Botoşani: Primăriile stau cu visteriile goale pentru că cetăţenii nu au bani de taxe şi impozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 70% din primariile judeţului nu au strâns la buget nici măcar ceea ce şi-au propus la începutul anului Acolo unde nu s-a reuşit colectarea a nici 30% din sumele estimate pentru prima jumătate a lui 2010, primarii spun că situaţia este cauzată de criză. Din toate acestea vor avea de suferit atât angajaţii din primării dar şi localnicii iar proiectele europene riscă să se ducă pe apa sâmbetei.

În peste 50 de comune, locanicii sunt condamnaţi să stea în beznă iar elevii vor învăţa la iarnă în frig şi asta din cauză că visteriile primăriilor sunt goale, instituţiile nereuşind să colecteze taxele şi impozitele de la populaţie aşa cum se aşteptau.

Acestea sunt doar câteva din măsurile la care se văd nevoiţi să recurgă primarii din cauză că alegătorii nu au avut de unde să-şi plătească dările către bugetul local. Numai la lumină, unele primării plătesc lunar în jur de 4.000 de lei, plăţi pe care nu şi le vor mai permite.

„Cu siguranţă primăriile nu vor mai avea bani pentru aprovizionarea cu lemne a şcolilor, pentru iluminatul public şi nici pentru plata funcţionarilor publici. La drumuri şi alte investiţii vor fi probleme şi mai mari acum. Singura soluţie: să treacă criza", a spus Vasile Capotă, primarul comunei Mitoc.

Mai multe citiţi în  de mâine.

logo ads
Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite