Botoşani: Ministerul Educaţiei nu a alocat încă bani pentru refacerea şcolilor afectate de inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma evaluării, pentru reabilitarea acestor şcoli este nevoie de 1.435.000 lei, bani ce sunt aşteptaţi să vină în principiu de la Ministerul Educaţiei, dar care în prezent nu a transmis niciun răspuns la solicitarea înaintata de ISJ la data de 1 august.

16 unităţi de învăţământ au fost avariate în urma inundaţiilor din luna iunie, însă Ministerul Educaţiei nu a alocat nici până în prezent fonduri pentru refacerea acestora.

"În general e vorba de acoperiş afectat, sunt şi două cazuri în care structura de rezistenţă a fost afectată, de exemplu un corp al şcolii din Ibăneşti şi un corp al şcolii din Dumbrăviţa. Evaluarea a fost făcută şi cu sprijinul Instituţiei Prefectului, au fost trimise şi la Minister, la Direcţia Patrimoniu şi Investiţii, şanse există ca aceste şcoli să fie reabilitate până începe şcoala", a declarat Daniel Bucatariu, inspector şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani.

Aceste unităţi de învăţământ sunt din Dorohoi, Ibăneşti, Racovăţ, Mihăileni, Rogojeşti, Coşula, Pădureni, Oroftiana, Suharau, Lişna, Baranca Cristineşti şi Baranca Hudeşti.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite