebuie să o deschidă şi apoi să alerge printr-un tub alambicat.
Două jucării de pluş, de dimensiuni mari, Achi şi Daisy au fost instalate în capul unui tobogan. Acestea jucau rolul victimelor care trebuiau salvate de cei mici. Micuţii participanţi după ce ieşeau din tub trebuiau să urce pe scara toboganului, să salveze jucăria de pluş şi apoi să coboare cu ea. Urma un traseu cu jaloane iar la final un furtun de dimensiuni reduse cu ajutorul căruia micuţii trebuiau să se joace că sting focul. Mai precis cu jetul de apă trebuiau să nimerască mai multe baloane. Sute de copii au participat mai ales că fiecare dintre aceştia era costumat în pompier şi primea inclusiv o cască.
Pompierul Sam şi diplome pentru sute de copii
Totodată copiii care parcurgeau traseul primeau la final o diplomă de la un personaj de desene animate, pompierul Sam, realizat de specialiştii de la Teatrul pentru copii şi tineret ”Vasilache” Botoşani. Mai mult decât atât, cei mici puteau să se urce în autospeciale şi ambulanţele SMURD. ”A fost o acţiune nu doar inedită dar şi cu caracter instructiv şi educativ. A fost o surpriză pentru copii”, spune Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul ISU Botoşani. Acţiunea va continua pe toată perioada weekend-ului, ca parte a unui mare târg dedicat zilei copilului.
Pompierul Sam a dat dulciuri copiilor FOTO Cosmin Zamfirache
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri: