Botoşani: Rampă de gunoi de 37 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rampa va avea o capacitate de 900.000 de tone şi va fi ecologică. 20 de milioane de euro vin de la Uniunea Europeană iar restul de la guvern.

Lucrările vor fi demarate anul viitor la marginea localităţii Stăuceni pe un teren de 18 hectare. Noua rampă va corespunde tututor standardelor europene şi va conţine 7.000 de euro-containere pentru reziduuri şi deşeuri de ambalaje şi 23.000 de lădiţe pentru compostat deşeurile verzi. 23 de camioane vor face colectarea în mediul rural dar şi legătura dintre staţiile de transfer şi rampa judeţeană.

La Săveni, Ştefăneşti, Dorohoi şi Flămânzi vor fi realizate patru staţii de transfer, sau depozitare temporară, având capacitatea între 6.500 şi 31.000 de tone.

„Din datele pe care le avem, contractul de finanţare a acestor lucrări se va semna în luna noiembrie, odată cu proiectul similar al celor de la Suceava. Cel mai mare  câştig al judeţului Botoşani constă în  structura modernă, ce va fi pusă la punct pentru ca să avem un judeţ curat , dar si banii, ce vor da de lucru botoşănenilor, fiind ca o gură de oxigen pentru aceasta  perioada dificila cu care ne confruntam", a declarat Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite