Botoşani: Victor Baciu: Trăieşte pentru a forma luptători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Baciu se dedică de 40 de ani luptelor, iar cea mai mare împlinire a sa este să-şi vadă elevii cum devin învingători în sport şi în viaţă

Victor Baciu şi-a descoperit talentul la lupte din adolescenţă, când a promovat în prima divizie la lupte. Trăieşte şi acum cu regretul că nu a putut evolua în divizia A pentru că municipiul Botoşani nu îndeplinea condiţiile pentru a găzdui competiţiile de prima divizie.

„La 16 ani am practicat luptele la Constructorul Botoşani. După câţiva ani de muncă am promovat cu echipa de seniori în divizia A. Era o performanţă admirabilă, mai ales că ne antrenam într-o sală cât o clasă, iar pe jos aveam saltele de pat acoperite cu o prelată din plastic, din care se fac sacii. Deşi am promovat, nu am reuşit să evoluăm în divizia A pentru că nu aveam condiţiile necesare la Botoşani. La scurt timp, echipa s-a şi desfiinţat”, povesteşte Victor Baciu.

Ulterior, botoşăneanul s-a antrenat la Clubul Sportiv Botoşani. De la vârsta de 28 de ani a renunţat la cariera de sportiv şi a decis să devină antrenor de lupte. După ce a absolvit Academia de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti a pus bazele primei grupe de copii, pe care a început să îi pregătească din anul 1985.

Evoluează prin elevii săi

Timp de cinci ani a lucrat la Clubul Sportiv Şcolar Botoşani, după care din 1990 s-a transferat la Liceul cu Program Sportiv, unde lucrează şi acum. În cei 24 de ani de antrenamente, Victor Baciu a format zeci de campioni, iar performanţa de care este foarte mândru este titlul de campion mondial, câştigat de elevul său Ioan Rubei în anul 1991.

„Am avut multe generaţii de sportivi foarte talentaţi. Cel mai bun rezultat l-a obţinut Ioan Rubei, în 1991, la Istambul, când a devenit campion mondial. Am mai avut şi alţi sportivi foarte buni, precum Petru Sudureac, care a mers de două ori la Jocurile Olimpice de la Sydney şi Atena, Cristian Brânzei şi Sandu Marian”, explică antrenorul.

Coordonează lotul naţional de cadeţi

Datorită performanţelor sale, Victor Baciu a ajuns antrenor al lotului naţional de juniori între anii 1997 şi 2000, după care timp de patru ani a antrenat sportivii din lotul olimpic la seniori. Botoşăneanul este acum antrenor coordonator al lotului naţional de cadeţi. Victor Baciu este pesimist în privinţa viitorului acestui sport în România. „Toţi copiii vor fotbal pentru că au văzut că se câştigă mulţi bani. La lupte se câştigă doar faimă. Problema este că se face tot mai puţin sport“, mai spune Victor Baciu.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de motivaţi sunt tinerii care vin la lupte?
V.B
.: Când practicam eu luptele aveam posibilitatea de a vedea şi alte ţări şi puteam cumpăra unele lucruri care aici nu se găseau. Acum nu mai există acea motivaţie. Oricine poate pleca în străinătate. Problema este că în prezent sunt prea mulţi factori care-i influenţează negativ pe tineri, precum  televizorul şi internetul. Când ne lăsa antrenorul singuri în sală, niciunul nu pleca, dar acum tinerii nu sunt disciplinaţi.

Când vom avea un nou campion olimpic?
V.B.: Este greu de spus. Multe ţări au investit în acest sport şi au devenit foarte puternice. Poate vom obţine o medalie în 2012 sau, dacă nu, în 2016 cu botoşăneanul nostru Alin Alexuc.

Ce-i place „Îmi place sportul, muzica, pictura, poezia. Am scris şi eu câteva poezii în perioada liceului. Am cochetat şi cu muzica şi am învăţat să cânt la chitară”, spune Victor Baciu.

Ce nu-i place „Nu-mi plac oamenii mincinoşi, neserioşi, hoţi. De asemenea, nu-mi place că în Botoşani şi chiar la nivel naţional se face prea puţin sport. Au dispărut terenurile de joacă şi bazele sportive aşa cum erau ele”, afirmă antrenorul.

Profil

Născut
3 iulie 1953, la Botoşani
 
Educaţie
Academia de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti

Experienţă
este antrenor de 30 de ani

Familie
căsătorit, are doi copii

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite