Clubul campioanelor la contorsionism cu zece pe linie la şcoală. Fetele care sfidează legile anatomice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai bune şcoli de contorsionism din România se află la Botoşani. Înfiinţată în anii '70, a produs numeroase campioane naţionale şi internaţionale în acest domeniu. Contorsionistele de la Botoşani, coordonate de o adevărată legendă în domeniu, profesorul Carmen Belicov, uimesc prin exerciţiile aproape ireale.

În municipiul Botoşani, la Palatul Copiilor din localitate, într-o cameră cu oglinzi pe unul dintre pereţi, funcţionează una dintre cele mai bune şcoli de contorsionism din România.

Deşi condiţiile sunt modeste, vitrinele de pe holurile şcolii siunt pline de cupele şi medaliile naţionale şi internaţionale obţinute de tinerele care sfidează orice lege a anatomiei. Pur şi simplu dau impresia că pot face orice cu propriul trup. 

Trei dintre acestea în special sunt adevărate campioane mondiale, printre cele mai valoroase sportive ale acestei ramuri deosebit de spectaculoase. De altfel şcoala de contorsionism de la Botoşani a obţinut în ultimele patru decenii, aproape numai locul I la toate competiţiile la care a participat naţionale, europene şi mondiale.

Şcoală născută din pasiunea unei teleormănence

Simbolul şcolii de contorsionism din Botoşani este Carmen Belicov, o profesoară de gimnastică aflată în pragul pensionării. De numele ei se leagă întreaga poveste a contorsionismului la Botoşani dar şi marile succese ale secţiei la Palatul Copiilor. Carmen Belicov este născută în Teleorman dar a fost repartizată în perioada comunistă la Botoşani ca profesor de gimnastică. ”Am ajuns în 1979 prin repartiţie guvernamentală. Au fost foarte suprinşi colegii mei că am venit la Botoşani,  fiindcă puteam să plec în orice oraş, terminasem cu media 10. La început a fost foarte greu, fiindcă eram departe de casă, de rude. Dar am găsit aici un material nativ în ceea ce priveşte profesia mea. Calităţi foarte bune la copii pentru gimnastică”, spune Carmen Belicov. 

Imagine indisponibilă

O parte din lotul clasei de contorsionism de la Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

De atunci şi până în prezent Carmen Belicov a pregătit la Palatul Copiilor din Botoşani, numeroase generaţii de copiii. ”Au fost cel puţin 5000 de copii”, spune Carmen Belicov.  Dezvoltarea acestei şcoli de contorsionism a presupus multă muncă şi implicare, mai ales că profesoara de gimnastică avea de-a face cu copii aflaţi la vârste fragede, între 4 şi 8 ani. ”Se spune că copii se nasc cu aripi, iar noi cadrele didactice trebuie să-i învăţăm să zboare. Am avut foarte mulţi copii pe care i-am învăţat să zboare. După aceea depinde de ei. Pentru acest sport trebuie cunoştinţe, tehnice, metodice specifice gimnastice pentru că este foarte greu să lucrezi cu un copil. Dacă nu ştii cum să-l ajuţi, cât să-l forţezi, unde să pui mâna, pot fi accidente foarte, foarte grave”, spune profesoara de gimnastică. 

Una dintre cele mai bune şcoli de contorsionism

După decenii de muncă, şcoala de contorsionism de la Botoşani a devenit treptat una dintre cele mai renumite din România. Copilele pregătite de Carmen Belicov au impresionat prin elementele executate, exerciţii care sfidau orice lege anatomică şi uneori imaginaţia. ”În 40 de ani am luat un singur locul III la o naţională şi vreo două-trei premii doi. În rest numai locul I. De altfel şi la ultima competiţie la care au participat sportivele botoşănence, la festivalul-concurs naţional de la Bârlad, de la începutul lunii iunie, tinerele contorsioniste au obţinut marele premiu. ”Ţin minte că eram odată la Arad cu fetele. Am reuşit să luăm locul doi. Dar după terminarea galei publicul nu pleca din sală până când nu am venit să mai evoluăm odată. De altfel acum când aud în ţară de Botoşani aplaudă în picioare.„, spune Carmen Belicov.

Un trio de neînvins

În momentul de faţă, în grupa profesorei Carmen Belicov se află, la Palatul Copiilor, un adevărat trio de campioane. În primul rând este vorba despre Andreea Tucaliuc, o tânără de numai 14 ani care a ajuns prin numerele ei de contorsionism celebră în toată lumea. A început de mică să facă contorsionism după ce mama acesteia şi-a dat seama că are talent la aşa ceva. ”Fac contorsionism de la vârsta de 4 ani. Făceam tot felul de elemente prin case şi mama şi-a dat seama că sunt talentată. Şi m-a adus la Palatul Copiilor sub îndrumarea profesoarei Carmen Belicov. La contorsionism contează să ai şi mobilitate dar şi graţie în executarea mişcărilor, să vii mereu cu ceva nou”, spune Andreea Tucaliuc. La 14 ani, Andreea Tucaliuc este multiplă premiată naţional şi internaţional, a câştigat concursul televizat ”Next-Star” în 2012 şi în momentul de faţă se află în semnifinalele concursului ”Slovakia got talent”. ”Am în jur de 25 de cupe şi 35 de medalii la diferite concursuri naţionale şi internaţionale”, spune Andreea Tucaliuc. Dincolo de talent şi succes, contorsionismul înseamnă o muncă susţinută şi aproape o copilărie pierdută. ”Când eram mai mică mai plângeam că vroiam să mă joc mai mult.

Imagine indisponibilă

 Tinerele contorsioniste de la Botoşani FOTO Cosmin Zamfirache

Dar a meritat în cele din urmă. Implică multă muncă şi multă voinţă. Dacă nu-ţi place şi nu vrei suficient să faci acest sport, nu ai cum să reuşeşti„, spune Andreea Tucaliuc. Totodată mama acesteia spune că Andreea de fapt i-a călcat pe urme şi că viaţa ei înseamnă o muncă continuă. „Eu am făcut gimnastică cu doamna Belicov. Apoi am ajuns la Oneşti, unde am stat, ca gimnastă 5-6 ani. M-am accidentat şi nu am mai putut continua. Andreea îmi continuă pasiunea pentru gimnastică. Reuşitele pentru ea au însemnat multă, multă muncă.”. spune mama Andreei Tucaliuc. O altă sportivă deosebit de valoroasă este Alexandra Ducan, cea care se poate lăuda inclusiv cu locul I la Campionatele Mondiale din Croaţia. Are 14 ani şi are ani buni de când practică contorsionismul. ”Am avut şi momente grele la început când nu-mi ieşea să mă ridic din pod, să fac lente. Mă chinuiam puţin dar cu multă voinţă am reuşit. Acum efectiv mă relaxează tot ceea ce fac”, spune Alexandra Ducan. În acest trio fantastic intră şi Anastasia Creţu, o copilă de aproape 13 ani care a început la rândul ei contorsionismul la vârsta de 5 ani. Are numeroase premii I şi este una dintre cele mai talentate sportive ale clubului. 

”Soţul meu este plecat de 10 ani în Spania pentru a o susţine financiar”

Pe lângă muncă susţinută succesul în contorsionism presupune şi un mare efort financiar din partea părinţilor. În special costumele dar şi deplasările în ţară şi străinătate sunt suportate din banii părinţilor şi sunt deosebit de costisitoare. „Sunt costume de contorsionism, din materiale speciale costă foarte mult. Apoi mai sunt şi deplasările. Este foarte costisitor. Dar nu-i pot tăia aripile. Mai ales atunci când văd cum o aplaudă lumea în picioare. Este cunoscută inclusiv în străinătate şi este apreaciată. Munceşte şi foarte multe iar această muncă trebuie răsplătită", spune mama Andreei Tucaliuc. 

Părinţii Alexandrei Ducan fac sacrificii mari tocmai pentru a-şi ajuta fiica să facă performanţă, mai ales că nimeni altcineva nu o face. ”Soţul este plecat de 10 ani în Spania pentru a o putea susţine financiar. Totul este costisitor dar trebuie să o ajut să facă performanţă”, spune Nadia Ducan.

Campioane de 10 la şcoală

Totodată tinerele contorsioniste fac perfomrnaţă şi la şcoală nu numai pe scenă. ”Toate au rezultate foarte bune la şcoală. Sunt numai de 9 şi de 10. Fiiica mea a terminat clasa a VIII a cu media generală pe anii de studii, de 9.50. Alexandra Ducan are 10 pe linie. Anastasia la fel. Sunt fete care muncesc şi pentru sport dar şi la şcoală”, spune mama Andreei Tucaliuc. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Roger Federer, la un pas de o altă performanţă. Elveţianul poate sărbători la Wimbledon un moment istoric

Performanţă uriaşă: România va avea opt jucătoare pe tabloul principal de la Wimbledon

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite