Botoşani

articolul anterior articolul urmator

Unde a fost găsit băiatul de 12 ani din Botoşani dat dispărut după ce a plecat spre stâna concubinului mamei sale

0
23 Oct 2019 00:27:12
Autor: News.ro

Un băiat în vârstă de 12 ani este căutat de poliţişti din Botoşani, după ce la sfârşitul săptămânii trecute a plecat de acasă către stâna concubinului mamei sale, dar nu a mai ajuns acolo, iar mama sa a cerut ajutorul autorităţilor marţi seară.

UPDATE Băiatul de 12 ani dat dispărut a fost găsit de poliţişti la o stână, alta decât cea la care spusese că se duce, el nefiind victima vreunei infracţiuni. Băiatul a fost internat la un centru pentru protecţia minorilor.


Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, poliţiştii solicită sprijinul cetăţenilor pentru găsirea lui Gheorghe Ungureanu, de 12 ani, din localitatea Cerbu, comuna Copalau.

La data de 19 octombtie, el a plecat de la domiciliul său către stâna concubinului mamei sale.

„Întrucât pana la acest moment, minorul nu a revenit la domiciliu şi nu se afla nici la stâna respectivă, mama sa a sesizat în această seară organele de poliţie”, au precizat reprezentanţii IPJ Botoşani.

El are o înălţime de 150 de centimetri, aproximativ 50 de kilograme, păr şaten, ochi albaştri, constituţie atletică.
La data dispariţiei era îmbrăcat cu pantaloni tip blug de culoare neagră, geacă tip blug de culoare neagră, vesta din fâş de culoare verde, cu glugă, încălţat cu tenişi negri.

Mai multe echipaje de poliţie sunt în aceste momente în teren, în vederea depistării băiatului, a precizat sursa citată.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii