Arhiepiscopia Iaşilor acuză DSP Botoşani că ţine secrete numele preoţilor care ar fi dat afară din biserică enoriaşi vaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: digi24.ro
FOTO: digi24.ro

Scandalul a început când Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a deschis o anchetă în cazul unor preoţi şi nu ar fi dat nume concrete, pentru a se şti cine a recurs la asemenea fapte.

Arhiepiscopia Iaşilor a reacţionat în scandalul în care preoţi din Botoşani au fost acuzaţi de către Direcţia de Sănătate Publică Botoşani că ar fi scos din biserici credincioşi vaccinaţi şi le-ar fi atras atenţia să nu poarte mască. 

Şefa Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, a precizat că a primit pe adresa instituţiei mai multe reclamaţii de la enoriaşii din judeţ scandalizaţi că preoţii din două localităţi smulg măştile celor prezenţi la slujbă în biserică. 

„Evident, dacă s-ar dovedi că este adevărat acest lucru, ar fi de o gravitate extremă. Am încercat să o contactăm pe doamna director (n.r. - Monica Adăscăliţei) pentru a ne preciza care sunt acei preoţi şi care sunt dovezile care îi încriminează. 

Din păcate, nici până la această oră dumneai nu a găsit timp pentru a se întâlni la birou cu reprezentaţii Protopopiatului Botoşani şi ai Centrului Eparhial Iaşi. Telefonic, a furnizat, din memorie, câteva nume, dar din verificările noastre nu s-a confirmat, până acum, nici una dintre acuzaţii.

  

Înţelegem dorinţa presei de a fi promptă cu preluarea unor astfel de declaraţii, cu potenţial de mare audienţă. Ne-a îndurerat însă faptul că s-au făcut generalizări de genul „preoţii din Botoşani” – ca şi cum toţi ar da afară din biserici credincioşi. Chiar dacă s-ar adeveri acuzele respective, ele nu sunt deloc reprezentative pentru atitudinea Bisericii, în general, ci reprezintă o nedorită excepţie, care ar urma să fie corectată în cel mai scurt timp”, a declarat pr. Constantin Sturzu, purtător de cuvânt la Arhiepiscopia Iaşilor. 

Arhiepiscopia aşteaptă numele preoţilor acuzaţi

Acesta a mai transmis că nu a putut oferi un punct de vedere oficial până în acest moment, pentru că nu are date concrete în privinţa preoţilor acuzaţi. 

Arhiepiscopia Iaşilor, prin vocea lui Constantin Sturzu, spune că este posibil ca la mijloc să fie o confuzie şi ca cei incriminaţi să nu fie preoţi ai Arhiepiscopiei, ba chiar să nu fie de confesiune ortodoxă. 

„Noi aşteptăm, în continuare, ca doamna director Monica Adăscăliţei să precizeze care sunt acei preoţi menţionaţi în sesizările care ar fi fost primite la DSP Botoşani şi, mai ales, care sunt probele video care îi încriminează.

Întotdeauna am avut toată deschiderea pentru a colabora pentru clarificarea unor aspecte problematice cu instituţiile statului. Dar se împlinesc 24 de ore de când aceste acuzaţii neprobate circulă în spaţiul public şi e firesc să se ridice tot felul de semne de întrebare în mintea oricărui om onest, iubitor de adevăr”, a mai transmis Constantin Sturzu. 


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Cresc pensiile de la 1 ianuarie. Cu cât se majorează punctul de pensie şi cât va fi pensia minimă. Ce se întâmplă cu pensiile private şi cele speciale

Crimă şocantă în Germania. Un bărbat şi-a înjunghiat soţia şi a aruncat-o pe autostradă, pentru a fi lovită de maşini

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite