Cea mai sângeroasă religie a istoriei. Piramida morţii, pe care erau sacrificaţi şi apoi mâncaţi anual 250.000 de oameni
0Sacrificiile umane au reprezentat unul dintre pilonii de bază ai vechilor religii din America Centrale. În special aztecii aveau probabil una dintre cele mai sângeroase religii din lumea veche. În opinia lor, zeii trebuiau îmbunaţi cu sânge, iar viaţa pe pământ - susţinută printr-un continuu sacrificiu uman. Numai într-un singur an, arată specialiştii, au fost sacrificaţi peste 250.000 de oameni.
Imperiul Aztec a fost ultima dintre marile culturi native ale Americii Centrale. Între 1345 d Hr şi 1521 d Hr, adică până la cucerirea spaniolă a mesoamericii, aztecii au făurit un uriaş imperiu întins pe o suprafaţă de peste 80.000 de mile pătrate, aşa cum estimează specialiştii americani, în zona centrală a Mexicului, de la costa de est până la Oceanul Pacific. În timpul domniei ultimului rege aztec Montezuma al II lea, imperiul mesoamerican al aztecilor avea peste 38 de provincii cu milioane de locuitori, plus numeroase state vasale care plăteau tribut.
Era un imperiu agrar şi militarist în acelaşi timp, cu o cultură şi o tehnologie avansate pentru acele vremuri, cu o evoluţie uimitoare. Dincolo de fascinanta artă şi civilizaţie aztecă, acestă cultură a mesoamericii avea şi una dintre cele mai sângeroase religii ale lumii. Zeii aztecilor cereau constant sânge, pentru susţinerea lumii şi îndepărtarea pericolelor răului. Cel puţin zeci de mii de oameni erau sacrificaţi anual pentru marii zei azteci. Sacrificiile presupuneau inclusiv ritualuri sofisticate, care durau şi câte 12 luni.
Câte 250.000 de oameni sacrificaţi anual
Despre religia aztecă şi sacrificiile umane practicate de aceştia există numeroase dovezi. Pe de o parte sunt cele scrise, adică mărturiile lăsate după 1521 de conchistadorii sau exploratorii spanioli precum Hernan Cortes, Bernal Diaz del Castillo sau Berardino de Sahagun ,dar şi cele arheologice, rezultate în urma săpăturilor efectuate în sit-ul de la Tenochtitlan, fosta capitală aztecă. Spaniolii au rămas şocaţi de importanţa, dar şi de scara la care se făceau sacrificiile umane în lumea aztecă. Conchistadorii mărturiseau că aztecii sacrificau zilnic oameni în numele zeilor. Le despicau trupul şi le scoteau inima afară din trup. ”Pe acest altare erau idoli cu trupuri schimonosite, şi în fiecare noapte câte cinci indieni erau sacrificaţi în faţa acestora. Piepturile erau deschise, iar picioarele şi mâinile erau tăiate. Pereţii erau plini de sânge”, scria Bernal Diaz, unul dintre însoţitorii lui Cortez, cuceritorul Tenochitlan-ului.
Scara la care erau făcute aceste sacrificii umane erau uriaşă, spun şi specialiştii. Atât dovezile arheologice, cât mai ales cele documentare arată un adevărat cult al sacrificiului. Totul se învârtea în jurul morţii, a sângelui şi a sacrificiului. Această cultură a sacrificiului uman este prezentă şi pe basoreliefurile şi reprezentările rămase pe templele aztece, în scene ce detaliază modul în care oamenii erau ucişi pentru îmbunarea zeilor. Numeroşi specialişti au ajuns la concluzia, pe baza cercetărilor, că în tot imperiul aztec anual erau sacrificaţi peste 250.000 de oameni. Numai în timpul unui festival religios, care a durat patru zile, au fost ucişi peste 4.000 de oameni, în cadrul sacrificiilor ritualice.
Serbările morţii
Aşa cum arată exploratorii spanioli, sacrificiile ar fi avut loc zilnic. Evident, mărturiile conchistadorilor trebuie privite cu ochi critic. Cu toate acestea, există suficiente dovezi că la marile festivaluri religioase, numărul victimelor creştea. De exemplu odată cu inaugurarea marii piramide şi a capitalei de la Tenochitlan, în 1487, aproximativ, ar fi fost ucişi 80.000 de oameni. Efectiv cadavrele erau spintecate şi aruncate pe treptele marii piramide. De multe ori, la diferite festivaluri, sacrificiul era bine regizat, pregătit şi cu 12 luni înainte. De exemplu festivalul dedicat zeului Xipe Totec presupunea un scenariu sinistru, pregătit cu 40 de zile înainte. Mai precis, un tânăr, cu trăsături fizice frumoase şi dintr-o familie nobilă primea onoarea a de întruchipa zeul.
Timp de 40 de zile, umbla îmbrăcat cu pene roşii şi bijuterii strălucitoare din aur. Toate comunitatea îl onora ca pe zeul însuşi. În ziua festivalului, tânărul care-l întruchipa pe zeu, dar şi opt însoţitori erau duşi în vârful marii piramide şi ucişi. Sacrificiul era deosebit de sângeros. Victimele erau efectiv jupuite. O parte a pieilor umane erau păstrate de preoţi, iar restul oferite altor tineri, care erau obligaţi să le îmbrace timp de 20 de zile. Totodată în cadrul aceluiaşi festival alte sute de victime erau ucise în arenă. O parte a prizonierilor capturaţi pentru a fi sacrificaţi zeilor primeau o şansă. Mai precis, erau înarmaţi cu bâte sau alte unelte de lemn, legaţi de un picior şi puşi să lupte în arenă cu războinici azteci înarmaţi până în dinţi. Evident erau ucişi cu bestialitate. Legenda spune că doar unul singur a supravieţuit ucigând opt războinici azteci. Un alt festival cu o punere în scenă la fel de cinică era festivalul Toxcatl. Un bărbat tânăr, ales pe sprânceană, era ales pentru a fi onorat ca un zeu, timp de un an. În luna Toxcatl era însă ucis. Inima îi era smulsă din piept.
Războiul florilor
De obicei victimele aztecilor erau prizonieri de război, dar aşa cum am văzut şi oameni pregătiţi special pentru astfel de sacrificii. Plus voluntari. Azteci convinşi că datoria către zei trebuie plătită, iar sacrificiul pentru aceştia era o mare onoare. Inclusiv prizonierul care a reuşit să supravieţuiască şi să ucidă opt războinici azteci, deşi i s-a propus să devină comandant al armatei, a preferat onoarea de a fi sacrificat. Cu toate acestea, grosul celor sacrificaţi era constituit din prizonieri de război sau oameni efectiv vânaţi pentru aceste practici. De altfel armata aztecă avea războinici specializaţi în imobilizarea şi capturarea adversarilor pentru sacrificii umane. Este posibil ca populaţiile vasale să fi fost obligate să trimită oameni pentru sacrificii. De altfel, cererea era atât de mare încât victimele erau o marfă apreciată. Erau ţinuţi ca vitele, aşteptându-şi soarta.
”Erau cuşti cu bare de lemn pline de bărbaţi şi băieţi, la îngrăşat, aşteptând să fie sacrificaţi, iar carnea lor - mâncată”, mărturisea Cortes, după ce a ajuns în localitatea Cholula. Cererea era atât de mare încât erau organizate războaie pentru a fi capturaţi alţi şi alţi oameni. Diego Duran scria că exista un război, numit al florilor, între oraşele alianţei aztece, adică Tlaxcala, Huexotzingo şi Cholula. Se spune că acest război a fost iniţiat după 1450 şi că era de fapt o punere în scenă. Mai precis avea o latură ceremonială, nu erau folosite armele cu bătaie lungă şi era permisă doar lupta corp la corp. Era o bună metodă de a testa noii recruiţi, de a se antrena şi totodată de a obţine prizonieri pentru sacrificiile ritualice. Scopul acestui război nu era uciderea inamicului, ci capturarea lui. Prizonierii erau ucişi, în cadrul ritualurilor specifice. Totodată în ritualuri erau ucişi şi copii. Specialiştii spun că unul din cinci copii, în Mesoamerica, în timpul Imperiului Aztec era ucis în cadrul ritualurilor.
Inimi smulse şi trupuri mâncate în vârful piramidei morţii
În capital Tenochtitlan, sacrificiile umane erau o constantă. Templul reconsacrat în jurul anului 1480 era locul unde avea loc sacrificiile. În vârful marii piramide. Ritualul era următorul. Victima era dusă în vârful piramidei şi întinsă, pe spate, pe o piatră mare pentru sacrificii. Un preot lua un cuţit cu lamă de cremene sau sticlă vulcanică şi despica pieptul victimei. În timp ce încă mai bătea, acestea smulgea inima victimei. O ridica în aer, să vie văzută de toată lumea, dar mai ales de zeu. Apoi o zdrobea de pietre. Trupul neînsufleţit era aruncat pe scările piramidei. Apoi venea altul la rând. În templul geamăn, tot o piramidă, cu vârful plat, dedicate lui Tlaloc, zeul ploii, erau sacrificaţi copii. Zeul ploii şi al fulgerului dorea doar copii. Copiii erau urcaţi pe trepte. Dacă plângeau înseamnă că zeul va fi mulţumit de sângele lor. După ce le smulgeau inimile, le depozitau trupurile într-o peşteră, cu acoperişul deschis. Aşa zeul se îndura şi aducea ploaia.
După ce trupurile celor sacrificaţi ajungeau la baza piramidei, măcelarii le tăiau în bucăţi şi le ofereau, mai ales războinicilor merituoşi. Practic canibalismul, la azteci, avea o component ritualică. ”În fiecare zi vedeam sacrificii în faţa noastră. Patru sau cinci indieni, ale căror inimi erau smulse din piept şi oferite idolilor. Sângele lor era împrăştiat pe ziduri, picioarele şi mâinile erau tăiate şi mâncate, aşa cum în ţara noastră se mănâncă vitele”, preciza Bernal Diaz. De obicei, trupurile celor sacrificaţi erau gătite cu porumb şi erau servite în special preoţilor şi războinicilor. La consacrarea templului a fost atât de multă carne de om, încât a ajuns pentru tot oraşul. Totodată, din gambele sacrificaţilor se făcea o supă numită pozole, servită doar împăratului. Din oasele celor ucişi se făceau diferite obiecte de uz casnic sau militar.
Măceluri pentru zei
Mulţi specialişti s-au întrebat de ce sacrificiile umane aveau o amploare atât de mare la azteci. Unul dintre motive rezidă chiar în istoria acestui popor. Ei făceau parte din categoria vorbitorilor de limbă nahuatl şi la început au fost vănători-culegători. Au dus o viaţă aspră şi grea, ca un popor semi-nomad aflat mereu în căutarea unui loc propice supravieţuirii. Din această cauză religia lor era una aspră bazată, pe un sacrificiu constant pentru supravieţuire. Zeii azteci s-au sacrificat pentru ca lumea să supravieţuiască. Aşa că modelul zeilor trebuia urmat. Totodată, religia aztecă îi învăţa că fără sacrificii viaţa nu poate să existe. O ideologie specifică neamurilor de agricultori care depindeau de capriciile vremii. Sacrificiul şi sângele făceau ca soarele să răsară, aşa credeau aztecii. Crescuţi în acest spirit, mulţi azteci din Tenothcilan credeau că moartea prin sacrificiu este cea mai onorabilă. Sacrificul era datoria faţă de zeii care-I lăsau să supravieţuiască zi de zi.
Era imitarea actului făcut de zei, care şi-au vărsat sângele pentru prosperitatea pământului. Au existat numeroase alte teorii. Una dintre acestea arată că de fapt aztecii făceau sacrificii umane fără măsură tocmai pentru a ţine în frâu populaţiile cucerite, dar şi pentru a-şi teroriza vecinii. Altă teorie spune că mâncau carne de om, fiindcă nu găseau în mediul lor o proteină specifică. Aceste ultime două teorii nu au fost considerate plauzibile. Un moment de cotitură în concepţiile religioase ale aztecilor şi totodată în dezlănţuirea unei furii a sacrificiilor umane, a fost identificat în jurul anului 1400. Atunci, o secetă cumplită, urmată de o foamete la fel de cumplită a distrus aproape Imperiul Aztec. Moartea pândea la fiecare colt. În acele momente sacrificiile umane au atins apogeul, iar aztecii ar fi crezut că sacrificând permanent oameni ar fi determinat pe zei să fie milostivi şi să aducă ploaia în mod constant. Totodată unul dintre regii azteci a pus în fruntea panteonului pe zeul său preferat, un zeu al războiului şi al morţii.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
