Cum au ajuns africanii să fie sclavi în America şi de ce prima democraţie modernă a renunţat la sclavie mult mai târziu decât statele din Europa
0
Până în anul 1900, peste 28 de milioane de africani au fost aduşi cu forţa şi transformaţi în sclavi pe continentul american. Un adevărat holocaust, spun unii specialişti. Primii sclavi negrii ar fi ajuns pe teritoriul coloniilor nord-americane acum 400 de ani şi ar fi fost aduşi de piraţii englezi.
După anul 1776, după ce coloniile americane îşi câştigaseră independenţa faţă de Imperiul Britanic, noua confederaţie numită Statele Unite ale Americii, a devenit datorită constituţiei sale, prima democraţie modernă a lumii.
Cu toate acestea în sudul acestei confederaţii, sclavia a înflorit într-o perioadă în care toată lumea civilizată abolise acest fenomen crunt.
Primii sclavi au ajuns pe teritoriul coloniilor nord-americane, spun specialiştii, dintr-o întâmplare, dar curând au devenit indispensabili pentru economia sudului. Tocmai de aceea milioane de sclavi au fost aduşi cu forţa, în condiţii inumane pentru a fi transformaţi în unelte pe plantaţiile marilor proprietari americani.
Biserica a dat undă verde vânătorii de sclavi
Sclavia este un fenomen vechi în istoria omenirii. Înrobirea africanilor de către europeni a început însă în secolul al XIV lea lea. A fost însă ceva sporadic. Erau luaţi drept servitori pentru nobili, mai ales cei care doreau să aibă un echipaj cât mai exotic.
Comerţul cu sclavi a luat însă amploare odată cu marile descoperiri geografice şi dezvoltarea imperiilor coloniale portughez şi spaniol. Descoperirea Americii a cerut forţă de muncă pentru exploatarea resurselor, în special pe plantaţiile de zahăr,tutun sau bumbac. La finalul secolului al XV-lea Biserica Catolică a oferit Portugaliei un monopol asupra comerţului în zona Africii de Vest, întemeind colonii pe coastele sale, iar Spaniei dreptul de a coloniza şi evident de a creştina Lumea Nouă, un El Doradă al exploratorilor europeni.
Papa Nicolae al V-lea a dat Romanus Pontifex în anul 1455 prin care oferea Portugaliei dreptul exclusiv de a face comerţ şi de a stăpâni coasta de vest a Africii. Totodată era oferit dreptul de a transforma pe toţi cei care locuiesc acolo în sclavi. Era practic începutul unei noi ere a sclaviei şi a comerţului cu sclavi.
După descoperirea Americii de Cristofor Columb şi mai apoi după expediţiile întreprinse de spanioli şi portughezi pe coastele Americii Centrale şi de Sud, dar şi în insulele caraibiene, pieţele de sclavi au început să prospere iar numeroşi aventurieri şi întreprinzători portughezi, la început, s-au îmbogăţit de pe urma comerţului cu sclavi.
Sclavii negri erau necesari mai ales că populaţia din zonele nou-cucerite a scăzut dramatic după invazia omului alb. Mai mult decât atât regina Isabela a Spaniei a respins transformarea nativilor americani în sclavi, considerându-i supuşi ai coroanei. Pentru uriaşele plantaţii care începeau să capete contur în Cuba, Jamaica dar şi peste tot în America Centrală şi de Sud sclavii negrii erau căutaţi ca pâinea caldă. În doar două sute de ani peste 12 milioane de negrii au ajuns sclavi pe aceste plantaţii americane.
La început în comerţul de sclavi controlat de portughezi au început să intre şi alte naţiuni europene printre care spanioli, olandezi,francezi şi englezi. Specialiştii spun că numai pentru insulele din Caraibe începând cu 1540, au fost aduşi, pe an, 10.000 de sclavi africani.
Răpiţi, bătuţi, umiliţi şi trimişi în sclavie
În comerţul cu sclavi nu au fost implicaţii doar albii. Din contră, în multe zone, sclavii erau aduşi cu larga complicitate a diferitelor căpetenii de triburi locale. Propriu-zis sclavia nu era un lucru inventat de europeni în Africa. Exista de mult timp, încă din vremea Egiptului Antic şi poate chiar mai devreme. A continuat în timpul stăpânirii arabe în zonele Africii de Nord şi a Sudanului iar mai apoi în perioada dominaţiei otomane. Inclusiv în Africa sub-sahariană în urma raidurilor războinice, cei din tribul învins, care rămâneau în viaţă, de obicei erau luaţi sclavi.
Aceste practici au devenit o bună oportunitate pentru portughezi, dar şi pentru ceilalţi vânători de sclavi ai ţărilor coloniale. Iniţial căpeteniile de trib furnizau în schimbul unor daruri prizonierii de război. Mai apoi, europenii au organizat forturi pe ţărmurile Africii de Vest de unde lansau atacuri asupra diferitelor sate africane şi efectiv răpeau femei, copii şi bărbaţi în putere. Nu de puţine ori, foloseau triburi locale pentru a face acest lucru, în special în detrimentul rivalilor.
În secolul al XVII lea ţinta predilectă a vânătorilor de sclavi erau triburile din Angola, în special cei din regatul Ndongo. Se estimează că din 1650 până în 1900 din Africa de Vest şi parţial centrală au fost aduşi pe continentul American aproximativ 28 de milioane de sclavi. Erau îmbarcaţi pe corăbii de transport şi duşi peste Atlantic în condiţii inumane. Toţi erau încătuşaţi, inclusiv copiii. Femeile erau adeseori abuzate sexual.
Se estimează că supravieţuiau în mare parte doar jumătate din africanii aflaţi pe o navă de transport. Dacă era furtuni şi nava risca să se scufunde erau abandonaţi pe corabie cu lanţuri la mâini şi la picioare. Era mânaţi cu biciul şi mai apoi vânduţi în pieţe de sclavi din Caraibe, Brazilia şi mai târziu coloniile nord-americane cu precădere Virginia şi Louisiana.
Primii sclavi negrii în statele nord-americane, aduşi de piraţi
Sclavii negrii au ajuns pentru prima dată în America de Nord în 1619, la Point Comfort, lângă Jamestown, Virginia. Era vorba despre o navă portugheză Sao Joao Batista capturată de piraţii englezi şi adusă la ţărm, tocmai pentru a fi valorificaţi sclavii găsiţi pe ea. Erau aproximativ 40 de sclavi din regatele Ndongo şi Kongo, două regate din Angola. Era femei, bărbaţi şi copii.
John Rolfe, guvernatorul din Jamestown i-a trimis să lucreze imediat pe plantaţiile de tutun proaspăt întemeiate. În scurt timp administraţia locală britanică a fost mulţumită de rezultatele obţinute cu sclavi. Aşa că au pus la punct o adevărată reţea de transport de sclavi plus o piaţă specializată prin care să ajungă în toate coloniile sudice specializate în agricultură.
În 1662 exista deja o legislaţie dedicată sclaviei. Printre altele se stipula faptul că orice copil al unui cuplu de sclavi urma să fie la rândul său sclav. Totodată se preciza clar că niciun alb nu avea dreptul să se căsătorească sau să formeze un cuplu cu o femeie de culoare. Nu existau însă pedepse sau interdicţii pentru abuzul îndreptat împotriva femeilor africane. Totodată ierarhia rasială în colonii a fost stabilită prin lege, sclavii africani nu aveau niciun fel de drepturi şi erau sclavi pe viaţă, ei şi urmaşii lor. Nici măcar nu-şi puteau lăsa averea urmaşilor.
Practic încă din 1622 sudul nord-american devenea o zonă a sclaviei. Milioane de sclavi au fost aduşi în statele Georgia, Virginia, Maryland pentru a munci pe plantaţiile de tutun, orez şi mai apoi bumbac.
Interesele materiale, peste principiile democratice
Odată cu obţinerea independenţei coloniilor americane şi a primei constituţii americane, se năştea prima democraţie modernă a lumii. O democraţie care accepta însă tacit sclavia. Interesele economice erau evident. Mai ales după inveţiile din industria bumbacului, sudul Statelor Unite a devenit şi mai dependent de munca sclavilor africani.
Marii stăpâni de plantaţi, oameni foarte influenţi au avut grijă să menţină sclavia vie în sud. Culmea, deşi în anul 1808, Congresul american a scos în afara legii sclavia, în statele sudice numărul sclavilor s-a triplat până la 1858. În 1860, în statele sudice trăiau pe plantaţiile de bumbac peste 4 milioane de sclavi africani. Statele nordice acoperiseră nevoie de forţă de muncă cu emigranţi din toată lumea, dar în statele sudice proprietarii de plantaţii nu au fost dispuşi să renunţe la aceea forţă de muncă ieftină, abuzată şi exploatată.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Tensiuni rasiale în Zambia: trei imigranţi chinezi au fost omorâţi în bătaie şi apoi incendiaţi
Se încarcă comentariile...
