Carnaje ritualice în Europa. Cum făceau sacrificii misterioşii druizi în urmă cu peste 2.000 de ani: oameni arşi de vii, munţi de cadavre eviscerate, decapitări
0Carnagiile ritualice erau o obişnuinţă în rândul triburilor barbare, spun istoricii. Vechi preoţi ai triburilor celtice din epoca fierului, arată autorii anitici, erau cei care comandau şi oficiau sacrificii umane, de o brutalitate ieşită din comun. Oamenii erau arşi de vii, evisceraţi, înecaţi, strangulaţi sau decapitaţi. Unii dintre aceştia erau şi mâncaţi.
În urmă cu peste 2300 de ani, pe teritoriul Vechii Europe au avut loc, arată atât descoperirile arheologice dar şi autorii antici, adevărate carnagii. Sacrificii ritualice deosebit de brutale, în numele zeilor sau pentru a atrage pur şi simplu norocul şi bunăstarea.
Cele mai înfiorătoare ritualuri şi cele mai numeroase sacrificii umane, însoţite chiar de canibalism, au fost atribuite triburilor celtice, neamuri de războinici care au împânzit, în urmă cu 2500 de ani, toată Europa, dar mai ales Franţa de astăzi, Austria, Spania, Pannonia şi Insulele Britanice.
Războinici tatuaţi, cu piele albă, feroce în luptă şi maeştrii în prelucrarea fierului au inspirat secole la rând literatura, muzica, pictura şi cinematografia. Au fost adversarii redutabili ai Romei şi în special ai renumitului Iulius Caesar. În aşezările lor fortificate, pe care le numeau ”oppida”, sau în poienile pădurilor de stejar aveau loc ritualuri extrem de sângeroase, executate de o castă de preoţi şi vrăjitori misterioşi a căror existenţă este semilegendară.
Oamenii tăiaţi în bucăţi şi mâncaţi de războinici
Arheologii au scos la iveală în ultimii 70 de ani dovezi incredibile privind practici macabre şi deosebit de sângeroase în lumea celtică. Este vorba de sacrificii ritualice, masacre cărora cădeau victime sute de oameni. De exemplu în Anglia şi mai precis la Alveston, în Gloucestershire, arheologul Mark Horton de la Universitatea din Bristol şi echipa sa au scos la iveală, în anul 2001, rămăşiţele a şapte oameni măcelăriţi, spune acesta, în scopuri ritualice.
Se presupune că toţi aceşti oameni au fost ucişi în cadrul unui singur ritual. Arheologul prespune că a fost vorba de vremuri de restrişte. Fie foametea ameninţa triburile celţilor, fie armatele romane care avansau. În aceste condiţii, cu sacrificarea cât mai multor oameni era câştigată bunăvoinţa zeilor. Oasele au fost descoperite fragmentate puternic, bănuindu-se un supliciu cumplit suferit de cei care trebuiau să potolească dorinţa de sânge a zeilor celtici şi să aducă victoria triburilor în luptă. Mai precis, ar fi vorba de membre amputate sistematic, urmând apoi decapitarea persoanei sacrificate. Totodată, arheologul britanic precizează că se bănuieşte a fi vorba de prizonieri de război, infractori, dar şi infirmi.
Reconstrucţie a zonei cultice de la Gournay sur Aronde, unde ar fi avut loc sacrificii umane ritualice FOTO Nicole Cavicchi Lebel
Ritualul extrem de sângeros ar fi continuat cu devorarea anumitor părţi din cadavre. Războinicii în special ar fi participat la acest festin. ”Dovezile privind canibalismul sunt de netăgăduit”, declara, la aceea dată, arheologul Mark Horton pentru ziarul britanic ”The Independent”. Dovezile sunt reprezentate de oasele umane descoperite. Porţiuni din femur erau sparte longitudinal pentru a fi extrasă şi mâncată măduva, simbol al vieţii.
Descoperiri arheologice privind sacrificiile umane la celţi au avut loc şi în Franţa, teritoriul vechilor gali, o ramură a triburilor celtice. Este vorba despre siturile arheologice din Picardia, Gournay sur Aronde şi Ribemont sur Ancre. Săpăturile au fost efectuate în special de arheologul francez Jean Louis Brunaux. Acesta susţine că aici erau amenajate sanctuare permanente dedicate unui zeu al războiului.
Au fost descoperite şi numeroase rămăşiţe umane ale prizonierilor de război sacrificaţi aici de triburile războinice ale Belgilor, un neam celtic din nordul Franţei. Totodată în aceste sanctuare erau depuse drept ofrandă arme şi trupuri ale războinicilor căzuţi. Dovezi arheologice privind sacrificiile ritualice la celţi au mai apărut în Insulele Britanice în special, fiind vorba însă de un singur individ măcelărit.
Zeci de oameni arşi de vii, organe împrăştiate şi decapitări
Dovezile arheologice nu vin decât să confirme cele relatate cu lux de amănunte de autorii antici, despre sângeroasele ritualuri celtice. În primul rând Iulius Caesar scrie în ”Comentari de Bello Gallico” despre sacrificiile umane la gali şi britani. Marele general roman era un bun cunoscător al celţilor, luptând cu aceştia în Franţa şi Insulele Britanice. Totodată el a şi cucerit Galia (n.r. Franţa de astăzi).
”Naţiunea galilor este foarte devotată ritualurilor şi sunt superstiţioşi. Dacă sunt ameninţaţi de boli grave sau se pregătesc de război ori trebuie să facă faţă unui pericol fie sacrifică oameni sau jură că vor sacrifica oameni.[...] Pentru că ei cred că dacă viaţa unui om nu este jertfită pentru viaţa şi norocul altuia din tribul lui, atunci zeii nu vor fi favorabili. Aşa că ei fac sacrificii de acest fel pentru binele tuturor”, scria Cezar în opera sa.
Autorii antici descriu şi cum aveau loc aceste sacrificii. Tot Iulius Caesar spune că exista un ritual deosebit de sadic. Celţii construiau un om uriaş din nuiele, îl umpleau cu oameni vii şi-i dădeau foc. Cei sacrificaţi mureau în chinuri groaznice. „Sunt nişte forme de mari dimensiuni, iar membrele acestor uriaşi sunt umplute cu oameni vii şi se dă foc, acei sacrificaţi murind acoperiţi de flăcări”, preciza Caesar.
Generalul aduce lămuriri şi spune că erau preferaţi hoţii şi criminalii, deşi mai spune că la vremuri de mare restrişte erau folosiţi cei neprihăniţi, fecioare şi copii. Un alt mod de sacrificiu la celţi este relatat de un alt autor latin, Diodorus Siculus. ”Ei pregătesc un om pe care să-l sacrifice. Îi înfing apoi un pumnal în piept. Îl observă cum cade pe jos şi mai ales văd cum membrele sunt cuprinse de convulsii şi culoarea sângelui. În funcţie de aceasta se prevede viitorul”, precizează acesta. Totodată, sunt mărturii şi la Lucan, Suetonius şi Cicero.
Practicile de sacrificiu erau diverse, de la decapitare, eviscerare pentru a prezice viitorul în organele sacrificatului şi până la strangulare şi incendiere. În general este atestat un ritual al recoltei, prin care o tânără fecioară era întinsă pe un snop de spice de grâu şi i se tăia gâtul. Sângele ei împrăştiat pe grâu ar fi garantat şi pe viitor recolte bogate.
Misterioşii druizi, preoţi, doctori, magicieni şi călăi
În spatele acestor sacrificii ritualice ar fi stat o castă de preoţi celtici, numiţi druizi. Personaje misterioase, consideraţi vrăjitori şi figuri aproape mitologice, din punctul de vedere al majorităţii istoricilor au existat cu adevărat. Sunt de altfel descrişi şi de autori antici. Erau ca o confrerie secretă însă, cu ritualuri şi practici transmise cu mare grijă doar între iniţiaţi. Erau şi scumpi la vedere, apărând doar în momente cheie şi mai ales pentru a oficia aceste sacrificii umane ritualice.
”Druizii nu pleacă la război şi nu plătesc taxe şi tributuri nimănui. Ei sunt scutiţi de serviciul militar şi de toate tipurile de obligaţii. Ispitiţi de asemenea avantaje, mulţi încearcă să îmbrăţişeze această profesie sau sunt trimişi la învăţătură de părinţi. Se spune că învaţă pe de rost un număr uriaş de versuri şi că sunt iniţiaţi timp de 20 de ani”, preciza Iulius Caesar. Principala funcţie a acestor druizi era de preoţi ai zeilor celtici, tocmai de aceea ei efectuau sacrificiile.
Monumentul megalitic de pe Insulele Lewis din Scoţia. Se presupune că a fost folosit pentru ritualuri şi de misterioşii druizi FOTO celtictourfotos.wordpress.com
”Ei îi chemă pe druizi să sacrifice[....]. Druizii oficiau toate sacrificiile publice”, precizează şi Caesar când vorbeşte de triburile galilor. Aceşti misterioşi druizi erau descrişi şi ca oameni de ştiinţă şi profesori ai tinerilor care doresc instruire în rândul triburilor celtice. ”Ei discută şi împărtăşesc tinerilor multe lucruri despre stele, poziţia şi mişcările lor, întinderea pământului, natura lucurilor şi despre respectul pentru puterea şi forţa zeilor”, scria Cezar în ”Comentari de Bello Gallico”. Şi Diodor Siculus îi descrie ca fiind vrăjitori şi cunoscători ai viitorului.
”Aceşti oameni prezic viitorul observând zborul şi cântecul păsărilor şi prin sacrificarea animalelor sacre: toată ordinea societăţii se află în puterea lui”, preciza acesta în a sa istorie universală. Totodată, druizii erau consideraţi şi medici foarte pricepuţi, după cum arată Pliniu cel Tânăr în ”Istoria Naturală”, folosind în general plante medicinale, astăzi necunoscute nouă, pentru tratarea a numeroase boli. Mai precis, după cum arată şi Caesar, druizii erau cei care deţineau rolul suprem în societatea celtică, ei participau şi arbitrau alegerea căpeteniilor tribale sau judecau cazurile grave.
Dar cea mai importantă funcţie era intermedierea dintre om şi divinitate prin intermediul sacrificiilor ritualice. Conform autorilor antici şi a istoricilor aceştia ştiau exact momentul când trebuiau făcute, locul propice, incantaţiile necesare şi întregul ritual. Tot ei ar fi da şi lovitura decisivă celui sacrificat, trimiţându-l în lumea tenebrelor. Romanii au purtat campanii ample pentru stârpirea druizilor, care instigau la revoltă împotriva stăpânirii romane. Aceştia şi-au pierdut definitiv puterea şi au dispărut de pe scena istoriei, odată cu răspândirea creştinismului.
Triburile celţilor, războinicii pictaţi ai Europei
Triburile celtice au împânzit Europa veche începând cu sfârşitul epocii bronzului şi începutul primei ”vârste” a fierului, denumită după o localitate din Austria, Hallstatt. Aceştia, spun istoricii, provin din marea familie a popoarelor indo-europene, la fel ca şi germanii, latinii, grecii sau tracii. Limba acestora, care se mai păstrază încă în Scoţia, Irlanda sau Ţara Galilor, este tot de sorginte indo-europeană. Au fost atestaţi în jurul anului 400 în Europa, deşi geograful grec Hecateus din Milet îi aminteşte în prejma teritoriului actual al Marsiliei încă din anul 517.
Celţii erau organizaţi în triburi şi mai apoi uniuni tribale care se întindeau pe teritoriile de astăzi ale Franţei, Angliei, Irlandei, Scoţiei, Ţării Galilor, parţial Germania, nordul Italiei, Spania,Elveţia, Ungaria şi zone din Balcani. Erau în mare parte crescători de vite, pe alocuri agricultori, dar în special triburi deosebit de războinice. Deşi asimilaţi culturilor barbare, triburile celtice au dezvoltat o cultură unică, atât din punct de vedere material, cât şi spiritual. Arta celtică impresionează şi astăzi, iar meşterii tribali erau experţi în prelucrarea fierului şi a metalelor preţioase. Totodată, războinicii celţi au rămas în istorie ca luptători extrem de pricepuţi, fanatici şi înspăimântători. Îşi tatuau trupul, intrau de multe ori goi pe jumătate în luptă, cu părul dat cu var.
Purtau mustăţi lungi şi părul împletit în cozi şi foloseau topoare şi săbii din fier. Sunt singura populaţiei care a cucerit şi devastat Roma în perioada antichităţii clasice, până la al doilea jaf din anul 410 d Hr. Pe lângă calităţile lor războinice, celţii au fost asociaţi şi cu magia şi sacrificiile umane. Celţii erau politeişti şi venerau în principal zei războinici sau protectori ai naturii, precum Teutatis, Esus, Taranis, Eponna sau Cernunnos. Triburile celtice au intrat în contact şi cu triburile dacice. Populaţiile boilor şi tauriscilor care se aşezaseră în preajma Daciei au fost învinse şi împinse către vest de războinicii daco-geţi ai lui Burebista în secolul I ÎHR. Neamurile celtice au intrat în special în componenţa popoarelor francez, englez, irlandez, scoţian, galez, belgian.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
