Buze tăiate, bijuterii sadice, bebeluşi cu cranii deformate. Cele mai bizare practici de înfrumuseţare şi de exprimare a unui statut social
0
Frumuseţea este o noţiune relativă şi a depins de-a lungul timpului de tendinţele culturale, sociale şi chiar religioase. Iar aceste lucru este dovedit de o serie de practici bizare apărute în timp, pe tot Globul, legate de înfrumuseţare, dar şi pentru exprimarea unui statut.
Înfrumuseţarea a jucat mereu un rol activ în viaţa oamenilor, în special a femeilor. De-a lungul timpului, frumuseţea a căpătat înţelesuri diferite şi a avut numeroase chipuri, în funcţie de culturi, religii şi tendinţe sociale. Unele podoabe sau ritualuri care au modelat chipul oamenilor au avut ample legături cu exprimarea statutului şi pentru a transmite mesaje sociale. Există o serie de ritualuri de înfrumuseţare sau de modificare a trupului uman care au şocat şi continuă să uimească.
Capetele alungite, o modă veche de 10.000 de ani
Pentru a dori să exprime un statut sau doar pentru a-şi înfrumuseţa trupul, conform propriilor convingeri, oamenii din cele mai vechi timpuri nu au apelat doar la bijuterii, ci şi la modelarea propriului trup. Descoperirile arheologice arată că acum 10.000 de ani oamenii îşi modelau trupul. Este vorba despre deformarea craniilor. Copiii încă de la naştere aveau capul bandajat în partea superioară în aşa fel încât craniul se deforma şi devenea alungit. Asemenea cranii aparţinând paleoliticului au fost descoperite în special în zona Australiei, la Kow Swamps, datate ca fiind vechi de cel puţin 9.000 de ani, dar şi cele de la Coobool Creek, tot din Australia, având o vechime asemănătoare.
Toate aceste cranii prezentau o deformare intenţionată produsă prin bandaje aplicate cu pricepere în zona superioară şi posterioară a capului, pentru a crea forma specială prelungă a cefei şi a părţii din spate a craniului. Acest obicei a fost regăsit mai apoi aproape în toate epocile istorice. Cele mai cunoscute popoare practicante ale acestui obicei au fost cele iraniene, din bazinul Carpatic sau în nordul Mării Negre, dar şi cele din zona Caucazului. Este vorba despre huni, sarmaţi şi alani. Aceşti războinici călare ai stepelor aveau acest obicei bizar de a deforma capetele copiilor până la vârsta de 12 luni, atunci când craniul micuţului poate fi uşor modelat, cu ajutorul unor benzi textile sau din piele de animale. Odată cu pătrunderea sarmaţilor, dar mai ales a hunilor în Europa, această practică a deformării intenţionate a craniului a fost transmisă şi triburilor germanice.
O echipă de cercetători de la Universitatea din Debrecen şi Colegiul Nyiregyhaza din Ungaria au făcut săpături şi cercetări în cadrul a două complexe funerare, mai precis morminte situate în partea de est a Câmpiei Pannonice. Scopul cercetărilor întreprinse între 1996 şi 2005 a fost să vadă originea şi contextul istoric al acestui obicei în bazinul Carpatic. Cercetările au scos la lumină cranii de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 15 şi 80 de ani, aparţinând hunilor, dar şi goţilor. În timpul cercetărilor s-a ajuns la concluzia că deformarea craniilor se făcea pe diferite nivele. De la o deformarea uşoară până la deformări severe, în funcţie cel mai probabil de statutul defunctului. Deformarea craniului, se pare, nu afecta calitatea vieţii. În orice caz, aceiaşi cercetători şi-au dat seama că acest obicei a fost adus din Asia Centrală, din zona munţilor Tien-Shan.
Obiceiul exista în această zonă, astăzi pe teritoriul Chinei, încă de acum 4.000 de ani. A fost transmisă diferitelor populaţii de păstori nomazi din acele zone şi dusă către ţinuturile locuite de alani. Aceştia, la rândul lor, au transmis-o hunilor. Obiceiul s-a răspândit în rândurile goţilor şi a altor populaţii germanice până în zona Rinului şi a Franţei. Mărturiile istorice arată că acest obicei a coexistat în regiuni şi epoci diferite. De exemplu, Hesiod şi Hippocrates vorbesc despre „macrocephali”, adică oameni cu cranii mari şi alungite. În lucrarea sa ”Despre aer, ape şi locuri”, Hippocrates spune că ştie şi de ce acei oameni îşi deformau capul. Ei credeau, spunea medicul grec, că este un simbol al nobleţii. ”După ce copilul se năştea, şi cât craniul său era moale, îl modelau cu mâinile şi mai apoi îi aplicau tot felul de bandaje pentru a fi alungit aşa cum îşi doreau”, mărturisea acesta. Obiceiul a fost întâlnit şi în China, India, Iran şi Peru. În ultima dintre zonele menţionate, incaşii aveau o tradiţie aparte a craniilor alungite. Drept mărturie stau numeroasele dovezi arheologice, craniile din muzeul de la Ica.
Totodată, conquistadorii spanioli au descoperit tradiţia deformării craniilor şi la mayaşi. Gonzalo Fernandez de Oviedo spune în secolul al XVI-lea că mayaşii îşi deformau craniul ca simbol al frumuseţii, al nobleţii, dar şi din motive religioase. ”Ei spuneau că au moştenit acest obicei de la strămoşi. Strămoşii, la rândul lor, au fost învăţaţi de zei să-şi modeleze capetele pentru a avea un aspect mai nobil”, spunea spaniolul. Obiceiul a fost menţinut până în epoca modernă în numeroase părţi ale lumii, inclusiv în Franţa, acolo unde se spune că a fost o continuare a tradiţie lăsată de alanii stabiliţi în zonă, în timpul războaielor romanilor cu hunii.
Femeile ”dragon” şi deformarea în numele frumuseţii
Una dintre cele mai bizare metode de înfrumuseţare devenită cutumă deja în zonele din nordul Thailandei este crearea impresiei de gât foarte lung a femeilor prin adăugarea de brăţări spiralate în zona gâtului. Aceste obicei este îmbrăţişat de populaţiile Kayan, dintr-o zonă muntoasă din nordul Thailandei. Aceste femei se mai numesc şi „padaung“, ceea ce înseamnă, în limba shan, ”gât lung”. Această populaţie numără peste 10.000 de membrii şi nimeni nu mai ţine minte de unde a început această tradiţie. Încă de la 5 ani, femeile încep să poarte un colier cu spirale făcute din metal preţios, în cea mai mare parte aur. Avansând în vârstă, numărul spiralelor creşte, ajungând la dimensiuni impresionante şi dând impresia celor care văd o femeie Kayan că are un gât extrem de lung. “Poate fi un pic plictisitor şi foarte cald, uneori doare când le pui pentru prima dată. Când îţi dai jos podoaba, te simţi puţin ameţită, şi pentru un minut, două nu ar trebui să te deplasezi. Te simţi foarte uşoară şi ai o mică durere de cap”, mărturisea, pentru New York Times, o femeie padaung.
În orice caz, decanele de vârstă ale tribului spun că femeile nu ar trebui aproape niciodată să-şi dea jos acele bijuterii de la gât. Poate doar când fac baie. Chiar dacă sunt destul de incomode, mai ales când sunt foarte înalte. Femeile padaung beau cu paiul, fiindcă nu pot apleca gâtul. Există mai multe variante pentru această tradiţie. Una dintre variante spune că, de frica vânătorilor de sclavi din regiune, bărbaţii au decis să le pună femeilor aceste bijuterii pentru a le recunoaşte, dar şi pentru a le face mai ciudate şi mai puţin atractive în faţa răpitorilor. O altă variantă ţine de ritualurile religioase, ele purtând aceste bijuterii pentru a o onora pe mama-dragon, devenind la rândul lor femei-dragon. Una dintre cele mai preferate variante este însă legată de sexualitate şi protecţie. Mai precis, se spune că în special femeilor, cele care mergeau la cursurile de apă pentru a spăla sau în pădure pentru a culege diferite fructe sau ierburi aromatice, le erau puse aceste bijuterii de metal ca o protecţie împotriva atacurilor tigrilor care sălăşluiau prin acele locuri.
După ce tigrii au dispărut, obiceiul a rămas fiindcă bărbaţii le considerau mai atractive din punct de vedere sexual cu acele bijuterii foarte lungi la gât. În jurul acestor femei s-a construit o adevărată mitologie. Cei din afara tribului cred că ele au gâtul foarte lung şi că dacă îşi scot acele bijuterii îşi pot rupe gâtul. Medicii, dar şi oamenii tribului, spun că totul este o iluzie. Acele femei nu au gâtul mai lung. Fiindcă orice deplasare a vertebrelor ar fi însemnat paralizia sau moartea. Doctorul american John Keshishian a făcut studii pe aceste femei şi a realizat că de fapt se deformează bărbia şi claviculele împinse în jos de greutatea colierelor uriaşe. Cutia toracică se micşorează, la fel şi bărbia, gâtul însă rămâne la fel.
Buzele cu platou sau disc, un simbol al stimei de sine şi al frumuseţii
Un alt obicei bizar, practica de triburile din Valea Omo parte a Etiopiei, este lărgirea exagerată a buzei inferioare la adolescente. Pe continentul african, Valea Omo, parte a Etiopiei, adăposteşte 200.000 de oameni, împărţiţi în câteva triburi. Toţi aceştia duc o viaţă tradiţională, bazată pe creşterea primitivă a animalelor, locuind în colibe, practicând şamanismul, dar şi respectând vechile tradiţii. Unul dintre cele mai importante triburi din Valea Omo se numeşte Suri. În cadrul acestui trib mai este păstrat un obicei vechi de înfrumuseţare a adolescentelor bune de măritat. Este vorba despre lărgirea, încă din pubertate, a buzei inferioare, pregătind-o pentru a adăposti bijuterii stranii şi uriaşe.
Practic o femeie respectabilă şi frumoasă este capabilă să poarte în buza inferioară discuri sau platouri de lemn lungi şi de până la 25 de centimetri. Când tinerele ajung la pubertate, mamele taie buza inferioară a fiicelor şi introduc imediat un disc de lut. După ce se vindecă buza, imediat este introdus un disc mai mare. Şi tot aşa până se ajunge la adevătate ”platouri” din lemn introduse în buza de jos. Cu cât discul sau plăcuţa introdusă în buză este mai mare, cu atât femeia de pe Valea Omo sau din jurul Lacului Turkana este considerată mai frumoasă şi mai valoroasă. Mărimea acestui accesoriu introdus în buză este un motiv de mândrie pentru părinţi, dar şi un criteriu care stabileşte zestrea. Un bărbat care vrea să se mărite cu o femeie cu un disc uriaş în buză trebuie să aibă minimum 60 de vaci.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Cele mai aberante credinţe păstrate de români: pruncii cu tichie şi codiţă devin strigoi, bătrânele
Se încarcă comentariile...
