Botoşani

articolul anterior articolul urmator

Adevărul despre Războiul Troian. Care este rolul tracilor în cel mai cunoscut conflict al antichităţii

14
6 Mar 2021 07:56:26
Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Războinici micenieni FOTO ancient-origins.net
Războinici micenieni FOTO ancient-origins.net

Războiul troian a existat cu adevărat - spun o serie de specialişti. Însă motivele, dar şi contextul politic ar fi fost total diferit faţă de ceea ce a descris Homer în Iliada. În conflict ar fi fost implicate şi triburile tracilor.

Iliada este unul dintre cele mai valoroase şi fascinante opere ale lumii vechi. Un poem epic care a făcut generaţii întregii să viseze la înfruntarea dintre eroi şi zei pe ţărmurile Asiei Mici. 

Atribuită lui Homer, un poet orb şi rătăcitor din ”veacul întunecat„ al antichităţii greceşti, Iliada descrie Războiul Troian, un conflict între ahei, reprezentanţi ai civilizaţiei miceniene din Pelopones şi troieni, reprezentanţii unei societăţi sofisticate şi prospere de pe ţărmurile Asiei Mici. 

Povestea este plină de fantastic, intrigă, răzbunare, război şi iubiri mistuitoare. Până la începutul secolului XX, oamenii de ştiinţă au considerat Iliada doar o poveste fantastică. 

Doar că pasiunea pentru mitologie şi istorie a unui bogat om de afaceri prusac a schimbat totul, iar Troia a trecut din mit în realitatea istorică, evident pe coordonate puţin diferite. 

 
Saga războinicilor bronzului
 
Specialiştii spun că Iliada a apărut între secolele VIII şi VI ÎHR.  Cel mai probabil, în secolul al VIII lea, un veac dificil pentru lumea greacă, marcat de invazii şi războaie cumplite. 

Tradiţia atribuie compunerea versurilor lui Homer. Acesta ar fi călătorit prin toată Grecia şi spunea povestea Iliadei acompaniindu-se cu un instrument muzical. Evident, contra cost şi celor care-şi puteau permite o asemenea distracţie. Sunt însă specialişti care bănuiesc că de fapt Iliada, ca şi Odissea, ar fi fost de fapt compuse de mai mulţi poeţi rătăcitori, varianta finală fiind compilată mai târziu. În orice caz, Iliada descrie doar ultimele 52 de zile ale asediului lansat de ahei asupra Troiei. 

Povestea este bine cunoscută, întregul conflict, aşa cum arată Iliada, ar fi pornit de la răpirea unei regine. Mai precis, Paris, prinţul din Troia venit în vizită în Sparta, o seduce pe Elena, soţia regelui Menelaus. 

Paris fuge cu Elena în Troia, iar regele Spartei, Menelaus, umilit, îşi convinge fratele, pe Agammemnon, regele din Micene, să-l ajute să se răzbune. Agammemnon reuşeşte să adune o coaliţie de regi greci şi pleacă, aşa cum arată povestea lui Homer, cu o flotă de peste 1000 de corăbii să atace Troia. Acea cetate era aşezată undeva pe ţărmurile Asiei Mici şi era stăpânită de regele Priam, tatăl lui Paris şi al lui Hector, un mare luptător. Era o cetate puternică şi bogată, spune povestea. 

În rest, povestea este plină de aventuri cu eroi şi zei, cu lupte feroce şi un dramatism aparte. Specialiştii cred că acţiunea poemului epic Iliada se petrece cu câteva secole înainte de momentul compunerii versurilor. Adică, undeva pe la 1200 îHr, în epoca Bronzului Târziu. Era o perioadă în care lumea egeeană era dominată de puternici lorzi şi războinici micenieni, maeştrii au războiului în Bronzul european, renumiţi pentru raidurile lor dar şi pentru palatele întărite sau mormintele din piatră.
 
Războiul Troian - de la o epopee fantastică la realitate istorică
 
Până la începutul secolului XX, Iliada a fost considerată o poveste fantastică, valoroasă doar din punct de vedere literar - mai ales şi datorită faptului că zeii îşi cam făceau de cap prin versurile lui Homer. De altfel nimeni nu auzise de Troia şi nimeni nu găsise ruinele sale. Nu că şi-ar fi bătut cineva capul, până la Heinrich Schliemann. Acesta era un puşti neamţ născut în Prusia anului 1822. Era fascinat de Iliada şi de toţi eroii săi. Şi pe deasupra nu accepta în ruptul capului că Iliada era doar o scorneală a poeţilor ambulanţi din secolul al VIII lea îHr., Schliemann a primit o educaţie solidă, cu o bună cunoaştere a limbilor clasice, precum latina sau greaca. A studiat mult şi cunoştea din scoarţă în scoarţă povestea Războiului Troian. 

Cu toate acestea a preferat mult timp să se dedice unor activităţi mai pragmatice. Schliemann a devenit la maturitate un prosper om de afaceri, mai ales în zona Imperiului Ţarist, dar şi în Statele Unite, unde a deschis şi o mică bancă. Negoţul şi afacerile care prosperau constant l-au făcut să aibă suficiente fonduri pentru a se dedica pasiunii sale, Iliada. Mai precis, dorea să demonstreze tuturor că Troia a existat. A căutat în arhive, a încercat să coreleze informaţiile din Iliada cu evenimente reale şi aşa a juns la Isarlîk, o regiune pe coasta de vest a Anatoliei, Turcia de astăzi. Aici a efectuat pe cheltuială proprie cercetări arheologice şi a scos la iveală, între 1871 şi 1872, artefacte din epoca bronzului, dar şi urmele unei vechi aşezări fortificate. Era convins că a găsit urmele vechilor troieni. Nu s-a oprit aici. Pentru a fi şi mai convingător, neamţul pasionat de istorie a plecat să-i găsească şi pe ahei.  În 1876, a cercetat şi în Pelopones, Grecia continentală, descoperind practic, pentru prima dată, urmele civilizaţiei miceniene, contemporană cu Troia asiatică. 

În 1878 şi 1879, a continuat să cerceteze pe ţărmurile Asiei Mici şi a descoperit numeroase obiecte valoroase. Era abia începutul, dar Schliemann a deschis drumul Troiei către istoria reală. În secolul al XX lea au avut loc numeroase campanii de săpături arheologice, sistematice, la Isarlîk, acolo unde pionierul prusac găsise Troia. 

Rezultatele au fost uimitoare. Practic au găsit nu o singură Troie, ci zece. Pe scurt, aceea regiune de coastă a fost locuită din anul 3000 îHr şi până în 1350 d Hr. Ceea ce a interesat era însă aşezarea ce părea a fi Troia homerică. Şi aici au fost găsite 10 niveluri de locuire, practic 10 aşezări, majoritatea fortificate şi de mari dimensiuni. Cel de-al şaptelea nivel corespunde, din punct de vedere cronologic, Războiului Troian. Adică este nivelul datat pentru 1180 îHr, adică Bronzul Târziu. 

Troia din această perioadă avea ziduri înalte şi puternice, turnuri de apărare şi domina militar şi probabil politic întreaga regiune. Pe scurt, se potrivea poveştii homerice. ”Zidurile erau de nouă metri înălţime şi bine întărite. Câteva turnuri de apărare erau încastrate în aceste ziduri, cel mai impunător fiind bastionul din partea de nord-est, care era folosit pentru a spori defensiva citadelei, dar şi pentru a oferi o viziune tactică asupra câmpiei din preajmă”, scrie Trevor Bryce în cartea sa "The Trojans and their Neighbours". 

Olandezul Wijngaarden, specialist în istoria bronzului, spune că la acest nivel au fost descoperite şi mari edificii, inclusiv o citadelă impresionantă, cu o structură ce amintea de un palat. Conform estimărilor, Troia nr. 7 era unul dintre cele mai mare oraşe ale Epocii Bronzului, în zona Asiei Mici întinzându-se pe o suprafaţă de peste 30 de hectare.

În acelaşi timp, Schilemann a deschis drumul cercetării civilizaţiei miceniene în Pelopones, rivalii troienilor din povestea homerică. Şi aici au avut loc cercetări arheologice sistematice şi moderne, rezultatele fiind de-a dreptul spectaculoase. A fost descoperit o mare civilizaţie a Epocii Bronzului, mai ales cu câteva centre mari la Micene, Pylos şi Tirint, oraşe-state mari, două dintre acestea cu ziduri uriaşe, numite ciclopice. Impresionau edificiile micenienilor, dar mai ales mormintele regilor. Specialiştii au reconstituit o societate războinică, dominaţi de lorzi care plecau în expediţii de jaf şi cucerire, posesori ai celor mai avansate tehnologii militare ale Bronzului european. Se potriveau destul de bine profilului aheilor veniţi să caute război pe ţărmurile Asiei Mici. 
 
Wilusa, victima războiului dintre micenieni şi hittiţi
 
Tot la nivelul şapte al Troiei descoperite la Isarlîk arheologii au descoperit urmele unui măcel cumplit, urme ale unor distrugeri de proporţii mai ales prin incendiere. Pe deasupra au fost găsite resturi osteologice umane împrăştiate mai peste tot. Unii spun că, de fapt, au fost victimele unui cutremur care a afectat şi distrus de altfel şi civilizaţia miceniană, în timp ce alţii sunt convinşi că a fost un război devastator. 

Povestea este însă diferită de cea spusă de Homer. Mai precis, Troia, care nici măcar nu se ştie cum se numea în aceea perioadă, era de fapt capitala unui regat asiatic numit Wilusa, întins pe coastele de nord-vest al Asiei Mici. Era locuit de nişte populaţii anatoliene care vorbeau o limbă descrisă de specialişti drept luviană. 

De altfel, aceste populaţii aparţineau unui grup etnic al luvienilor. Wilusa era fie un regat aliat al hittiţilor, popoare indo-europene războinice care controlau o zonă importantă din Asia Mică şi împrejurimi, fie chiar stat vasal al Imperiului Hitit care s-a extins către zona de coastă a Asiei Mici. De cealaltă parte, aheii erau de fapt păstorii indo-europeni care au creat civilizaţia miceniană. Războinici prin excelenţă, cu un important arsenal din bronz, micenienii erau renumiţi pentru raidurile de cucerire sau pradă. 

Cel mai probabil versiunea romantică cu răpirea Elenei este doar o invenţie. Adevăratul motiv al conflictului ar fi fost de fapt setea de pradă şi dominaţie a regilor micenieni, aflaţi la apogeul puterii lor. Sunt specialişti care arată că de fapt micenienii s-au războit cu hitiţi, iar cetatea Troia a regatului Wilusa a fost prădată şi arsă ca parte a conflictului, fără să fie un obiectiv în sine. 

Alţii cred că acest prosper oraş al regatului Wilusa a fost devastat în urma unei expediţii de pradă întreprinsă de un grup de regi sau lorzi micenieni. Wilusa aşa cum arată şi Trevor Bryce, controla Hellespontul, adică poarta către Asia Mică şi era renumită pentru zonele sale agrare dar şi pentru crescătoriile de berbeci şi cai. Micenienii, aşa cum arată descoperirile, aveau cel mai bun echipament de război, disponibil în aceea perioadă. Luptau cu spade numite pa-ka-na, despre care Homer spunea că treceau şi prin armurile de bronz ale troienilor. Totodată arsenalul era completat de lănci, topoare duble, ciocane de luptă, pumnale dar şi banalele arcuri cu săgeţi. 

Războinicii micenieni se apărau cu scuturi, în unele cazuri de mari dimensiuni, cu piele de vacă tăbăcită întinsă în mai multe straturi, pe rame de lemn, întărite în unele cazuri cu bronz. Aveau coifuri impresionante, unele ornate cu colţi de mistreţi sau cozi de cal. Aşa cum arată resturile osteologice descoperite în morminte, elita războinică era formată din bărbaţi, bine hrăniţi, bine antrenaţi, puternici. De exemplu, unul dintre războinicii ahei, aşa cum arată resturile sale osteologice, avea în jur de 1.82 m, o statură impresionantă la aceea vreme. 
 
Ce căutau tracii la Troia?
 
În Iliada apare menţiuni şi despre triburile tracilor. Se vorbeşte despre războinicii traci care luptă alături de troieni contra micenienilor. Ba chiar sunt pomeniţi şi regii lor. Unii sunt conduşi de Acamas şi Peiros, iar alţii de un aşa numit rege Rhesus. Din punctul de vedere al specialiştilor toate aceste nume sunt fictive. Tracii este posibil însă să fie participat la acest conflict dintre micenieni şi luvienii din Wilusa. Tracii erau triburi răspândite pe un teritoriu întins şi au ajuns să servească drept mercenari pentru multe naţiuni antice. Nu este exclus în acest sens să fi fost chemaţi de cei din Wilusa să-i ajute contra micenienilor. Cel mai probabil este vorba despre traci sud-dunăreni. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 
Războinicii misterioşi: se tatuau din cap până în picioare şi omorau fără milă. Unii cronicari spun că ar fi venit dintr-un ţinut de lângă Dacia
 
De ce dacii şi geţii erau diferiţi. Între vechi războinici exuberanţi şi bogaţi şi mixtura etnico-culturală
 
 
 
 
 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Sorin80
6.03.2021, 09:04:21

Wilusa sau Wilusiya (hitt. Wilușa) era o cetate din confederația Asssuwa în sec.XIII î.d.Hr., nu un regat. Probabil și Troya (hitt. Taruiša) are mai mult sens în luviană decât în orice altă limbă. De la denumirea luviană provine gr.Ῑ̓́λῐον (Ī́lion; dial.Ϝίλιον Wílion) sau Ilios (Ἴλιος) și Iliada (acuz.Ἰλιάδα). Dialectele care vor forma temelia idiomului literar elimină semivocala w (ϝ) inițială la fel cum face ossetina.

0 (2 voturi)
Adrian Foangǎ
6.03.2021, 09:07:51

Acum mii de ani, aia aveau o civilizatie care influentat tot ce exista azi in lume... estimp noi inca ne cacam in fundul curtii.

0 (2 voturi)
Marineti Alex
6.03.2021, 13:12:42

Statul, inclusiv în forma de organizare a regatului s-a născut ca oraș-stat(sau reagat). Și Imperul Roman era Cetatea Roma la care se adăugau posesiile Senatului, adică toate provincile. Egiptul faraonic a făcut excepție de la concepția că statul e o cetate și nu un ansamblu de cetăți și sate. Dar pe vremea Ptolemeilor Egiptul a cam ajuns să însemne Alexandria. De-asta Cleopatra a preferat să se sinucidă decât să părăsească Alexandria și să continue războiul pe Nil sau în deșert.

-1 (1 vot)
Ion Ionescu
6.03.2021, 10:19:46

ISRAEL FINKELSTEIN și NEIL ASHER SILBERMAN (savanti evrei) au stabilit că biblia evreilor (Tora) este falsă. „Biblia dezgropată" este o carte de Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman (ambii savanti israelieni cu renume mondial) care prezintă noul consens al istoricilor și arheologilor asupra validității istorice a Bibliei ebraice. Pe baza unor studii arheologice ample și a probelor descoperite, cei doi savanti au concluzionat, că biblia ebraica este falsă, faptele descrise în Tora nu au susținere științifică, iar personajele principale Noe, Moise, Avram etc sunt fictive. Teoriile pe care Finkelstein și Silberman le prezintă în cartea lor relevă că: -Israelienii nu au fost niciodată în Egipt, nu au rătăcit prin deșert, NU au cucerit țara [Canaan] într-o campanie militară și NU au lăsat-o moștenire celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Prin urmare Exodul NU a existat. -Regatul unit al lui David și Solomon, descris fals în Biblie ca fiind putere regională, era cel mult un mic regat tribal. -Ierusalimul, in realitate, a fost un mic oraș de văcari, fără importanăa economică, cultural sau militară și nu capitală glorioasă a unui imperiu." Cercetătorul biblic american Jonathan Kirsch a subliniat ca datorita cartii „Biblia dezgropata” Tora (biblia evreilor) a devenit „...un artefact de studiat și de evaluat mai degrabă decât o lucrare inspirată divin care ar trebui îmbrățișată drept credință adevărată”. Link Wikipedia ro.wikipedia.org/wiki/Biblia_dezgropată

-2 (6 voturi)
costica cova
6.03.2021, 12:19:21

Ceea se cunoaște de fapt este că ....de fapt... nu se cunoaște nimic ci sînt emise ipoteze mai mult ori mai puțin plauzibile susținute de istorici . Cercetarea trecutului mai vechi de 2000 de ani nu mai poate fi făcut doar de istorici (fie ei și specializați în arheologie ) ci de colective multidisciplinare din care nu are voie să lipsească etnologul , lingvistul ,folcloristul , geologul , sociologul......cu alte cuvinte , dacă ipoteza istoricului nu este confirmată și de cei enumerați mai înainte rămîne doar .....ipoteză....

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (14)

Modifică Setările