Botoşani

articolul anterior articolul urmator

Cinci lucruri inedite despre cei mai de temut războinici din nordul Mării Negre. S-au luptat în câteva rânduri şi cu geţii

13
4 Jun 2019 06:15:46
Autor: Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Războinic scit FOTO reconstrucţie realizată de DV Pozdnjakov
Războinic scit FOTO reconstrucţie realizată de DV Pozdnjakov

Sciţii au fost timp de câteva secole stăpânii stepelor nord-pontice, creatori ai unei civilizaţii care a marcat cultural şi militar numeroase alte populaţii aflate în sfera lor de influenţă. Dincolo de lucrurile cunoscute despre aceşti războinici care le-au făcut viaţa grea inclusiv geţilor, specialiştii au scos la iveală, de-a lungul timpului, fapte mai puţin cunoscute şi inedite în legătură cu aceşti călăreţi războinici.

Sciţii au fost triburi nomade de neam iranian care au migrat, probabil, începând cu secolul al IX-lea IC către stepele nord-pontice în zona Rusiei şi Ucrainei de astăzi. Crescători de vite şi de cai, meşteşugari pricepuţi şi mai ales războinici călare de temut, sciţii au întemeiat în sânge şi fier un puternic şi bogat imperiu al stepelor cu centrul în Crimeea. De aici, în goana calului, lansau atacuri ucigătoare asupra zonelor de unde putea lua pradă substanţială. Vechea Mesopotamie a fost zdruncinată de atacurile acestor războinici călare, puternicul Imperiu Assirian sucombând sub loviturile acestora. 
 
Anatolia a fost, la rândul ei, zguduită de atacurile sciţilor, iar geţii au avut, de asemenea, de suferit de pe urma acestor războinici. Societatea scitică era una militaristă, iar fiecare membru al ei era un potenţial războinic călare atunci când regii stepelor plecau la luptă. Sciţii au stăpânit stepele până la începutul secolului II ÎHr atunci când au fost înfrânţi şi alungaţi de alt neam iranian de călăreţi, sarmaţii. Puterea lor însă decăzuse deja începând cu secolul al III lea îHr. Sciţii au rămas cunoscuţi pentru priceperea lor de războinici călare, de artizani şi totodată datorită uriaşelor morminte, numite kurgane. Dincolo de ceea ce este foarte bine ştiut despre sciţi, descoperirile arheologice dar şi studiile au scos la iveală de-a lungul timpului şi lucruri inedite privind civilizaţia scitică în stepele nord-pontice.
 
Arcuri performante şi săgeţi înmuiate în otravă
 
Arma de căpătâi a scitului era arcul dublu curbat şi săgeata cu vârf în formă de trifoi, ucigătoare şi imposibil de scos din trupul celui lovit. Trăgea din goana calului, de obicei peste umărul stâng al animalului. Bidivii sciţilor erau de talie mică, asemeni poneilor mongoli dar rapizi şi rezistenţi. Totodată, caractistice războinicilor sciţi erau cuţitele de război cu forme şi mărime diferite, dar cele mai reprezentantive sunt cele numite akinakes, având mânerele răsucite la extremităţi sau pur şi simplu lăsate simple. Erau confecţionate din fier şi semănau mai degrabă cu o sabie scurtă. Pe lângă arc şi săgeţi, sciţii purtau aceste pumnale de tip akinakes, în tenci prinse în chingi de piele pe piciorul stâng. Războinicii sciţi purtau şi săbii de tip persan, iar cei mai bogaţi cămăşi de zale şi coifuri după model grecesc. Însă tradiţia folosirii cu priceperii a arcului din goana calului a rămas legendară iar scit ar însemna de fapt ”arcaş”. Mai precis conform teoriilor indo-europenistului Oswald Szemerényi, etimologic numele de scit derivă din skeud- şi mai apoi skuda care înseamnă ”arcaş”. 
 
De altfel, numeroasele descoperiri arheologice de pe teritoriul Rusiei şi al Ucrainei, în special în kurganele scitice,  atestă faptul că folosirea arcului şi războiul călare reprezentau o cultură marţiale deosebit de apreciată în rândurile sciţilor. Totodată sciţii aveau şi o strategie extraordinară de a-şi termina adversarul rapid şi fără posibilitatea de a-şi reveni foarte curând. Cavaleria uşoară, înarmată cu arcuri şi suliţe intra în luptă prima. Potopea inamicul cu proiectile ucigătoare şi se retrăgea, evitând contactul decisiv, provocând pierderi uriaşe, frustrare şi dezordine în rândurile adversarilor. Apoi, după ce oastea inamică era epuizată intra în scenă cavaleria grea, aristocraţia scitică, cu cămăşi de zale, coifuri, săbii, lănci, securi de luptă şi arme de şoc, desăvârşind măcelul. Sciţii erau nomazi deosebit de şireţi care apăreau şi dispăreau după bunul plac. ”Niciun popor atacat de sciţi nu poate scăpa aşa cum niciun atacator al sciţilor nu poate să-i găsească, dacă ei nu vor să fie găsiţi”, scria Herodot în ”Istoriile sale”.  De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns aveau obiceiul de a-şi înmuia şi săgeţile în otravă.
 
Cannabisul, o tradiţie aparte la sciţi
 
Un aspect inedit sesizat la sciţi după cercetarea izvoarelor scrise antice era folosirea canabisului drept halucinogen. După unii specialişti, aceştia culegeau cannabis indica sălbatică care creştea în stepele nord-pontice, uscau seminţele şi apoi le aruncau în foc, inhalând fumul puternic halucinogen, intrând în stare de transă. Acelaşi Herodot scrie despre acest obicei la sciţi, un soi de purificare cu ajutorul cannabisului ”Sciţii iau, aşadar, sămânţă de cânepă, se strecoară sub un cort făcut din pături şi aruncă sămânţa peste nişte pietre încinse. Sâmânţa de cânepă scoate un miros parfumat şi se face atâta abur că nicio baie grecească cu aburi n-ar putea să o întreacă. Ameţiţi de dogoarea aburului, sciţii încep să urle”, scria Herodot în ”Istorii”. Se presupune că aceste ritualuri cu cannabis făceau parte dintr-un cult al morţilor. Prin aceste fumigaţii erau omagiate căpeteniile războinice, regii sau persoanele importante ale comunităţii. De obicei aceste fumigaţii cu cannabis aveau loc după înmormântare. Totodată, pe lângă tradiţia inhalării cannabisului, sciţii erau renumiţi pentru consumul excesiv de alcool, la banchete. Pe scurt, atunci când petreceau, era de pomină. Iniţial sciţii erau numiţi ”băutori de lapte” dar, se pare, ar fi deprins obiceiul de a bea vin de la greci. De altfel autorii antici se arătau oripilaţi de faptul că, spre deosebire de greci, sciţii nu diluau vinul cu apa şi se îmbătau pe capete. 
 
Trupuri puternice, bine tatuate
 
Ca orice societate războinică, sciţii practicau obiceiuri marţiale, ritualice. Unele cu rol de protecţie personală, altele pentru a-şi arăta statutul iar altele pentru a-şi înspăimânta adversarul. Pentru a îndeplini măcar două dintre aceste trei funcţionalităţi, sciţii se tatuau. Descoperirile de pe teritoriul Rusiei, cu trupuri mumificate natural în solul îngheţat au dat la iveală indicii nepreţuite din acest punct de vedere. S-a putut dovedi irefutabil că războinicii sciţi dar şi femeile acestora purtau tatuaje. Unii dintre aceştia aveau tatuaje pe tot trupul. Motivele erau diverse, majoritatea având motive zoomorfe şi mitologice, pe braţe şi picioare, executate cu măiestrie. De altfel, Herodot spunea că nobilimea scitică obişnuia să se tatueze. Aşa cum arată studiile pe trupurile descoperite, sciţii erau războinici voinici, cu păr roşu sau negru. Nu se ştie deocamdată care era rolul tatuajului la războinicii sciţi.
 
Amazoanele luptau de partea sciţilor
 
Toată lumea a auzit de amazoane, acele femei războinice de temut din legendele greceşti. Specialiştii, pe baza descoperirile arheologice, au avansat ipoteza că de fapt amazoanele nu sunt doar o legendă, ci realitate pură. Nu erau de neam grecesc, ci scitic. Mai precis, femeile sciţilor luptau cot la cot cu aceştia. Evident, nu toate, ci acelea care, probabil, dovedeau anumite calităţi şi aveau şi un oarecare statut. Primul care a scris despre prezenţa femeilor-războinic la sciţi a fost acelaşi Herodot, istoricul vizitând teritoriul sciţilor în secolul al V-lea ÎHR. Acestea erau arcaşi călare, la fel ca şi bărbaţii lor, şi aşa cum spune Diodorus erau la fel de ucigătoare. ”Femeile scite luptă ca bărbaţii şi nu le sunt deloc inferioare în bravură”., scria acesta. Poveştile spun că acestea trebuia să ucidă trei adversari în luptă până la căsătorie şi că unele îşi tăiau sânul stâng pentru a putea trage mai uşor cu arcul. Totodată, specialiştii ruşi prin teste ADN efectuate asupra probelor prelevate de la resturile osoase găsite în morminte sau chiar a cadavrelor bine conservate din kurganele scitice au demonstrat că o treime din femeile îngropate sub aceste movile erau războinice, având arme în inventarul funerar şi în unele cazuri tatuaje. 
 
Căpeteniile de aur ale stepelor
 
Sciţii, în special nobilimea, erau fascinaţi de aur. Purtau obiecte de aur la discreţie, de la cercei la pandative şi brăţări. Până şi caii căpeteniilor erau înveşmântaţi în aur. Cea mai bună dovadă o reprezintă descoperirile de la Stânceşti, judeţul Botoşani, în anii 60. În incinta uneia dintre cele două cetăţi getice de secol VII ÎHr, sub podeaua unei locuinţe a fost descoperită o parte din harnaşamentul unui cal de luptă. S-a ajuns la concluzia că obiectele erau de factură scitică. Mai precis, era vorba de două apărători pentru urechile calului, o aplică pentru hamul care-i prindea pieptul, dar şi alte decoraţiuni care-l transformau într-un adevărat animale fantastic. Toate obiectele erau din aur masiv. Evident, cele mai mari descoperiri în acest sens au fost făcute tot pe teritoriul Rusiei şi al Ucrainei, cu mari kurgane, unde piesele de aur erau numeroase. Unele erau de import, obţinute în mare parte din jafuri dar erau numeroase şi de producţie locală, sciţii fiind foarte buni artizani, pricepuţi în prelucrarea aurului şi a fierului. 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
Frăţia oamenilor liberi din est. Cine erau „aventurierii“ care se ocupau cu jaful şi îşi furau soţiile
 
A început cea de-a doua ediţie a Festivalului daco-roman „Drubeta”
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Décse
4.06.2019, 15:40:28

Ce nu scrie în acest articol e ceea ce vor să ascundă și istoricii români, că sctiții trăiau și pe teritoriile Transilvaniei - Banatului - Crișanei - Maramureșului de azi, dar și în alte părți din Bazinul Carpatic, unde au fost descoperite mai multe localități ale sciților cu multe case, datate începând din secolul VIII î.e.n. deci, de peste 2700 de ani! Herodot scrie despre sciții din Europa că sunt baszileioi szküthai: βασιλειοι σκυθαι – iurkai (ιυρκαι), ourgoi (ουργοι), urogi (υρογι) – așa se numesc între ei. Numai cine nu vrea să creadă nu vede că urogi sau ourgoi e același cu ugorii sau ungurii! Toate aceste informații apar și pe Wikipedia în maghiară, dar în varianta română nu apare, oare de ce? Toți cronicarii maghiari, dar și foarte mulți străini amintesc de originea scitică a maghiarilor! Oare de ce se ascund aceste informații de români? Simon de Kéza “ Gesta Hunnorum et Hungarorum “: "Aceşti secui care sunt de fapt descendenţii sciţilor, aflând de maghiarii care au venit înapoi a doua oară în Panonia, i-au întâmpinat la hotarele Rutheniei şi pentru că împreună au recucerit Panonia, au primit la rândul lor parte în ţara lor comună." E împortant de știut, că tot Bazinul Carpatic, de la Bazinul Vienei până la Carpați era considerat aparținând de Panonia!

+3 (5 voturi)
Cristi Cristi
4.06.2019, 19:30:51

@ Decse.Bai tu ai altceva intre urechi dar nu pot scrie ca nu se aproba comentariul.Oamenii de stiinta au stabilit ca adn-ul vostru este compatibil cu specia aia non umana care a migrat din Urali.Dar tu nuuuuu......

-3 (3 voturi)
Cristi Cristi
4.06.2019, 19:34:42

@ θρακικός . E valabil si pentru tine ma pui de sogor.

-3 (3 voturi)
θρακικός
4.06.2019, 17:36:28

Un articol cu foarte puține date reale și multe presupuneri greșite, că informații despre sciți și cultura acestora există de zeci de ori mai multe, dar sunt ascunse de marele public! Herodot a scris despre primul rege al sciților care se numea Thargitaos, dacă tăiem silaba os-ox-xais pe care grecii antici l-au folosit la sfârșitul numelor și denumirilor, rămâne cuvântul Thargita care în maghiara veche se pronunţa Hargita și până azi a rămas Harghita. Tot Herodot scrie de fii lui Thargita-os, cel mai mare dintre ei pe nume Arpaxais, care la fel în maghiara apare Arpas sau Arpad, și ceilați doi erau Koloxais și Lipoxais. Numele de Kolox - Kolos e cunoscut în mai multe părți ale Ungariei, că au fost mai multe localități denumite după aceștia, cum e Clujul de exemplu! Ce nu știu românii că în jurul acestui oraș au fost mai multe localități cu acest nume cum era Mănăștur sau Cojocna de exemplu, dar cei care nu au vrut să se afle adevăratele nume ale acestora le-au denumit altfel. Aceste nume și multe altele, cum sunt multele nume vechi ale râurilor și munților, nu sunt numai niște coincidențe, ele sunt dovada clară că aici au trăit cu multe milenii în urmă strămoșii acestor popoare cum erau sciţii - agatârșii - panonii –bastarnacii - geții – dacii – sarmații - roxalanii - sakaii - ourgoii - onogurii și multe alte triburi și popoare care aveau culturi asemănătoare! Arrianus (secolul I.): "Sciţii, înainte erau așezați, au locuit în case şi aveau oraşe..." Strabon (cartea XI.): "Majoritatea sciţilor, începând de la Marea Caspică, sunt numiţi daci, iar spre est ei sunt numiţi masageţi şi sacai (probabil secuii), restul sunt numiţi simplu sciţi..." Strabon: "Dacii de lângă Marea Caspică, care au ocupat şi Partia, s-au unit cu madaii şi după puţin timp au fondat Imperiul Part." Strabon scrie despre sciţii care se autonumesc saka-urak, şi descrie că asta înseamnă domnitorii sakailor. Numai în maghiară ur - urak înseamnă domn - domnitori, deci e încă o dovadă că sciţii erau strămoşii secuilor maghiarilor şi vorbeau maghiara veche, care probabil că pe atunci se numea atfel! Tot așa, probabil că și numele orașelor antice Ur - Uruk - Urak, dar și numele muntelui Urali vine din această limbă veche! Herodot: "Sauromaţii vorbesc limba sciţilor, dar cu un dialect diferit..." Iustinus (Cronica lumilor): "Sciţii au fost consideraţi cel mai vechi popor." Anonymus - “Gesta Hungarorum”: "Scythia, care mai este numită şi Ungaria, este un teritoriu destul de întins, locuitorii săi se numesc ungari, ei provin de la sciţi. Primul rege al sciţilor a fost Magog, fiul lui Iafet, iar naţiunea şi-a primit numele de maghiari de la Magog.” - E clar că numele de Magog era din Magor sau Megyer! Cronica pictată: “...cum a căzut un sciit în luptă, Atilla imediat trimitea altul în locul lui.” Cronica lui Werbőczy: "Sciţii din Ardeal, sunt cei pe care îi numim secui. Aceşti sciţi din Ardeal, care sunt nobili privilegiaţi, provin din poporul sciţilor, ei au fost numiţi greşit "siculus", ei care trăiesc sub legi şi datini proprii, iar în luptă sunt cei mai pricepuţi." Mitropolitul Eustathius (1115-1195): „De la primii sciţi, care erau foarte credincioşi şi cinstiţi, după toate influenţele străine şi necurate prin care s-au distanţat urmaşii acestora… până la perioada în care au devenit cunoscuţi drept maghiari, și în Panonia s-au stabilit definitiv. Aşadar, aşa cum separăm apa de foc, aşa s-au separat şi ei de păcate, s-au reîntors la străvechea lor moralitate nezdruncinată.”

+4 (4 voturi)
Olteanu Dan
4.06.2019, 18:31:50

Baietii care au postat mai sus cred ca au inhalat prea mult fum de canepa indiana salbatica. Ma mir ca nu mentioneaza si faptul ca ungurii sunt descendentii sumerienilor, alta traznaie mult indragita la vecinii din NV.

-4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (13)