Botoşani: Femeie de 82 de ani, salvată de pompieri dintr-o fântână adâncă de circa şase metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO. Facebook
FOTO. Facebook

O femeie în vârstă de 82 ani, din judeţul Botoşani, a fost salvată, duminică, de pompieri dintr-o fântână adâncă de aproximativ şase metri. Bătrâna, care era conştientă, dar în hipotermie, a fost transportată la spital.

Incidentul a avut loc în localitatea Mileanca.

„Alarma a fost dată puţin după ora 13.00, de un localnic care trecea pe lângă fântână şi a văzut încălţămintea femeii. La faţa locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu accesorii specifice, dar şi un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, care se întorcea din misiune de la Rădăuţi Prut. Unul dintre salvatori a coborât în fântână şi, ajutat de colegi, a reuşit să o aducă pe femeie la suprafaţă", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Femeia era în hipotermie, dar conştientă, fiind preluată de echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă aflat la faţa locului şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţia va cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Botoşani



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite