Cum era cu adevărat tatăl lui Eminescu: boier parvenit, autoritar, destestat de copii. Gheorghe Eminovici a murit sărac, după ce a încercat să-şi educe odraslele
0
Căminarul Gheorghe Eminovici, tatăl lui Mihai Eminescu, este unul dintre personajele controversate din viaţa poetului naţional. Este prezentat de critici şi de poet în culori alternative, oscilând de la dispreţul pentru un tată prea autoritar, până la respectul pentru un părinte care a încercat să-şi educe la cel mai înalt nivel copiii.
Unul dintre cele mai controversate personaje din viaţa şi copilăria poetului Mihai Eminescu a fost propriul său tată, căminarul Gheorghe Eminovici. Părintele marelui poet este prezentat în nuanţe diferite, atât de cel mai cunoscut copil al său, Mihai Eminovici, cât şi de biografii poetului, care în felul acesta şi-au extins cercetările şi asupra tatălui.
Cu toate acestea, figura lui Gheorghe Eminovici este învăluită parţial în mister, istoricii literari încercând în numeroase lucrări de specialitate să facă lumină şi în cazul genealogiei Eminovicilor, dar şi în ceea ce priveşte adevărat influenţă a căminarului asupra fiilor săi, în special asupra lui Mihai Eminescu.
Tatăl lui Eminescu ţăran, imigrant sârb sau suedez?
Prima controversă în ceea ce-l priveşte pe Gheorghe Eminovici este în legătură cu originea etnică a căminarului. Tatăl lui Eminescu s-a născut la 10 februarie 1812, în satul Călineşti (astăzi în judeţul Botoşani), aproape de Ipoteştiul copilăriei lui Mihai Eminescu. Unii cercetători bănuiesc că Gheorghe Eminovici ar fi fost de neam sârbesc, luând în considerare această ipoteză datorită însemnărilor din ”Arhondologia Moldovei” a paharnicului Sion, de la începutul secolului al XIX lea.
”Despre Gh. Eminovici, scrie paharnicul Consantin Sion: «Şîrb, pripăşit în ţară, după introducerea reglementului, şi ridicat la boierie de către Mihai Vodă»", scria reputatul eminescolog I.D. Marin în lucrarea sa ”Eminescu la Ipoteşti”. Totodată din însemnările celui mai mic fiu al căminarului, Matei Eminovici, reiese că de fapt familia Eminovicilor este de origine suedeză. ”Gheorghe Eminovici ar fi fost nepot de fiu al unui invalid, ofiţer de cavalerie, din oastea lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care, scăpând din catastrofa de la Poltava(n.r. bătălia a avut loc în 1709), se stabilise în oraşul Suceava”, scria Matei Eminovici.
Majoritatea specialiştilor au ajuns însă la concluzia, avansată în primul rând de George Călinescu, că Gheorghe Eminovici era un simplu copil de ţăran din Călineşti. Nu orice fel de ţăran însă, ci unul cu şcoală, dascăl la biserica din sat. ”Fecior mai mare al lui Vasile, dascălul din Călineşti”, scria George Călinescu în ”Viaţa lui Mihai Eminescu“.
Boier ager la minte parvenit şi dornic de funcţii
După cum o arată biogafia sa, viaţa copilului de ţăran din Călineşti a fost o continuă luptă şi alergătură după funcţii şi avere. Satul natal şi nici coarnele plugului nu reprezentau o atracţie pentru Gheorghe Eminovici. Dorea să ajungă asemeni boierilor pe domeniile cărora slujiseră strămoşii săi. Ambiţia i-a fost nemăsurată, arată parcursul vieţii. Copilul de ţăran nu s-a omorât prea mult cu cartea, dar a învăţat suficient cât să-şi depăşească condiţia.
”Fiind băiat de cântăreţ în strană, adică de om mai cu învăţătură, îl vedem învăţând carte, vreo trei ani, la dascălul Ioniţă din Suceava... Trebuie să fi fost ager la minte, în stare să prindă multe, ca atâta lume veche sau fără şcoală, din simpla experienţă, şi deloc doritor să se întoarcă la sapă, deoarece boierul Ioan Ienacaki Cristea de la Costâna îl ia în slujba sa, desigur pentru oarecare treburi cancelăreşti. Avea scriere citeaţă şi condei cult, expresie potrivită pentru abstracţiile administrative”, scria Călinescu. Ajuns în preajma boierilor, Gheorghe Eminovici, prin isteţimea sa, a reuşit să se facă remarcat. Nu a lipsit însă şi supunerea, obişnuind să nu iasă din cuvântul mai-marilor, pe care-i numea cu umilinţă ”milostivul stăpân”. Cu supunere şi isteţime ajunge în graţiile boierilor Jean Musteaţă şi Alexandru Balş.
Casa lui Gheorghe Eminovici de la Ipotesti FOTO eminescuipotesti.ro
În cele din urmă, devine mâna dreaptă a boierului Costache Balş, care îl va propulsa în rândul boierilor. Slujind credincios la marii boieri din familia Balş şi apărându-le cu sârg interesele, a strâns o oarecare avere după cum arată şi George Călinescu, ceea ce i-a permis să-şi cumpere la 1841, prin mijlocirea familiei Balş, un rang boieresc de la domnitorul Mihail Grigore Sturza. Întâi a fost sluger şi apoi căminar, un alt rang cumpărat. Din păcate a fost privit în societatea înaltă ca un parvenit. ”Să trăieşti, măria-ta, am venit să mulţumesc pentru boierie!”, îi spunea domnitorului Sturdza, proaspătul căminar. Răspunsul domnitorului a fost unul ironic. „Prin ce crâşme te-i tăvăli de-acu înainte?”. De altfel, toată viaţa, Gheorghe Eminovici a fost într-o perpetuă luptă pentru strângerea de averi şi de funcţii aducătoare de venit.
Soţ tradiţionalist, se credea superior femeii
Dacă în ceea ce priveşte dorinţa de înavuţire şi depăşire a condiţii Gheorghe Eminovici era un progresist, în viaţa conjugală tatăl lui Eminescu era un bărbat de modă veche. Mai precis, pentru acesta femeia era doar bună de crescut copii şi un personaj inferior bărbatului. Mai mult decât atât, fiind fiu de dascăl, era credincios şi respectă orânduiala strict ortodoxă în familie. ”Victima” concepţiilor conjugale tradiţionaliste ale căminarului a fost Raluca Iuraşcu, o fată de mari boieri din Joldeşti. Pentru această căsătorie, Eminovici a obţinut rangul de căminar şi a strâns ceva avere. A luat-o de nevastă în 1840, pe când Gheorghe avea 28 de ani, iar Raluca 24.
Întreţinerea soţiei s-a dovedit mereu o corvoadă pentru Eminovici, fiindcă, aşa cum spune Călinescu, Raluca ”avea fumuri nobiliare”. El nu putea avea pe acele vremuri faţă de femeie afară de respect, cine ştie ce gingăşii. Cultivat la Biblie şi la tradiţie, Gh. Eminovici vedea în femeie un tovarăş inferior şi util, ursit să procreeze şi să îngrijească de gospodărie şi care, exclusă de la orice viaţă spirituală, n-avea nevoie de învăţătură.[...] În răgazurile pe care i le lăsau treburile grele de la câmp, el făcea amoruri fructuoase, transformând pe căminăreasă într-o eternă cloşcă cu pui, închisă în casă, într-o vreme, aproape în fiece an, nouă luni din douăsprezece”, preciza Călinescu.
Tată prea autoritar, aplica corecţii fizice copiilor
Cea mai controversată a fost însă relaţia lui Gheorghe Eminovici cu proprii săi copii şi în special cu poetul Mihai Eminescu. Deşi şi-a dedicat viaţa familiei şi a strâns bani pentru a le asigura un trai tihnit tuturor copiilor, dar şi pretenţioasei Raluca Iuraşcu, Gheorghe Eminovici era detestat de proprii copii, în special de Mihai Eminescu. Criticii, dar chiar şi poetul, mărturisesc că era un tată prea autoritar şi un personaj care vrea face lucruri doar de faţadă. Şi într-adevăr educaţia lui tradiţionalistă l-a făcut să fie aspru faţă de copii. Le aplica corecţii fizice şi le impunea drumul în viaţă.
”În chip cu totul absolut el îşi puse în aplicare puţinele şi sănătoasele principii pedagogice: fetelor nici o instruire spirituală, rostul lor fiind casnic, dar zestre bună; băieţilor nici o avere, ei putându-şi-o agonisi singuri, dar cultură temeinică. Tatăl îi tratează cu o severitate metodică. Atunci când un copil fuge de la şcoală, face un scandal straşnic, ia biciul în mână, pune oameni călări să prindă pe fugar şi cu multă autoritate îl duce pe sus înapoi la şcoală”, scria George Călinescu. Se presupune că au fost copii care din cauza severităţii au dezvoltat tulburări psihice.
Este cazul lui Nicolae. „Era blând, bine crescut şi foarte simţitor, încă atunci când tată-său îl certa se închidea în odaia lui şi şedea tot timpul abătut”, adăuga Călinescu. De altfel, Nicolae ajunge să se sinucidă la maturitate. Gheorghe Eminovici visa pentru copii săi cariere bănoase, îndemnându-i să se facă avocaţi sau ofiţeri.
Mihai Eminescu îşi detesta tatăl
Tocmai din cauza faptului că Gheorghe Eminovici era prea autoritar şi detesta vocaţia artistică, a intrat în conflict cu rebelul Mihai, cel care scria poezii şi îşi dorea să fie actor. Relaţia lui Mihai Eminescu cu tatăl său reiese din relatările poetului. De altfel tatăl îl numea în bătaie de joc ”poetul”, dispreţuindu-i vocaţia. Un prim conflict cu tatăl este menţionat într-o scrisoare adresată de Eminescu propriului tată, din Berlin, acolo unde poetul se afla la studii.
„Dacă nu ţi-am scris până-acum, cauza a fost neîncrederea cu care întâmpini orice voinţă proprie a oricărui din fiii dumitale, neîncredere augmentată de privirea formalistă ce-o ai despre lume, după care orice om care nu caută numaidecât a se chivernisi, după cum o numeşti d-ta, trebuie să fie un om de nimic. Eşti un părinte nenorocit - adevărat. Dar eşti nenorocit mai mult pentru că vrei ca fiecare să trăiască şi să-şi măsure paşii după cum doreşti d-ta”, îi scria poetul, tatălui său. Revolta lui Eminescu faţă de propriul tată reiese şi dintr-o altă însemnare a poetului în care-i critică lui Gheorghe Eminovici vanitatea.
”Sărac şi împovărat de o familie grea - e cu toate astea înzestrat c-o deşertăciune atât de mare, încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume. Măritându-se soră-mea, el i-a promis o zestre de două mii de galbeni. Este ridicul când un om promite înscris ceea ce nici are, nici poate realiza, dar obligaţiunea faţă de cumnatu-meu este pozitivă, şi bătrânul meu e ca şi ruinat... Am fraţi mai mari şi [mai] mici decât mine, fără poziţiune-n lume, şi asta nu din cauza lor, ci numai din a deşertului, care voia a face din fiecare din ei ora mare şi sfârşind prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiţi prin străinătate, fără subsistenţă, la voia sorţii lor. O familie grea, îngreuiată încă prin deşertăciunea îndărătnicului bătrân”, scria supărat Eminescu, în 1870.
Gheorghe Eminovici a murit falit
Tatăl lui Eminescu era un agricultor în esenţă şi cunoştea secretele acestei meserii. Trăise pe lângă boieri şi învăţase de la ei multe meşteşuguri. Luase pământuri în arendă şi făcuse diferite afaceri pentru a-şi ţine copiii în şcoală. Deşi prea autoritat, Gheorghe Eminovici a fost animat de scopuri nobile. A vrut în felul său să-şi educe copii la cel mai înalt nivel. A făcut cheltuieli uriase pentru a-i ţine în şcoli. Mai ales pe Mihai Eminescu, la Viena. „Cine cercetează viaţa lui Gh. Eminovici, chiar şi numai în linii mari, are în faţă un exemplar deosebit, un om deştept şi dîrz, care, în lupta cu viaţa, a cunoscut unele succese, dar şi dese înfrîngeri“, scria despre acesta, I. D Marin.
A fost bogat în mare parte a vieţii sale, tocmai de aceea a şi putut cumpăra şi arenda moşii, dar şi întreţine o casă cu 7 copii. Totodată era plăcut în societate, spre deosebire de autoritatea care o manifesta în familie. Toţi ştiau că tot ceea ce face, face pentru familia lui. ”Era un om bătrân foarte drăguţ, glumeţ şi original. Făcuse o bună afacere şi venise să-i cumpere fiului haine şi ceasornic şi să-i deie din viaţă o sută de galbeni, partea lui de moştenire din averea părintească”, scria Caragiale, care-l cunoscuse la Bucureşti în 1881 la Bucureşti.
Venise să-l cinstească chiar şi pe fiul care în anumite momente îl detesta. Lumea însă se schimba. Vechea viaţă boierească, de tip medieval, era la apus. Gheorghe Eminovici nu a reuşit să ţină pasul cu timpul şi cu cheltuielile uriaşe cu şcolarizarea băieţilor, dar şi cu zestra fetelor. A ajuns falit la sfârşitul vieţii şi a murit pe 9 ianuarie 1884, după ce şi-a văzut ca într-un blestem toată familia moartă sau bolnavă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
